Sa nu judecati

Sa nu judecati sau “Sa nu-ti lasi creierul la intrare”?

“Daca Domnul este scarbit de un pacat mai mult decat de altele de care se fac vinovati cei din poporul Sau, atunci acela este pacatul de a nu face nimic intr-un caz de urgenta. Indiferenta si neutralitatea intr-o criza religioasa este privita de Dumnezeu ca fiind o crima ingrozitoare si echivalenta cu gradul cel mai inalt de ostilitate fata de Dumnezeu.” 3M 280

Matei 7:1-5 “Nu judecati, ca sa nu fiti judecati.  Caci cu ce judecata judecati, veti fi judecati; si cu ce masura masurati, vi se va masura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tau, si nu te uiti cu bagare de seama la barna din ochiul tau?  Sau, cum poti zice fratelui tau: „Lasa-ma sa scot paiul din ochiul tau”, si, cand colo, tu ai o barna intr-al tau?…   Fatarnicule, scoate intai barna din ochiul tau, si atunci vei vedea deslusit sa scoti paiul din ochiul fratelui tau.”

Foarte multi crestini au fost facuti sa creada ca indemnul sa nu judecati inseamna sa taci in orice situatie cand vezi ceva gresit, nebiblic. Si asta e numita bunatate, dragoste crestina.
Cand prinzi hotul la furat, ar trebui sa-l lasi sa fure mai departe daca el iti spune sa nu-l judeci?
Daca prinzi lupul atacand turma, ar trebui sa-l lasi sa sfasie mai departe oi, pentru ca nu ai voie sa judeci pe nimeni?
Daca iti vezi copilul ca se indreapta spre o prapastie, ramai pasiv, pe considerentul ca nu trebuie sa-l judeci, ca are el motivele lui intemeiate sa mearga in directia respectiva?

                                Sa nu judecati inseamna cenzurarea evaluarii critice?

Sa nu judecati inseamna sa nu-ti folosesti creierul? Inseamna a crede si nu cerceta? Inseamna a spune “Amin” la tot ce se predica intr-o biserica?
Sa nu judecati inseamna ca nu trebuie sa gandim, ca trebuie sa ne lasam creierul la intrarea unei biserici?

                                      Sa nu judecati si a nu-ti lasa creierul la intrare

O intelegere foarte ingusta, neintentionata de Domnul Iisus (dovada stau alte texte din Biblie pe aceeasi tema), ar fi ca orice fel de evaluare critica nu este permisa, ca trebuie sa inchidem ochii, sa trecem cu vederea compromisurile pe care le vedem si indepartarea de la standardele biblice. Consecintele unei asemenea optiuni sunt cenzurarea oricarei opinii nefavorabile, condamnarea tuturor celor care au ceva de obiectat, instaurarea unei dictaturi a celor care au putere decizionala.
In procesul educational al copiilor, daca am aplica gresit indemnul “Sa nu judecati”, ar insemna sa inchidem ochii la orice dovada clara ca un copil este neascultator, sa nu incercam niciodata sa-i atragem atentia ca ceva este gresit (pentru ca mustrarea implica evaluare, judecare).
Si in fata autoritatilor civile, un crestin care intelege gresit acest pasaj, s-ar putea prezenta cu rugamintea ca judecatorul sa faca abstractie de incalcarea legii pentru ca Biblia spune “Sa nu judecati”. Bunul simt ne spune ca o asemenea aplicare a pasajului biblic e nelalocul ei. In cele ce urmeaza vom vedea si alte pasaje din Scriptura care arata cum au inteles si aplicat apostolii invatatura Mantuitorului.

O lecturare atenta a paragrafului evidentiaza faptul ca nu procesul de judecata, de evaluare in sine este gresit ci inversarea unor prioritati. Domnul Iisus arata ca tendinta noastra fireasca este sa ignoram propriile greseli, dar suntem foarte ageri in a vedea ce este gresit in dreptul altora. In partea finala Mantuitorul arata ca atunci cand in propria viata se produce o curatire, va fi mult mai eficienta incercarea de a corecta pe alte persoane: “scoate intai barna din ochiul tau, si atunci vei vedea deslusit sa scoti paiul din ochiul fratelui tau”.
Cu siguranta si liderii miscarii protestante au fost intampinati cu acest verset de catre Biserica Romano-Catolica pentru a-i convinge sa nu mai evidentieze starea corupta a bisericii si erorile ei doctrinare. Reformatorii, insa, nu s-au lasat intimidati si cenzurati de citarea inexacta si aplicarea gresita a acestui paragraf din Biblie. Protestantismul nu ar fi existat daca nu ar fi existat o judecata, o evaluare critica a ceea ce se intampla in bisericile crestine din timpul respectiv.

O aplicare corecta a pasajului ne recomanda urmatoarele:
-sa evaluam mai intai si sa corectam propriile noastre vieti, unde pot exista rele mai mari decat in viata celor pe care dorim sa-i evaluam;
-sa nu vorbim de rau (sa nu barfim) pe aproapele nostru – Biblia ne indeamna sa discutam direct cu cei care ne-au gresit in vreun fel si sa ajungem la o intelegere;
-sa nu evaluam doar pe baza unor standarde inventate de noi si care nu au suport biblic;
sa nu fim mai aspri decat se cuvine pentru ca poate veni si randul nostru, cand gresim, sa avem parte de o judecata aspra;
-sa nu incercam sa ghicim motivele actiunii cuiva (dand o tenta negativa si faptelor care sunt bune)
sa nu ne grabim sa evaluam sau corectam pe cineva inainte de a cunoaste mai bine persoana respectiva si lumina pe care o are (nu poti pretinde din partea cuiva care nu a studiat Biblia sa dea ascultare cerintelor ei in cele mai mici amanunte);
-sa nu emitem sentinte definitive in dreptul altor persoane, spunand ca vor fi sau nu vor fi in randul celor mantuiti. Multe persoane despre care credeam ca nu vor fi in Cer, se vor afla acolo pentru ca s-au pocait de relele pe care le-au facut.
Cand cineva face un lucru bun, nu suntem chemati sa punem sub semnul intrebarii motivele care stau la baza actiunii sale. E nevoie sa dam credit oamenilor, cel putin pana la proba contrarie. Asta face parte din generozitatea crestina.
Cand cineva nu are lumina din Biblie, trebuie sa avem foarte mare ingaduinta fata de esecurile si greselile lui. E posibil sa aiba o vestimentatie neadecvata, un comportament gresit, un vocabular necrestinesc. Cu toate acestea, acea persoana Il poate cunoaste pe Dumnezeu intr-o zi si poate sa intre in Imparatia Sa inaintea multora care se credeau mai buni, mai sfinti.

Sunt multe alte pasaje din Biblie care indeamna pe cei credinciosi la o judecata sanatoasa:
-suntem chemati sa judecam, sa evaluam invatatura pe care o primim in biserica, daca este in armonie cu Biblia (exemplul celor din Berea – Fapte 17:11);
-suntem asigurati ca vom reusi sa discernem cine sunt proorocii mincinosi, lupii nespirituali care ne pot conduce pe cai gresite daca le urmam sfaturile si invatatura (Matei 7:15-20) – “dupa roadele lor ii veti cunoaste” (vs.20), iar aceasta implica o analiza, o evaluare, o judecare a vietii lor (a lucrurilor care se vad). Liderii spirituali trebuie sa aiba o viata exemplara, care poate fi urmata (imitata) de credinciosi (1 Timotei 3; Tit 2:7; 1 Petru 5:1-3), altfel sunt descalificati sa fie conducatori;
-persoanele cu un comportament reprobabil, care aduc rusine numelui de crestin, trebuie evaluate si disciplinate de catre membrii bisericii (1 Corinteni 5);
-este nevoie de judecata si mediere atunci cand doua persoane nu ajung la o intelegere (1 Corinteni 6:1-6)
“Cum! Cind vreunul din voi are vreo neintelegere cu altul, indrazneste el sa se judece cu el la cei nelegiuiti si nu la sfinti? Nu stiti ca sfintii vor judeca lumea? Si daca lumea va fi judecata de voi, sunteti voi nevrednici sa judecati lucruri de foarte mica insemnatate? Nu stiti ca noi vom judeca pe ingeri? Cu cat mai mult lucrurile vietii acesteia? Deci, cand aveti neintelegeri pentru lucrurile vietii acesteia, voi puneti judecatori pe aceia pe cari Biserica nu-i baga in seama? Spre rusinea voastra zic lucrul acesta. Astfel, nu este intre voi nici macar un singur om intelept, care sa fie in stare sa judece intre frate si frate? Dar un frate se duce la judecata cu alt frate, si inca inaintea necredinciosilor!”

Sa nu judecati si evaluarea in afaceri
Zilnic ne confruntam cu o sumedenie de situatii in care trebuie sa judecam, adica sa evaluam, sa gandim. In afaceri ai nevoie sa judeci persoanele cu care vrei sa inchei un targ, adica sa le evaluezi seriozitatea, capacitatea de plata sau competenta de a executa o anumita lucrare. Nu poti investi orbeste bani intr-o asociere inainte de a evalua serios partenerii de afaceri.

Sa nu judecati si disciplina bisericeasca

Vigilenta crestina este necesara in mod evident in cadrul comunitatii crestine unde te inchini. In cadrul unei comunitati se cunoaste Biblia, cerintele ei. Daca cineva care pretinde a cunoaste Scripturile si care doreste sa dea invatatura altora, aduce prin exemplul personal si prin viu grai invataturi care nu au aprobarea Bibliei, este datoria oricarui credincios sa traga un semnal de alarma atunci cand vede pericolul. Bereenii au dat dovada de o intelegere corecta a indemnului de a nu judeca. Ei au inteles ca nu se aplica la faptul ca trebuie sa accepti invatatura unui predicator, fie el si vestitul Pavel, fara ca mai intai sa verifici acea invatatura cu Scripturile.

Mustrarea relelor, pacatelor, implica obligatoriu un proces de evaluare, de judecata, pe baza caruia se decide ce fel de mustrare este necesara:
Evrei 12:6 “Vegheati sa nu fie intre voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mancare si-a vandut dreptul de intai nascut.”  (judecata roadelor vietii cuiva, luarea unor masuri atunci cand cineva merge in directia gresita)
1 Timotei 5:20 “Pe cei ce pacatuiesc, mustra-i inaintea tuturor, ca si ceilalti sa aiba frica.”
Tit 1:13 “Marturia aceasta este adevarata. De aceea mustra-i aspru, ca sa fie sanatosi in credinta.”
Tit 2:15 “Spune lucrurile acestea, sfatuieste si mustra cu deplina putere. Nimeni sa nu te dispretuiasca.”

1 Corinteni 5:1,4,5,11-13 “ Din toate partile se spune ca intre voi este curvie; si inca o curvie de acelea, cari nici chiar la pagani nu se pomenesc; pana acolo ca unul din voi traieste cu nevasta tatalui sau. In Numele Domnului Iisus, voi si duhul meu, fiind adunati la olalta, prin puterea Domnului nostru Iisus, am hotarat ca un astfel de om sa fie dat pe mana Satanei, pentru nimicirea carnii, ca duhul lui sa fie mantuit in ziua Domnului Iisus… v-am scris sa n-aveti niciun fel de legaturi cu vreunul care, macar ca isi zice „frate”, totusi este curvar, sau lacom de bani, sau inchinator la idoli, sau defaimator, sau betiv, sau raparet; cu un astfel de om nu trebuie nici sa mancati. In adevar, ce am eu sa judec pe cei de afara? Nu este datoria voastra sa judecati pe cei dinauntru? Cit despre cei de afara, ii judeca Dumnezeu. Dati afara dar din mijlocul vostru pe raul acela.”

“Domnul Hristos a aratat foarte lamurit faptul ca aceia, care staruiesc pe fata in pacat, trebuie sa fie indepartati din Biserica, dar El nu ne-a incredintat noua lucrarea de a judeca motivele si caracterul. El cunoaste prea bine firea noastra pentru a ne incredinta aceasta lucrare. Daca am incerca sa smulgem din Biserica pe aceia care presupunem ca sunt numai cu numele crestini, cu siguranta ca vom face greseli. Nu arareori se intampla ca noi sa nu mai vedem nici o nadejde de indreptare tocmai la aceia pe care Domnul Hristos ii atrage la Sine. Daca am proceda cu aceste suflete potrivit cu judecata noastra nedesavarsita, atunci le-am spulbera poate si ultima speranta. Multi dintre cei care gandesc despre ei ca sunt crestini, la ziua cea mare vor fi gasiti lipsa. Multi, insa, vor fi in ceruri, despre care vecinii lor gandeau ca niciodata nu vor ajunge acolo. Omul judeca dupa ceea ce izbeste privirea, dar Dumnezeu judeca inima. Neghina si graul vor creste impreuna pana la seceris; iar secerisul este incheierea timpului de har.” PDH  71

“Neghina si graul” este un alt exemplu clasic de intelegere si aplicare gresita a Bibliei, atunci cand vine vorba de mustrare sau disciplina bisericeasca. Un exemplu foarte bine cunoscut care se incadreaza aici este cel al lui Iuda, unul din cei doisprezece apostoli. Toate aparentele aratau ca Iuda este un urmas al lui Iisus. Cei unsprezece apostoli l-au recomandat ei insisi Mantuitorului, insistand ca el sa fie primit in grupul de ucenici. Doar Iisus stia ceea ce Iuda facea pe ascuns. Din acest motiv Iuda era neghina, pentru ca in aparenta viata lui era evlavioasa, era grau, semana atat de bine cu graul. Un alt exemplu este cel al lui Anania si Safira. Daca Duhul Sfant nu ar fi descoperit lui Petru pacatul lor ascuns, nimeni nu ar fi stiut ca ei sunt gresiti. Din nou, neghina semana atat de bine cu graul. In exterior nu puteai gasi in viata lor lucruri pe care sa le mustri, sa le reprosezi. La astfel de exemple se refera pilda despre grau si neghina, si ingaduinta pe care trebuie sa o avem cu cei pe care i-am banui a fi neghina. Cand insa pacatele sunt vizibile, cand apostazia cuprinde viata unei persoane sau a mai multora, acolo nu mai putem vorbi de neghina ci de spini (iar spinii ineaca, distrug binele – Matei 13:7), iar datoria strajerilor este aceea de a avertiza, mustra si de a incerca sa repuna picioarele celui gresit pe calea cea buna. Un alt exemplu de “neghina” este cel al lui Acan. Nici in cazul lui nu putem vorbi desre razvratire pe fata, apostazie vizibila. Acan avea un pacat ascuns. Chiar si in asemenea cazuri, biserica are datoria sa se roage si sa se descopere pacatele ascunse care impiedica binecuvantarea lui Dumnezeu si izbanda in lucrarea de evanghelizare a altor suflete.

In pasajul din Exod 32 avem un exemplu de disciplina bisericeasca in situatia unei apostazii pe fata, cand avem de-a face cu “spini“:
Exod 32:25,27 “ Moise a vazut ca poporul era fara frau, caci Aaron il facuse sa fie fara frau, spre batjocura vrajmasilor sai… El le-a zis: „Asa vorbeste Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Fiecare din voi sa se incinga cu sabia; mergeti si strabateti tabara de la o poarta la alta, si fiecare sa omoare pe fratele, pe prietenul si pe ruda sa.”

In Iosua 7 intalnim disciplina bisericeasca aplicata in situatia in care Dumnezeu descopera pacate ascunse, neghina:
Iosua 7:12,13 “ De aceea copiii lui Israel nu pot sa tina piept vrajmasilor lor: vor da dosul in fata vrajmasilor lor, caci sunt dati spre nimicire; Eu nu voi mai fi cu voi, daca nu nimiciti ce este dat spre nimicire din mijlocul vostru. Scoala-te, sfinteste poporul. Spune-le: „Sfintiti-va pentru mine. Caci asa zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: „In mijlocul tau este un lucru dat spre nimicire, Israele; nu vei putea sa tii piept vrajmasilor tai, pana nu veti scoate lucrul dat spre nimicire din mijlocul vostru.”

In lucrarea de disciplina in biserica s-au comis adesea multe abuzuri. Persoane care au devenit incomode pentru ca mustrau relele existente au fost indepartate. Alteori, chiar cand cineva s-a facut vinovat de vreun pacat, nu s-a depus orice efort pentru indreptare ci s-a procedat cu graba la indepartarea celui gresit. In Matei 18 avem precizati pasii care trebuie facuti pentru indreptarea unei persoane. Abuzurile si greselile, insa, nu ar trebui sa impiedice pe strajerii care vad raul sa traga un semnal de alarma si sa ia masuri impotriva raspandirii lui.

“Nici un slujbas al bisericii nu ar trebui sa dea sfatul, nici un comitet nu ar trebui sa recomande si nici o comunitate nu ar trebui sa voteze ca numele vreunui vinovat sa fie indepartat din registrele bisericii, pana nu s-a urmat cu credinciosie invatatura data de Domnul Hristos. Atunci cand s-a urmat aceasta invatatura, biserica e justificata, curata inaintea lui Dumnezeu. Raul trebuie sa fie facut atunci sa apara asa cum este si trebuie sa fie indepartat, pentru ca sa nu se tot raspandeasca. Sanatatea si curatia bisericii trebuie sa fie pastrate, pentru ca ea sa poata sta inaintea lui Dumnezeu nepatata, imbracata in hainele neprihanirii lui Hristos.
Daca cel gresit se pocaieste, ii pare rau de ceea ce a facut si se supune disciplinei lui Hristos, trebuie sa i se dea un nou prilej. Si chiar daca nu se pocaieste, chiar daca sta in afara bisericii, slujitorii lui Dumnezeu inca mai au ceva de facut pentru el. Ei trebuie sa caute in mod staruitor sa-l castige la pocainta. si, oricat de grava i-ar fi fost vina, daca cedeaza la insistentele Duhului Sfant, marturisindu-si si parasindu-si pacatul, dand dovada de pocainta, trebuie sa fie iertat si primit din nou in staul. Fratii lui trebuie sa-l incurajeze pe calea cea buna, tratandu-l asa cum ar vrea sa fie tratati ei daca ar fi in locul lui, luand seama ca nu cumva sa fie ispititi si ei.
„Adevarat va spun”, a continuat Hristos, „ca orice veti lega pe pamant, va fi legat in cer; si orice veti dezlega pe pamant, va fi dezlegat in cer” (Matei 18, 18).
Declaratia aceasta isi mentine valabilitatea in toate veacurile. Bisericii i-a fost incredintata puterea de a lucra in locul lui Hristos. Ea este organismul randuit de Dumnezeu sa pastreze ordinea si disciplina in mijlocul poporului Sau. Ei i-a dat Domnul, prin delegatie, puterea de a rezolva toate problemele privind prosperitatea, curatia si ordinea in mijlocul ei. Asupra ei sta raspunderea de a-i exclude din partasia ei pe cei nevrednici, care prin purtarea lor necrestineasca aduc dezonoare asupra adevarului. Tot ce face biserica si este in acord cu indrumarile date de Dumnezeu va fi ratificata in cer.
Probleme de importanta grava se ivesc spre a fi tratate de biserica. Slujitorii lui Dumnezeu, randuiti de El pentru a fi calauza poporului Sau, dupa ce si-au facut partea, trebuie sa supuna bisericii intreaga problema pentru ca sa fie unitate in hotararea luata.
Domnul doreste ca urmasii Sai sa dea pe fata multa grija cu privire la felul cum se poarta unii fata de altii. Ei trebuie sa ridice, sa refaca, sa vindece. Dar nu trebuie sa fie neglijata disciplina bisericeasca cuvenita.”  7M 262-264
O comunitate locala, o Conferinta, o Uniune, o Diviziune in care acest proces al disciplinei bisericesti nu este urmat in armonie cu Biblia, devine o sinagoga a Satanei, un loc in care pacatul este tolerat si chiar incurajat, iar cei care indraznesc sa-l mustre vor fi indepartati (prin abuzarea disciplinei bisericesti).

“Ca oameni ce marturisim a fi reformatori, tezaurizand cele mai solemne si purificatoare adevaruri ale Cuvantului lui Dumnezeu, noi trebuie sa inaltam standardul mult mai sus decat este astazi. Pacatul si pacatosii din biserica trebuie sa fie imediat tratati, ca sa nu fie contaminati si altii. Adevarul si curatia inimii cer ca sa facem o lucrare desavarsita de curatire a taberei de Acani. Cei in pozitii de raspundere sa nu tolereze pacatul in fratele lor. Aratati-i ca el trebuie sa-si paraseasca pacatele sau daca nu, va fi despartit de biserica.
Cand membrii individuali ai bisericii vor activa ca adevarati urmasi ai blandului si smeritului Mantuitor, atunci va fi o mai putina acoperire sau scuzare a pacatului. Toti se vor stradui sa actioneze ca in prezenta lui Dumnezeu. Ei isi vor da seama ca ochiul Sau atotvazator este totdeauna asupra lor si ca pana si cele mai tainice ganduri ii sunt cunoscute. Caracterul, motivele, dorintele si scopurile sunt tot asa de clare ca si lumina soarelui pentru ochiul Celui Atotputernic. Dar putini sunt aceia care gandesc astfel. Cea mai mare clasa de oameni nu sunt constienti de socoteala infricosatoare ce trebuie sa fie data la bara judecatii lui Dumnezeu de catre toti calcatorii Legii Sale.”  5M 147

Daca implinind voia lui Dumnezeu suparam pe oameni, de multe ori alegem sa nu mai ascultam de Dumnezeu pentru a fi acceptati de semenii nostri. Si numim asta dragoste de oameni, cand in realitate nu este adevarata dragoste ci teama de a pierde popularitate, apreciere, comfort personal etc. Pacea care vine de la Dumnezeu nu poate fi primita prin compromis si tacere fata de relele la care suntem martori.
Laodicea nu este o biserica iubitoare de Dumnezeu si de oameni ci o biserica foarte toleranta. Toleranta ei este fata de pacat (care ia masca asa zisei dragoste). In acelasi timp, Laodicea este extrem de intoleranta fata de orice incercare de a o ajuta sa fie in clocot pentru Dumnezeu, sa fie curata si sfanta. Din acest motiv Laodicea este vomitata si doar o ramasita va fi mantuita, care a acceptat remediul divin.

                              sa nu judecati

Sa nu judecati si Sfanta Cina
“Exemplul lui Hristos nu ingaduie ca cineva sa fie exclus de la masa Domnului. Este adevarat ca pacatul cunoscut pe fata exclude pe pacatos. Acest fapt este aratat clar de Duhul Sfant. (1 Corinteni 5, 11.) Dar, dincolo de aceasta, nimeni nu trebuie sa judece. Dumnezeu n-a lasat oamenilor sa spuna cine trebuie sa ia parte la asemenea imprejurari. Pentru ca cine poate sa citeasca inimile? Cine poate deosebi graul de neghina? „Fiecare sa se cerceteze dar pe sine insusi si asa sa manance din painea aceasta si sa bea din paharul acesta.” Deoarece „oricine mananca painea aceasta sau bea paharul Domnului in chip nevrednic va fi vinovat de trupul si sangele Domnului”. „Caci cine mananca si bea, isi mananca si bea osanda lui insusi, daca nu deosebeste trupul Domnului.” (1 Corinteni 11, 28.27.29.) HLL 656

Exista pacat pe fata in bisericile laodiceene? Prea mult! Razvratirea e in toi. Sunt oamenii avertizati ca nu ar trebui sa intinda mana sa ia simbolurile Sfintei Cine? Cel mai adesea nu. Din pacate, prea multi sunt incurajati sa ia in chip nevrednic Cina Domnului. In cele trei luni dinaintea fiecarei ocazii de Cina, trebuie reamintite standardele vietuirii crestine. Dar aceste standarde au devenit atat de nesuferite, incat prea putini isi asuma riscul de a pomeni macar pe unele dintre ele (cu atat mai putin sa intre in detalii).  Oamenilor nu li se spune ca Sfanta Cina este un moment de angajament pentru a trai o viata curata, in care reforma in toate domeniile vietii trebuie sa fie vizibila si hotarata. Laodicea se razvrateste vizibil fata de reformele pe care nasterea din nou trebuie sa le aduca, dar se incumeta sa declare ca vrea sa traiasca o viata sfanta. Si pentru ca Dumnezeu nu se lasa batjocorit, pentru ca nu accepta minciuna unita cu sarbatoarea (Isaia 1:13), nu putini sunt bolnavi, si nu putini isi incheie viata nepregatiti pentru Cer (1 Corinteni 11:27-30). Cand te razvratesti fata de lumina cu privire la reforma in imbracaminte, dieta, educatie, muzica sacra, loc de munca, recreere, declari ca nu vrei sa mananci trupul lui Hristos si sangele Sau, adica sa fii partas la modul Sau de gandire si vietuire. (Ioan 6:51-58) Atunci de ce mai intindem mana sa luam azima si paharul cu must? Ele nu ne vor fi de nici un folos, ba mai degraba ne vor osandi (1 Corinteni 11:27-29)

Sa nu judecati si alegerile in biserica
In Biblie sunt mai multe pasaje care vorbesc despre evaluarea credinciosilor inainte de a li se incredinta raspunderi in biserica. Evaluarea lor nu este altceva decat o judecare a vietii pe care o traiesc pentru a decide daca sunt corespunzatori unei slujbe:

1 Timotei 3:2-6 “Dar trebuie ca episcopul sa fie fara prihana, barbatul unei singure neveste, cumpatat, intelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeti, in stare sa invete pe altii.  Sa nu fie nici betiv, nici bataus, nici doritor de castig marsav, ci sa fie baind, nu galcevitor, nu iubitor de bani; sa-si chiverniseasca bine casa, si sa-si tina copiii in supunere cu toata cuviinta. Caci daca cineva nu stie sa-si carmuiasca bine casa lui, cum va ingriji de Biserica lui Dumnezeu?  Sa nu fie intors la Dumnezeu de curand, ca nu cumva sa se ingamfe si sa cada in osanda diavolului. Trebuie sa aiba si o buna marturie din partea celor de afara, pentruca sa nu ajunga de ocara, si sa cada in cursa diavolului.”
Tit 1:5-9 “Te-am lasat in Creta, ca sa pui in randuiala ce mai ramane de randuit, si sa asezi presbiteri (Sau: batrani) in fiecare cetate, dupa cum ti-am poruncit: Daca este cineva fara prihana, barbat al unei singure neveste, avand copii credinciosi, care sa nu fie invinuiti de destrabalare sau neascultare. Caci episcopul (Sau: priveghetor.), ca econom al lui Dumnezeu, trebuie sa fie fara prihana; nu incapatanat, nici manios, nici dedat la vin, nici bataus, nici lacom de castig marsav;  ci sa fie primitor de oaspeti, iubitor de bine, cumpatat, drept, sfant, infranat; sa se tina de Cuvantul adevarat, care este potrivit cu invatatura, pentruca sa fie in stare sa sfatuiasca in invatatura sanatoasa, si sa infrunte pe potrivnici.”

Daca cineva spune ca un frate nu corespunde acestor criterii si se opune alegerii lui in acea slujba, o intelegere gresita a pasajului din Matei 7:1 ii va determina pe altii sa-i spuna ca nu e treaba lui sa judece viata altui frate. In cazul acesta vom alege cu ochii inchisi (cum adesea se si intampla) oameni care nu respecta cerintele biblice sa conduca diverse comunitati locale, Conferinte, Uniuni, Diviziuni etc. Iar urmarile sunt pe masura. Implinim profetia din Osea 8:4 “Au pus imparati fara porunca Mea, si capetenii fara stirea Mea; au facut idoli din argintul si aurul lor: de aceea vor fi nimiciti.”

Sa nu judecati si mustrarea “unsilor”
Cele mai mari retineri pe care le au oamenii in a mustra pacatul se intalnesc atunci cand destinatarii mustrarii sunt pastorii care nu sunt exemple bune pentru comunitate prin vietuire sau diverse actiuni. Gandul ca ei ar fi “unsi” de catre Dumnezeu ii determina pe unii sa nu le adreseze nici un cuvant de mustrare si chiar sa-i impiedice pe altii sa o faca, folosind sintagma: “nu ai voie sa te atingi de unsul Domnului”. Cand spun asta, oamenii se gandesc la episodul in care David nu i-a luat viata lui Saul, desi putea sa o faca. Privind la detalii, vom vedea ca lucrurile stau putin diferit. In primul rand, atat Saul cat si David avusesera o ungere vizibila, evidenta, prin profetul Samuel. Prin comparatie, lucrul acesta lipseste astazi (cu desavarsire aproape, am putea spune). Din nefericire, nepotismul si simonia au devenit tot mai prezente si in randul bisericilor protestante in ce priveste angajarea tinerilor ca pastori sau mentinerea lor in acele slujbe. In al doilea rand, desi Saul era uns ca imparat, David a indraznit sa-l mustre, taind din coltul hainei si punandu-i apoi intrebari cercetatoare.

                                     sa nu judecati si mustrarea unsilor - David si Saul
In privinta lui Saul uitam de un episod foarte interesant. In pasajul din 1 Samuel 22 aflam ca imparatul Saul le porunceste slujitorilor sai sa omoare pe preotii Domnului care se aflau la Nob, avand o banuiala ca acestia l-ar fi ajutat cu bunastiinta pe David sa scape de Saul (lucru care nu era adevarat). Slujitorii lui Saul devin niste eroi colectivi, niste exemple demne de urmat, prin refuzul lor de a aduce la indeplinire o porunca abuziva a regelui / unsului (1 Samuel 22:17). Ei nu erau profeti, nici generali sau alti oameni cu mare influenta pe langa rege, incat sa spunem ca ei puteau sa se opuna poruncii regelui, dar noi nu. Dorinta regelui a fost indeplinita in cele din urma prin mainile altui personaj, doritor sa intre in gratiile imparatului. Nu stim ce consecinte au suferit slujitorii care au refuzat sa asculte. Sfanta lor neascultare este o incurajare pentru orice enorias ispitit sa urmeze indrumarile unui pastor, chiar uns de Domnul sau mai putin uns, in momentul in care acesta nu ofera indrumare si invatatura in armonie cu Biblia. Din fericire exista numeroase alte pasaje in Biblie cand oamenii ascultatori de Dumnezeu nu s-au lasat impresionati de stralucirea slujbei cuiva si au mustrat relele care se infaptuiau.
In Noul Testament avem exemplul lui Petru, unul care de asemenea fusese uns de Domnul Iisus sa fie un slujitor al Evangheliei. Aceasta ungere nu il facea infailibil, insa. Doar Biserica Romano-Catolica promoveaza aceasta doctrina nebiblica a infailibilitatii conducatorului bisericii. Atunci cand Petru a facut greseli (Galateni 2), a fost mustrat in public de catre apostolul Pavel. Trebuie apreciat atat curajul lui Pavel cat si umilinta de care da dovada Petru ulterior prin faptul ca nu incearca sa-l discrediteze pe Pavel sau chiar sa-l elimine din randul credinciosilor, pentru a nu mai avea parte de asemenea surprize pe viitor.
Pavel, de asemenea, nu se simte jignit cand credinciosii din Berea il verifica cu Biblia pentru a vedea daca invatatura pe care o aducea era corecta. Nici nu a facut uz de ungerea divina (supranaturala, evidenta) pe care o avusese pentru predicarea Evangheliei. Din nou, un exemplu pozitiv atat din partea “unsului” cat si din partea credinciosilor.
Domnul Iisus ne avertizeaza ca e periculos sa urmezi orbeste pe alti oameni. Trebuie sa verificam, sa evaluam permanent, sa judecam roadele vietii unsilor, profetilor, pentru a ne asigura ca sunt slujitori ai Celui Prea Inalt si nu prooroci mincinosi, lupi imbracati in haine de oi (Matei 7:15-20). Acest pasaj de avertizare urmeaza imediat dupa indemnul Mantuitorului de a intra pe poarta cea stramta. Si lucrul acesta nu e la voia intamplarii. Oamenii care sunt pacaliti de proorocii mincinosi, vor fi impiedicati de catre acestia si teologia lor sa intre pe poarta stramta. De doua ori Mantuitorul ne ofera fagaduinta ca “ii veti cunoaste dupa roadele lor”. Asadar, nu e vorba de banuiala, de bajbaiala, ci de ceva evident. Trebuie sa ne folosim creierul, si nu sa-l lasam la intrarea unui locas sfant. Un creier iluminat prin Duhul Sfant si prin cunoasterea si trairea sfaturilor Scripturii, va discerne binele de rau, falsitatea de adevar, calea cea larga de cea stramta, lupii de adevaratii pastori. Lupul prins in turma va pretinde sa nu fie judecat, va striga ca nu ai dreptul sa-l judeci. Orice crecindios adevarat, insa, trebuie sa actioneze ca un pastor, ca unul care este pazitorul fratilor sai.
Intelegerea gresita a versetului din Matei 7:1 este unul din factorii care a condus la tolerarea apostaziei in mijlocul credinciosilor, la intretinerea, sponsorizarea lupilor in fruntea turmelor (prin zecimi si daruri), oamenii traind cu impresia ca Domnul doar trebuie sa-i judece pe pastorii mincinosi, pe lupi. Neasumarea responsabilitatii individuale (datorita necunoasterii adecvate a Bibliei si Spiritului Profetic), duce la pierzare pe multi astazi (Osea 4:6 “Poporul Meu piere din lipsa de cunostinta”).
Cei care conduc apostazia si contribuie la realizarea de vitei de aur, nu trebuie nici incurajati, nici sponsorizati. Din pacate doar factorul bani, lipsa acestora, ii poate impiedica pe multi lupi sa mai fie activi in lupta impotriva cailor lui Dumnezeu, iar membrii de rand au dreptul si responsabilitatea de a stopa mijloacele sa ajunga pe mana lupilor. Cand intr-o Conferinta intreaga nu gasesti nici macar un pastor care sa se opuna activ apostaziei, sa predice si sa dea un exemplu viu in ce priveste reforma in toate aspectele vietii (reforma in educatie, recreere, imbracaminte, locul de munca, ), devine evident ca a sprijini financiar acel corp pastoral este tradare fata de Dumnezeu. Mai multe detalii despre acest subiect se pot lectura si in articolele Zecimea – Batalia pentru bani si batalia pentru inima sau Excomunicarea sfintilor. Amintim aici doar cateva pasaje inspirate care vorbesc despre responsabilitatea fiecarui membru de a indruma banii primiti din partea lui Dumnezeu spre indivizi si proiecte care nu lupta impotriva adevarului si a reformei. Aceasta e calea mai grea, pentru ca implica rugaciune, cercetare, responsabilitate personala, dar este calea inteleapta.
Vaiuri teribile sunt adresate celor care predica adevarul dar nu sunt sfintiti prin el si de
asemenea celor care consimt sa accepte si sa pastreze pe cei nesfintiti sa lucreze pentru ei prin cuvant si doctrina.” 1T 261, 262 Cei vizati aici sunt membrii bisericii, deoarece lucratorii nesfintiti nu lucreaza pentru Conferinte ci pentru membri. Ei sunt doar angajati si trimisi de Conferinte dar beneficiarul direct sunt membrii comunitatilor, care sunt chemati sa refuze pastorii care promoveaza apostazia sau pastreaza tacere totala fata de adevarurile cercetatoare, doar pentru a nu-si pune in pericol salariul si locul de munca.

                                Gandeste inainte sa dai, cauta destinatia cea mai buna
“Ma intrebi ce ar trebui sa faci cu privire la faptul ca foarte putin ajutor este oferit
departamentului lucrarii unde activezi. As spune: increde-te in Domnul. Exista o modalitate
randuita pentru voi pentru a avea ajutor pentru campul din Sud. Fa apel la oameni. Acesta
este singurul mod de lucru pe care-l poti urma, in circumstantele date. Nu trimite nici un fel
de informare cu privire la situatie prin intermediul publicatiilor noastre religioase pentru ca
nu vei avea izbanda. Trimite apelul direct la oameni. Caile lui Dumnezeu nu trebuie sa fie obstructionate de caile omului. Sunt persoane care au mijloace fnanciare si care vor oferiatat sume mari cat si sume mici. Acesti bani sa vina direct la lucrarea voastra lipsita de mijloace. Domnul nu a precizat nici un canal oficial prin care mijloacele ar trebui sa treaca .” Spaulding & Magan Collection, pg. 498 (Mesaj adresat conducatorilor primei scoli independente din timpul lui EW, Madison, neafiliate nici unei Conferinte, scoala pe care conducatorii bisericii incercau sa o saboteze)
• “Nu va faceti griji ca unele sume merg direct la cei care incearca sa faca lucrare
misionara in mod discret si eficient. Nu e nevoie ca toti banii sa fie administrati de
catre o singura agentie sau organizatie. Sunt multe lucruri care trebuie facute pentru cauzalui Dumnezeu. Trebuie cerut ajutor din orice sursa posibila. Sunt oameni care pot face lucrarea de strangere de fonduri pentru cauza, iar atunci cand acestia actioneaza constiincios si in armonie cu sfaturile conlucatorilor din campul pe care il reprezinta, nici o restrangere nu ar trebui sa fie exercitata asupra lor. Ei sunt conlucratori cu Cel ce si-a dat viata pentru salvarea de suflete… Celor din Conferintele noastre care au simtit ca au autoritatea sa interzica strangerea de mijloace in anumite teritorii le spun acum: Aceasta chestiune a fost prezentata inaintea mea in repetate randuri. Acum dau marturie in numele Domnului catre cei vizati. Oriunde ati fi, opriti interzicerea aceasta. Lucrarea lui Dumnezeu nu trebuie sa fie impiedicata in felul acesta. Dumnezeu a fost slujit cu
credinciosie de catre acesti oameni pe care voi ii supravegheati si criticati. Ei sunt
oameni care se tem de Dumnezeu si il onoreaza, sunt impreuna lucratori cu El.
Dumnezeu sa va fereasca sa puneti vreun jug pe gatul slujitorilor Sai. Este privilegiul
acestor lucratori sa accepte daruri si imprumuturi pe care sa le investeasca in a face o lucrare importanta care trebuie sa fie facuta. Aceasta povara a responsabilitatii pe care unii au presupus ca Dumnezeu a pus-o asupra lor prin pozitia lor oficiala, nu a fost niciodata pusa. Daca oamenii ar sta liberi pe platforma inalta a adevarului, nu vor accepta responsabilitatea de a face reguli prin care sa impiedice si sa ingradeasca pe lucratorii alesi de Dumnezeu in lucrarea lor de pregatire de misionari. ” Spaulding-Magan
Collection, pg. 419-424. (Jan. 6, 1908)  [aceste avertizari dure sunt adresate conducerii bisericii in momentul in care a incercat sa opreasca adunarea de fonduri pentru scoala
Misionara Madison, care nu se afla sub umbrela si autoritatea bisericii, dar care avea
sprijinul total al lui Dumnezeu si al profetului lui Dumnezeu]

Multi Urie au fost ucisi la porunca “unsilor” din zilele noastre, prin intermediari care copiaza caracterul lui Ioab. Este cazul tipic de persoane care isi lasa creierul la intrare si asculta orbeste de cei “unsi”. Consecintele pentru ambii (si Ioab si David, cu toata pocainta sincera a celui din urma) raman o avertizare pentru cei care le calca pe urme.

Ferice de cine aspira sa-si insuseasca caracterul divin, manifestat in viata si lucrarea Domnului Iisus. Mai jos gasim un portret bine creionat al adevaratilor protestanti de care are lumea nevoie acum:

Nevoia cea mai mare pe care o are lumea este aceea de barbati — barbati care sa nu se lase cumparati sau vanduti, barbati care sa fie cinstiti si credinciosi in adancul sufletului lor, barbati care sa nu se teama sa spuna pacatului pe nume, barbati a caror constiinta este la fel de bine orientata catre datorie, precum este acul busolei catre pol, barbati care vor lua pozitie neclintita pentru adevar, chiar daca s-ar prabusi cerurile.” Ed 57

Sinagoga Satanei si excomunicarea sfintilor

Biserica, sinagoga Satanei si excomunicarea sfintilor

Din capul locului facem precizarea ca prin termenul sfinti nu ne referim la oameni desavarsiti, la oameni care nu mai au nevoie de pocainta, la oameni care nu mai gresesc. Termenul ii desemneaza pe cei care au declarat razboi firii pamantesti, pacatului si diavolului. Se refera la persoane care “au rupt-o cu paganatatea si cu poftele lumesti” (Tit 2:12) si care doresc sa traiasca asa cum a trait Iisus (1 Ioan 2:6). Termenul nu se refera insa la cei care isi asuma numele de crestini si chiar pocaiti, dar care se complac in pacate, apara apostazia din casele lor, din biserici si a liderilor gresiti, si adesea persecuta pe cei care adreseaza indemnuri la pocainta.

(pentru a descarca intregul articol in varianta cu diacritice, folositi linkul urmator: Excomunicarea Sfintilor)

Persecutarea oamenilor credinciosi. Dati afara din sinagoga.

Evrei 11:36-38 “Altii au suferit batjocuri, batai, lanturi si inchisoare; au fost ucisi cu pietre, taiati in doua cu ferastraul, chinuiti; au murit ucisi de sabie, au pribegit imbracati cu cojoace si in piei de capre, lipsiti de toate, prigoniti, munciti, ei, de cari lumea nu era vrednica-au ratacit prin pustiuri, prin munti, prin pesteri si prin crapaturile pamantului.”

Ioan 16:2,3 “Au sa va dea afara din sinagogi: ba inca, va veni vremea cand, oricine va va ucide, sa creada ca aduce o slujba lui Dumnezeu.si se vor purta astfel cu voi, pentruca n’au cunoscut nici pe Tatal, nici pe Mine.”

Ioan 9:34 “„Tu esti nascut cu totul in pacat”, i-au raspuns ei, „si vrei sa ne inveti pe noi?” si l-au dat afara.” [afara din sinagoga, nu doar afara din incaperea unde a fost judecat] “Intr-o maniera aspra ei l-au dat afara din sinagoga. Oaia a fost data afara din turma pentru ca a fost o marturie vie a puterii lui Hristos. Multi ale caror nume au fost scrise in cartea vietii au fost dati afara din biserica. Lupi imbracati in haine de oaie au fost gata sa dea afara si sa distruga pe cineva care era indreptatit la pasunea Domnului; dar Iisus, adevaratul Pastor, l-a cautat, si i-a dat un loc in turma.” {ST December 4, 1893, par. 8}

In nici o perioada a istoriei nu a fost tolerata prezenta si activitatea oamenilor care au dorit sa asculte de Dumnezeu. Moise era sa fie omorat cu pietre de catre adunarea evreilor daca nu intervenea Dumnezeu direct, Ilie Tisbitul a fost excomunicat in vremea sa, multi dintre profeti au fost nu doar excomunicati ci si omorati, chiar Domnul Hristos a fost si excomunicat si dat la moarte, de aceeasi excomunicare au avut parte apostolii si mai tarziu reformatorii din Europa. Biblia spune ca „De altfel, toti ceice voiesc sa traiasca cu evlavie in Hristos Iisus, vor fi prigoniti”. 2 Timotei 3:12 „Atunci de ce persecutia pare ca a slabit intr-o mare masura? Singurul motiv este ca biserica s-a conformat cerintelor lumii si nu mai trezeste nici o impotrivire. Religia care este la moda in zilele noastre nu are caracterul curat si sfant pe care l-a avut credinta crestina in zilele lui Hristos si ale apostolilor Sai. Datorita spiritului de compromis cu pacatul, din cauza ca marile adevaruri ale Cuvantului lui Dumnezeu sunt privite cu indiferenta, pentru ca este atat de putina evlavie in biserica, crestinismul este in aparenta atat de popular in lume. Sa se produca o reinviorare a credintei si puterii din prima biserica, si atunci spiritul persecutiei va fi reinviat, iar flacarile persecutiei vor fi iarasi aprinse.” TV 48

Curajul de a demasca erori, abuzuri, apostazie si de a infrunta opozitia.

1 Regi 18:17,18 „Abia a zarit Ahab pe Ilie, si i-a zis: „Tu esti acela care nenorocesti pe Israel?” Ilie a raspuns: „Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu, si casa tatalui tau, fiindca ati parasit poruncile Domnului si te-ai dus dupa Baali.”

De ce nu s-au temut oameni precum Ilie sau reformatorul Martin Luther de amenintarea cu excomunicarea de catre biserica din care faceau parte?

In primul rand au avut convingerea ca Biblia si Dumnezeu sunt de partea lor. „De un lucru sunt sigur: Cuvantul lui Dumnezeu este de partea mea, si nu a lor.” TV 142

In al doilea rand ei au inteles ca definitia bisericii nu este cea pe care Biserica Romano-Catolica o imprimase in mintea oamenilor. Amintim aici doar un scurt gand inspirat, dupa care vom analiza mai indeaproape conceptul de biserica: “Romanistii au staruit in a aduce protestantilor acuzatia de erezie si de despartire voita de adevarata biserica. Dar aceste acuzatii li se aplica mai degraba lor. Ei sunt aceia care au parasit steagul lui Hristos si s-au departat de „credinta care a fost data sfintilor odata pentru totdeauna”. (Iuda 3) TV 51

Cand a primit bula papala, Luther a spus: „O dispretuiesc si o atac, deoarece este nelegiuita, falsa…. insusi Isus Hristos este condamnat in ea…” … Cu toate acestea, mandatul papal n-a ramas fara efect. inchisoarea, tortura si sabia erau armele capabile sa impuna ascultare. Cei slabi si superstitiosi tremurau inaintea decretului papei… Dar Luther era inca neinfricat. Roma isi aruncase asupra lui anatemele, iar lumea privea neindoindu-se catusi de putin ca el va pieri sau va fi obligat sa se supuna. Dar, cu toata puterea, el a respins sentinta de condamnare si a facut cunoscuta in public hotararea lui de a se desparti pentru totdeauna de Roma. in prezenta unei multimi de studenti, doctori si cetateni de toate categoriile, Luther a ars bula papala impreuna cu toate legile canonice, decretele si alte scrieri care sustineau autoritatea papala.” TV 140-142

                             luther si arderea bulei papale prin care era excomunicat

Biserica: definitie, autoritate

Ce este sau cine este Biserica?

Cuvantul biserica (gr. ἐκκλησία – ekklesia, compus din doua particule ek si kaleo) inseamna cei chemati afara din ceva. Noul Testament spune ca suntem chemati din intuneric la lumina (1 Petru 2:9), suntem chemati afara din Babilon (Apocalipsa 18:4).

Matei 18:20 “Acolo unde sunt doi sau trei adunati in Numele Meu, sunt si Eu in mijlocul lor.”

Aceasta este Biserica, un grup, chiar foarte mic, de oameni care se aduna in Numele lui Iisus. Dar ce inseamna a fi adunati in Numele lui Iisus?

Dumnezeu are o biserica. Ea nu este marea catedrala, nu este nici o organizatie nationala, nici diferitele denominatiuni; ea este compusa din oamenii care Il iubesc pe Dumnezeu si pazesc poruncile Lui. “Unde sunt doi sau trei adunati in Numele Meu, sunt si Eu in mijlocul lor.” Acolo unde este prezent Hristos, chiar si in mijlocul a doar cativa inchinatori umili, acolo este Biserica Lui, pentru ca doar prezenta Celui Prea inalt si Sfant poate constitui o biserica. Acolo unde sunt doi sau trei care iubesc si pazesc poruncile lui Dumnezeu, Iisus prezideaza, fie ca ei se afla intr-un loc singuratic de pe pamant, in pustie, intr-un oras, sau intre peretii unei inchisori. Slava lui Dumnezeu a strabatut prin peretii inchisorii, inundand cu raze slavite de lumina cereasca cele mai intunecate inchisori. Sfintii Sai pot suferi, dar suferinta lor, ca si a apostolilor din vechime, va raspandi credinta lor si va castiga suflete la Hristos si va slavi numele Sau sfant. Opozitia cea mai inversunata a celor care urasc standardul divin moral inalt al neprihanirii nu ar trebui si nu va putea sa clatine sufletul hotarat care se increde pe deplin in Dumnezeu.” {17MR 81.4} (MR=Manuscript Releases)

Aceasta definitie a Bisericii trebuie retinuta pentru ca atunci cand spunem ca Biserica nu va esua, citand pasaje inspirate, Biserica despre care se vorbeste in acele pasaje este definita in pasajul de mai sus. Si intr-adevar Biserica definita astfel nu va cadea niciodata pentru ca temelia ei este Hristos iar cei care o compun au biruit prin sangele Mielului. Acele citate nu se refera la un ambalaj fara continut, nu se refera la structuri organizatorice care il tradeaza pe Dumnezeu si calca adevarul in picioare, nu se refera la persecutori ai celor credinciosi.

  • Ce alte definitii ale bisericii mai avem in Biblie?

Efeseni 2:19-22 “Asa dar, voi nu mai sunteti nici straini, nici oaspeti ai casei, ci sunteti impreuna cetateni cu sfintii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind ziditi pe temelia apostolilor si proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Iisus Hristos. In El toata cladirea, bine inchegata, creste ca sa fie un Templu sfant in Domnul. si prin El si voi sunteti ziditi impreuna, ca sa fiti un lacas al lui Dumnezeu, prin Duhul.”

1 Tim 3:15 – “Dar daca voi zabovi, sa stii cum trebuie sa te porti in casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stalpul si temelia adevarului.” – cand adevarul divin este abandonat si chiar atacat, impotrivitorii adevarului inceteaza sa mai fie biserica lui Dumnezeu.

Iuda 3 – “va indemn sa luptati pentru credinta, care a fost data sfintilor odata pentru totdeauna.” – abandonarea sau indepartarea de la aceasta credinta data sfintilor, descalifica pe cei ce se numesc reprezentanti ai lui Dumnezeu.

1 Petru 2:5 “si voi, ca niste pietre vii, sunteti ziditi ca sa fiti o casa duhovniceasca, o preotie sfanta, si sa aduceti jertfe duhovnicesti, placute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. ”

1 Petru 2:9 “ Voi insa sunteti o semintie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfant, un popor, pe care Dumnezeu si l-a castigat ca sa fie al Lui, ca sa vestiti puterile minunate ale Celui ce v’a chemat din intuneric la lumina Sa minunata.”

Apoc 12:6 “si femeia a fugit in pustie, intr’un loc pregatit de Dumnezeu, ca sa fie hranita acolo o mie doua sute sase zeci de zile.” – biserica din pustie

Apoc 12:17 „si balaurul, maniat pe femeie, s’a dus sa faca razboi cu ramasita semintei ei, cari pazesc poruncile lui Dumnezeu, si tin marturia lui Iisus Hristos.”

Alte pasaje inspirate care definesc conceptul de biserica:

Aceasta era potrivit planului Evangheliei de a uni intr-un corp pe toti credinciosii in Hristos, si Pavel avea grija sa aduca acest plan totdeauna la indeplinire in lucrarea sa. Cei care in vreun loc erau condusi, prin lucrarea sa, sa primeasca pe Hristos ca Mantuitor, erau la timpul cuvenit organizati intr-o biserica. Chiar si atunci cand credinciosii erau putini la numar, el facea acest lucru. in felul acesta, crestinii erau invatati sa se ajute unul pe altul, amintindu-si fagaduinta: „Caci acolo unde sunt doi sau trei adunati in Numele Meu, sunt si Eu in mijlocul lor” (Matei 18, 20). FA 185

Biserica este cetatuia lui Dumnezeu, cetatea Sa de scapare, pe care o are intr-o lume razvratita. Orice tradare a bisericii Sale inseamna tradare fata de El, care a rascumparat omenirea cu sangele singurului Sau Fiu. De la inceput, sufletele credincioase au alcatuit biserica de pe pamant. in fiecare veac, Domnul si-a avut veghetori, care au dat o marturie credincioasa generatiei in care au trait. Aceste santinele au dat solia de avertizare; si, atunci cand au fost chemati sa-si depuna armura, altii le-au continuat lucrul. Dumnezeu i-a adus pe acesti martori intr-o legatura de legamant cu Sine, unind astfel biserica de pe pamant cu biserica din ceruri. El i-a trimis pe ingerii Sai sa slujeasca bisericii Sale, si portile iadului nu au fost in stare sa biruie pe poporul Sau”.{FA 11

In timpul veacurilor de intuneric spiritual, biserica lui Dumnezeu a fost ca o cetate asezata pe un munte. Din veac in veac, in cursul generatiilor care au urmat unele dupa altele, invataturile curate ale Cerului au fost descoperite inauntrul ei. Slaba si cu defecte, dupa cum ar parea, biserica este singurul obiect asupra caruia Dumnezeu isi indreapta atentia, intr-un chip deosebit. Ea este locul descoperirii harului Sau, in care gaseste placere sa dea pe fata puterea Sa de a transforma inimi. Domnul Hristos intreaba: „Cu ce vom asemana imparatia lui Dumnezeu sau prin ce pilda o vom infatisa?” (Marcu 4, 30). El nu poate folosi imparatiile lumii ca model. in societatea omeneasca, El nu a gasit nimic cu care sa o asemene. imparatiile pamantesti stapanesc datorita puterii fizice; dar din imparatia lui Hristos este data la o parte orice arma omeneasca, orice mijloc de constrangere. imparatia aceasta urmareste sa inalte si sa innobileze omenirea. Biserica lui Dumnezeu este locul trairii unei vieti sfinte, pline de diferite daruri si inzestrata cu Spiritul Sfant. Membrii ei trebuie sa-si gaseasca fericirea in fericirea acelora pe care ii ajuta si ii binecuvanteaza.” FA 12

  • Biserica lui Dumnezeu este un loc unde pacatul este mustrat, nu tolerat sau promovat:

Evrei 12:16 “Vegheati sa nu fie intre voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau…”

Matei 18:15-17 “ Daca fratele tau a pacatuit impotriva ta, du-te si mustra-l intre tine si el singur. Daca te asculta, ai cistigat pe fratele tau. Dar, daca nu te asculta, mai ia cu tine unul sau doi insi, pentruca orice vorba sa fie sprijinita pe marturia a doi sau trei martori. Daca nu vrea sa asculte de ei, spune-l Bisericii; si, daca nu vrea sa asculte nici de Biserica, sa fie pentru tine ca un pagin si ca un vames.”

1 Corinteni 5:1,11-13 “Din toate partile se spune ca intre voi este curvie; si inca o curvie de acelea, cari nici chiar la pagini nu se pomenesc; pina acolo ca unul din voi traieste cu nevasta tatalui sau… Ci v’am scris sa n’aveti niciun fel de legaturi cu vreunul care, macarca isi zice „frate”, totus este curvar, sau lacom de bani, sau inchinator la idoli, sau defaimator, sau betiv, sau raparet; cu un astfel de om nu trebuie nici sa mincati. in adevar, ce am eu sa judec pe cei de afara? Nu este datoria voastra sa judecati pe cei dinauntru? Cit despre cei de afara, ii judeca Dumnezeu. Dati afara dar din mijlocul vostru pe raul acela.”

Marturia clara si fara ocolisuri trebuie sa lucreze in biserica sau blestemul lui Dumnezeu va ramane asupra poporului tot atat de sigur cum a ramas asupra vechiului Israel din cauza pacatelor sale. Dumnezeu isi trage la raspundere poporul, ca intreg, pentru pacatele care exista in indivizii din mijlocul lui. Daca aceia care conduc biserica neglijeaza sa caute cu staruinta pacatele care aduc neplacerea lui Dumnezeu asupra acesteia, ei devin raspunzatori pentru aceste pacate. insa a ne ocupa de mintea oamenilor este lucrarea cea mai frumoasa in care s-a angajat vreodata cineva. Nu toti sunt potriviti sa-i corecteze pe cei gresiti. Nu au toti intelepciunea de a lucra cu dreptate si de a iubi indurarea in acelasi timp.” 3T 269

  • Grau, neghina si… spini

Domnul Hristos a aratat foarte lamurit faptul ca aceia care staruiesc pe fata in pacat trebuie sa fie indepartati din Biserica [acestia sunt “spinii”, pt ca ei au puterea de a ineca cresterea graului – Mt 13:7], dar El nu ne-a incredintat noua lucrarea de a judeca motivele si caracterul [pe cei pe care noi presupunem ca ar fi neghina]. El cunoaste prea bine firea noastra pentru a ne incredinta aceasta lucrare. Daca am incerca sa smulgem din Biserica pe aceia care presupunem [nu sunt dovezi clare] ca sunt numai cu numele crestini, cu siguranta ca vom face greseli. Nu arareori se intampla ca noi sa nu mai vedem nici o nadejde de indreptare tocmai la aceia pe care Domnul Hristos ii atrage la Sine. Daca am proceda cu aceste suflete potrivit cu judecata noastra nedesavarsita, atunci le-am spulbera poate si ultima speranta. Multi dintre cei care gandesc despre ei ca sunt crestini, la ziua cea mare vor fi gasiti lipsa. Multi, insa, vor fi in ceruri, despre care vecinii lor gandeau ca niciodata nu vor ajunge acolo. Omul judeca dupa ceea ce izbeste privirea, dar Dumnezeu judeca inima. Neghina si graul vor creste impreuna pana la seceris; iar secerisul este incheierea timpului de har.

Cuvintele Mantuitorului mai cuprind si o alta invatatura si anume, lectia minunata a indelungii rabdari si a iubirii plina de bunatate. Dupa cum neghina isi are radacinile intretesute cu ale graului, tot asa fratii cei falsi din Biserica pot fi foarte strans legati cu adevaratii ucenici ai Domnului. Adevaratul caracter al acestor pretinsi credinciosi nu este inca pe deplin dat pe fata. Daca unii ca acestia ar fi indepartati din Biserica, altii, care ar fi putut sa ramana statornici, s-ar putea zdruncina si ei.” PDH 71-72

Neghina a fost foarte bine personificata prin Iuda, ucenicul care L-a vandut pe Domnul Iisus. Nimeni dintre ceilalti ucenici nu a banuit ca acesta este un hot si un tradator. Iuda nu facea pacate publice, prin care sa trezeasca suspiciunea celorlalti. Reusea sa-si ascunda adevaratul caracter si faptele gresite. Cand se da pe fata apostazie, acolo nu mai este vorba de neghina, care seamana bine cu graul, ci de spini, care daca nu sunt indepartati sau daca nu ne indepartam noi de ei (in cazul in care sunt aparati de ierarhia bisericeasca) atunci si viata spirituala a noastra si a copiilor nostri va fi influentata spre rau.

Mai jos puteti vedea un exemplu relevant din Anglia in care va puteti intreba daca avem de-a face cu neghina sau cu spini:

Un alt exemplu, de data aceasta la scara mai mare, a fost congresul tinerilor AZS, desfasurat in 2013 la Novi Sad. Conducerile a doua Diviziuni europene si-au dat mana pentru realizarea unei desfasurari de aspotazie care ar trebui sa ne umple de rusine si sa ridice oameni credinciosi asemenea lui Fineas, asemenea fiilor lui Levi, asemenea lui Ilie si Ioan Botezatorul, care sa spuna “Destul! S-a mers prea departe! Sa ne intoarcem la Dumnezeul adevarat si sa nu mai slujim baalilor!”

Autoritatea bisericii

Mat 18:18 “Adevarat va spun, ca orice veti lega pe pamint, va fi legat in cer; si orice veti dezlega pe pamant, va fi dezlegat in Cer.” (“Truly I say to you, Whatever you bind on the earth will be, having been bound in Heaven. And whatever you loose on the earth will be, having been loosed in Heaven.” LITV – Literal Translation of the Holy Bible – in limba romana ar suna corect asa: “Adevarat va spun ca orice veti lega pe pamant, va fi fost legat in Cer; si orice veti deslega pe pamant, va fi fost deslegat in Cer.”)

Asa cum se poate observa in traducerea literala a Bibliei, exista o mica diferenta fata de traducerea in limba romana, diferenta care schimba pe deplin intelesul textului. Acest pasaj biblic a fost folosit de bisericile traditionale (catolica, ortodoxa etc) pentru a sublinia autoritatea eclesiastica absoluta a preotilor si structurii bisericesti. Domnul Hristos nu vorbeste insa despre acest lucru in text. Conducatorii bisericii de pe pamant sunt chemati sa inteleaga mai intai ce anume este legat si dezlegat in Cer, pentru ca apoi sa lege si sa dezlege pe pamant, adica sa inteleaga cum priveste Dumnezeu o anumita problema si sa ia hotarari in armonie cu voia lui Dumnezeu. Atunci cand nu se intampla acest lucru, conducatorii religiosi de pe pamant si-au pierdut autoritatea, iar hotararile lor nefiind o reflectare a hotararilor din Cer, nu sunt valabile.

Autoritatea liderilor religiosi nu este una absoluta si neconditionata. Biblia incurajeaza oamenii sa verifice totdeauna daca liderii ii conduc pe calea cea buna. A asculta si urma orbeste pe lideri nu este recomandat de Biblie. Petru de exemplu a fost mustrat de Pavel in public (pentru ca era vorba de o greseala publica), iar Petru nu s-a simtit ofensat, nici nu a cerut ca Pavel sa fie excomunicat pentru indrazneala de a-l mustra. (Galateni 2:11-14 descrie acest incident).

Credinciosii din Berea au socotit ca e de datoria lor sa verifice daca ceea ce Pavel le predica era in armonie cu Biblia (Fapte 17:10,11), iar Pavel nu i-a privit cu dispret, ofensat ca nu au incredere in judecata lui. Nici o invatatura nu trebuie acceptata, indiferent de reputatia si slujba pe care o are un predicator, daca aceasta invatatura nu are suport biblic.

Apoc. 2:2 “Stiu faptele tale, osteneala ta si rabdarea ta, si ca nu poti suferi pe cei rai; ca ai pus la incercare pe cei ce zic ca sunt apostoli si nu sint, si i-ai gasit mincinosi.” Biserica primara era apreciata de catre Dumnezeu pentru faptul ca testa pe toti invatatorii.

Ascultarea de conducatori trebuie sa se faca “in Domnul”, adica atata timp cat acestia se supun la randul lor autoritatii divine. (1 Petru 5:1-3)

Nicaieri in Biblie nu este recomandata ascultarea neconditionata de oameni, oricat de inalta ar fi pozitia lor. Un exemplu interesant este cel al slujitorilor lui Saul care refuza sa asculte porunca imparatului, unsul Domnului, de a ucide pe preoti, o porunca nedreapta, abuziva. (1 Samuel 22:16-18). Nu stim care au fost consecintele pentru acei slujitori, dar curajul lor moral este unul exceptional si vrednic de urmat de catre crestinii de astazi.

Sinagoga Satanei”, gasca sau biserica?

Daca inlocuim in versetele de mai jos cuvantul iudeu cu adventist de ziua a saptea, iar expresia taiere imprejur cu botez vom avea o aplicatie cel putin interesanta pentru zilele noastre. Aplicatia nu este fortata. Iudeii (evreii) erau si ei adventisti de ziua a saptea in secolul intai. Tineau sambata ca zi de odihna si erau si ei asteptatori ai lui Mesia.

Apoc 2:9 “stiu necazul tau si saracia ta (dar esti bogat), si batjocurile, din partea celor ce zic ca sunt Iudei si nu sunt, ci sunt o sinagoga a Satanei.”

Apoc 3:9 “Iata ca iti dau din ceice sunt in sinagoga Satanei, cari zic ca sunt Iudei si nu sunt, ci mint; iata ca ii voi face sa vina sa se inchine la picioarele tale, si sa stie ca te-am iubit.”

Romani 2: 21-29 “Tu deci, care inveti pe altii, pe tine insuti nu te inveti? Tu, care propovaduiesti: „Sa nu furi,” furi? Tu care zici: „Sa nu preacurvesti,” preacurvesti? Tu, caruia ti-e scirba de idoli, le jafuiesti templele? Tu, care te falesti cu Legea, necinstesti pe Dumnezeu prin calcarea acestei Legi?

Caci „din pricina voastra este hulit Numele lui Dumnezeu intre Neamuri”, dupa cum este scris. Taierea imprejur, negresit, este de folos, daca implinesti Legea; dar daca tu calci Legea, taierea ta imprejur ajunge netaiere imprejur. Daca deci, cel netaiat imprejur pazeste poruncile Legii, netaierea lui imprejur nu i se va socoti ea ca o taiere imprejur? Cel netaiat imprejur din nastere, care implineste Legea, nu te va osandi el pe tine, care o calci, macar ca ai slova Legii si taierea imprejur? Iudeu nu este acela care se arata pe dinafara ca este Iudeu; si taiere imprejur nu este aceea care este pe dinafara, in carne. Ci Iudeu este acela care este Iudeu inlauntru; si taiere imprejur este aceea a inimii, in duh, nu in slova; un astfel de Iudeu isi scoate lauda nu dela oameni, ci dela Dumnezeu.”

Care sunt semnele ca o biserica locala a devenit sinagoga Satanei sau una dintre ele?

-indepartarea de la invatatura curata

-pacatul nu mai este mustrat, ci tolerat, chiar promovat de la amvoane si prin exemplul conducatorilor locali

-marginalizarea, izolarea si persecutarea celor care predica lucruri sanatoase si mustra pacatul.

Consecintele sunt devastatoare pentru cei care fac primii pasi spre a-L cunoaste pe Dumnezeu pentru ca ei vor copia exemplul celor din “sinagoga”, gandind ca ei au mai multa experienta in cele sfinte (Matei 23:15).

Ce ar trebui facut cand vezi ca lucrurile merg intr-o directie gresita intr-o biserica locala?

-Dupa o atenta consacrare personala (scotand mai intai barnele din ochii nostri), trebuie contactati liderii bisericii locale si trebuie impartasite temerile pe care le avem. E nevoie sa prezentam un clar “sta scris” pentru temerile pe care le avem. Nu ne putem baza doar pe emotii si impresii personale. Scenariul ideal este cel in care liderii vor demara programe de educare a comunitatii pentru indepartarea relelor existente. Trebuie facut tot ce ne sta in putinta pentru a ajuta comunitatea. Fuga de responsabilitate si abandonarea comunitatii nu este o solutie. Doar daca orice incercare a noastra intampina respingere, ostilitate si lucrurile in loc sa se imbunatateasca se inrautatesc, abia atunci, ca ultima solutie, pentru binele familiei (asta pentru ca adesea copiii vor fi serios afectati de apostazia dintr-o biserica), pentru slava lui Dumnezeu si binele acelei comunitati, va trebui sa parasim acea adunare locala (care practic este o biserica dizidenta, respingand principiile biblice si refuzand orice reforma). Acesta va fi in sine un apel la pocainta adresat tuturor. Unde apelul la reforma este respins, va urma inevitabil marginalizarea si persecutarea celor care au facut apelul la reforma.

-Cauta o alta biserica unde familia ta va putea participa la inchinare, fara a fi tulburata de ceea ce se petrece acolo si unde vei putea invita si oaspeti. Daca nu gasesti o asemenea biserica in apropiere, fa din casa ta un loc de rugaciune. Daca sunt 2-3 familii care se aduna impreuna, se poate inchiria un spatiu unde pot invita si alte persoane sa se inchine impreuna cu ei. Nu uitati de unde ati plecat: ar fi pacat ca si noua grupa sa devina o alta sinagoga a Satanei. E nevoie de rugaciune, curatirea permanenta a vietii personale, veghere si lupta pentru a pastra un standard inalt in mijlocul celor ce se inchina. Informati Conferinta cu privire la initiativa de a infiinta o noua grupa si motivele care au condus la aceasta. In mod normal Conferinta trebuie sa apere pe cei ce raman credinciosi lui Dumnezeu. Daca nu se intampla lucrul acesta, se autodescalifica si isi pierde menirea de a exista.

Imperativul de a ne departa de nelegiuire si de cei ce se complac in apostazie:

Atunci cand orice chemare la reforma este intampinata cu dispret si respingere, cei credinciosi nu se mai pot inchina impreuna cu cei care isi bat joc de Dumnezeu prin apostazia pe care o apara in mijlocul lor.

Exod 23:2 “Sa nu te iei dupa multime ca sa faci rau”.

Exod 32:25-29 “ Moise a vazut ca poporul era fara friu, caci Aaron il facuse sa fie fara friu, spre batjocura vrajmasilor sai; s’a asezat la usa taberii, si a zis: „Cine este pentru Domnul, sa vina la mine!” si toti copiii lui Levi s’au strins la el. El le-a zis: „Asa vorbeste Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Fiecare din voi sa se incinga cu sabia; mergeti si strabateti tabara dela o poarta la alta, si fiecare sa omoare pe fratele, pe prietenul si pe ruda sa.” Copiii lui Levi au facut dupa porunca lui Moise; si aproape trei mii de oameni au pierit in ziua aceea din popor. Moise a zis: „Predati-va azi in slujba Domnului, chiar cu jertfa fiului si fratelui vostru, pentruca binecuvantarea Lui sa vina astazi peste voi!”

Exod 33:7 “Moise a luat cortul lui si l-a intins afara din tabara, la o departare oarecare; l-a numit cortul intilnirii. si toti ceice intrebau pe Domnul, se duceau la cortul intilnirii, care era afara din tabara.”

Numeri 16:26,34 “A vorbit adunarii, si a zis: „Departati-va de corturile acestor oameni rai, si nu va atingeti de nimic din ce este al lor, ca sa nu pieriti odata cu pedepsirea lor pentru toate pacatele lor.”… Tot Israelul, care era in jurul lor, cand au tipat ei, a fugit; caci ziceau: „Sa fugim ca sa nu ne inghita pamintul!””

Osea 4:17 “Efraim s’a lipit de idoli: lasa-l in pace!”

1 Cor 5:11 “Ci v’am scris sa n’aveti niciun fel de legaturi cu vreunul care, macar ca isi zice „frate”, totusi este curvar, sau lacom de bani, sau inchinator la idoli, sau defaimator, sau betiv, sau raparet; cu un astfel de om nu trebuie nici sa mincati.”

Efeseni 5:10,11 “Cercetati ce este placut inaintea Domnului, si nu luati deloc parte la lucrarile neroditoare ale intunerecului, ba inca mai de graba osanditi-le.”

2 Tim 2:19 “Totusi temelia tare a lui Dumnezeu sta nezguduita, avand pecetea aceasta: „Domnul cunoaste pe ceice sunt ai Lui”; si: „Oricine rosteste Numele Domnului, sa se departeze de faradelege!””

2 Tim 3:1,2,5 “Sa stii ca in zilele din urma vor fi vremuri grele. Caci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultamitori, fara evlavie, fara dragoste fireasca, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, neimblanziti, neiubitori de bine, vanzatori, obraznici, ingamfati; iubitori mai mult de placeri decat iubitori de Dumnezeu; avand doar o forma de evlavie dar tagaduindu-i puterea. Departeaza-te de oamenii acestia.”

Tit 2:11,12 “Caci harul lui Dumnezeu, care aduce mantuire pentru toti oamenii, a fost aratat, si ne invata s’o rupem cu paganatatea si cu poftele lumesti, si sa traim in veacul de acum cu cumpatare, dreptate si evlavie.”

2 Ioan 10,11 “Daca vine cineva la voi, si nu va aduce invatatura aceasta, sa nu-l primiti in casa, si sa nu-i ziceti: „Bun venit!” Caci cine-i zice: „Bun venit!” se face partas faptelor lui rele.”

Apocalipsa 18:4 “Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Iesiti din mijlocul ei, poporul Meu, ca sa nu fiti partasi la pacatele ei, si sa nu fiti loviti cu urgiile ei!”

Bisericile care pretind a crede adevarul, care apara legea lui Dumnezeu, sa tina aceasta lege si sa se departeze de nelegiuire. Membrii bisericii sa se impotriveasca ispitei de a face rele si de a se complace in pacat. Biserica sa inceapa lucrarea de purificare inaintea lui Dumnezeu prin pocainta, umilinta, cercetare profunda a inimii, pentru ca suntem in ziua antitipica a ispasirii – ceas solemn ce are consecinte vesnice.” 12MR 320

Despartirea de Biserica sau despartirea de biserici dizidente (care au devenit sinagoga Satanei)?

Ce este o biserica dizidenta? Cine este un dizident?

1 Petru 1:22 “Deci, ca unii cari, prin ascultarea de adevar, v’ati curatit sufletele prin Duhul, ca sa aveti o dragoste de frati neprefacuta, iubiti-va cu caldura unii pe altii, din toata inima;”

Neascultarea, trairea in razvratire fata de ceea ce spune Dumnezeu nu poate duce la sfintire, formarea caracterului dupa modelul divin. Refuzul reformei (urmat de persecutarea celor care fac apelul la reforma) face din pretinsii credinciosi persoane dizidente si biserici dizidente. Numarul mare al celor care refuza reforma nu este un argument. Ei pot avea puterea de a da afara din sinagoga (Ioan 16:2; 9:22) pe cei credinciosi, dar asta nu inseamna ca ei sunt Biserica (in sensul cel mai inalt al cuvantului). In fapt ei s-au autoexclus din Biserica prin neascultare si razvratire (chiar daca numele lor inca sunt prezente in registrele pamantesti, pe care le au sub control), au ajuns sa fie o sinagoga a Satanei, dand pe fata spiritul sau de impotrivire fata de legea lui Dumnezeu si impotrivire fata de reforma.

Excluderea din Biserica – Matei 18:18 – biserica vizibila poate lega sau dezlega doar ceea ce a fost deja legat sau dezlegat in Cer! “Adevarat va spun, ca orice veti lega pe pamint, va fi legat in cer; si orice veti deslega pe pamint, va fi deslegat in cer.” (“Truly I say to you, Whatever you bind on the earth will be, having been bound in Heaven. And whatever you loose on the earth will be, having been loosed in Heaven.” LITV – Literal Translation of the Holy Bible – in limba romana ar suna corect asa: “Adevarat va spun ca orice veti lega pe pamant, va fi fost legat in Cer; si orice veti deslega pe pamant, va fi fost dezlegat in Cer.”)

Lectii din istorie

Dupa o lupta lunga si apriga, cei credinciosi, putini la numar, s-au hotarat sa rupa orice legatura cu biserica apostata, daca ea refuza si mai departe sa se elibereze de ratacire si idolatrie. Ei au vazut ca despartirea era o necesitate absoluta, daca doreau sa asculte de Cuvantul lui Dumnezeu. Nu si-au permis sa tolereze rataciri fatale pentru sufletul lor si sa dea un exemplu care ar primejdui credinta copiilor si a copiilor copiilor lor. Pentru a asigura unitatea si pacea, erau gata sa faca orice concesie care corespundea cu ascultarea de Dumnezeu; dar simteau ca insasi pacea ar fi fost prea scump castigata cu jertfirea principiilor. Daca unitatea se putea asigura numai prin compromiterea adevarului si a neprihanirii, atunci preferau sa ramana despartiti chiar si in razboi.” TV 45

Romanistii au staruit in a aduce protestantilor acuzatia de erezie si de despartire voita de adevarata biserica. Dar aceste acuzatii li se aplica mai degraba lor. Ei sunt aceia care au parasit steagul lui Hristos si s-au departat de „credinta care a fost data sfintilor odata pentru totdeauna”. (Iuda 3) TV 51

  • Pretentia falsa de a fi adventist de ziua a saptea si pericolul de a ajunge asemenea Babilonului spiritual. Pericolul de a fi lepadati de Dumnezeu.

Apocalipsa 3:16 “Dar, fiindca esti caldicel, nici rece, nici in clocot, am sa te vars din gura Mea.”

Ieremia 23:33 “„Daca poporul acesta, sau un prooroc, sau un preot te va intreba: „Care este amenintarea Domnului?” sa le spui care este aceasta amenintare: „Va voi lepada, zice Domnul.””

Poporul evreu din primul secol, asemeni Israelului spiritual de astazi, isi gasea placerea in a cita pasaje biblice precum cele de mai jos, unde era fagaduita binecuvantarea divina, uitand insa ca toate aceste fagaduinte erau conditionate! Ca si evreii din vechime, ne plac fagaduintele de Anul Nou, dar nu vrem sa auzim de lista mai lunga cu blesteme (Deut. 28:15-68) care se implinesc in cazul celor care se razvratesc fata de cerintele divine.

Ieremia 17:25 “atunci pe portile acestei cetati vor intra imparati si voivozi, cari vor sedea pe scaunul de domnie al lui David; ei vor veni in cara si calari pe cai, ei si voivozii lor, oamenii lui Iuda si locuitorii Ierusalimului, si cetatea aceasta va fi locuita in veci.”

Isaia 33:20 “Priveste Sionul, cetatea sarbatorilor noastre! Ochii tai vor vedea Ierusalimul, ca locuinta linistita, ca un cort, care nu va mai fi mutat, ai carui tarusi nu vor mai fi scosi niciodata, si ale carui funii nu vor mai fi deslegate.”

Ezechiel 37:28 “si neamurile vor sti ca Eu sint Domnul, care sfinteste pe Israel, cind Locasul Meu cel sfint va fi pentru totdeauna in mijlocul lor.”

Cu pasaje asemanatoare, din Spiritul Profetic, incearca sa-si linisteasca constiinta si se mangaie si poporul lui Dumnezeu de astazi, crezand ca oricat de jos ar cobori in mocirla pacatului, Domnul nu va face nici bine, nici rau, ignorand avertizari precum cele de mai jos:

Ierusalimul a fost lepadat de Dumnezeu din cauza pacatelor sale. A cazut de la o pozitie inalta pe care Tirul si Sidonul n-au atins-o niciodata. Atunci cand un inger cade, el devine demon. Adancimea ruinei noastre este masurata in functie de amploarea luminii pe care am avut-o de la Dumnezeu in bunatatea si mila Sa. O, ce privilegii ne sunt oferite ca popor! Iar daca Dumnezeu nu a crutat pe poporul Sau pe care-L iubea, pentru ca au refuzat sa umble in lumina, cum poate cruta pe poporul pe care l-a binecuvantat cu lumina Cerului oferindu-le cel mai maret adevar incredintat vreodata muritorilor pentru a-l trasnmite lumii?” 12MR 319

Viata noastra trebuie sa fie una de slujire a lui Dumnezeu cu sarguinta si multa grija. Cei care nu simt nici o obligatie reala de a reprezenta adevarul prin viata si caracterul lor, care nu dau marturie cu privire la puterea harului lui Hristos prin reforma pe care acesta o produce, dau gres in a inalta legea lui Dumnezeu in fata celor a caror caractere demonstreaza invaliditatea legii prin principiile lor gresite.

Poporul cu adevarat pazitor al poruncilor lui Dumnezeu arata lumii un caracter de o integritate fara pata, da marturie prin faptele lui ca legea lui Dumnezeu este desavarsita, schimband viata. In felul acesta Domnul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, prin ascultarea Sa de legea lui Dumnezeu, a inaltat si a cinstit legea. In mod clar Dumnezeu va condamna pe orice membru al oricarei biserici care pretinde a fi adventist de ziua a saptea, dar care nu-L slujeste pe El, ci prin mandrie, egoism si spirit lumesc arata ca adevarul de origine divina nu a produs o reformare in caracterul sau.” 19MR 175 comparati mesajul acesta cu cele scrise in Apoc 2:2,9

Vor da ascultare bisericile mesajului catre Laodicea? Se vor pocai sau vor continua in pacate, fara a tine seama de faptul ca mesajul cel mai solemn al adevarului – a treia solie ingereasca – este proclamat lumii? Aceasta este ultima solie de har, ultima avertizare pentru o lume cazuta. Daca biserica lui Dumnezeu devine caldicea, ea nu mai are parte de favoarea lui Dumnezeu mai mult decat bisericile care sunt reprezentate ca fiind cazute si care au devenit locasuri ale dracilor, inchisori ale oricarui duh necurat si inchisori ale oricarei pasari necurate. [Apocalipsa 18:2] Cei care au avut ocazia de a auzi si primi adevarul si care s-au unit cu Biserica Adventista de Ziua a Saptea, numindu-se popor al lui Dumnezeu pazitor al poruncilor, dar care nu au mai multa vitalitate si consacrare decat celelalte biserici, vor primi plagile lui Dumnezeu la fel de sigur ca si cei care se opun legii lui Dumnezeu. Doar cei care sunt sfintiti prin adevar vor face parte din familia regala in locasurile ceresti unde Hristos s-a dus sa le pregateasca pentru cei care-L iubesc si tin poruncile Lui.” 19MR 176

Noi trebuie sa ne ridicam ca popor si sa curatim tabara lui Israel. Imoralitate, intimitate nelegiuita si practici nesfinte patrund intre noi intr-o mare masura; iar slujitorii care se ocupa de lucruri sfinte sunt vinovati si ei de pacate in aceasta privinta. Ei poftesc nevestele celor apropiati si porunca a saptea este calcata. Noi suntem in pericolul de a deveni o sora a Babilonului cazut, in pericolul de a permite ca bisericile sa devina corupte, pline de orice duhuri necurate, o inchisoare a oricarei pasari necurate [Apocalipsa 18:2]; vom scapa noi de acest pericol daca nu luam masuri hotarate pentru a indeparta aceste rele existente?” 21MR 380.1

Pasajele de mai sus au fost scrise cu mai bine de 100 de ani in urma. S-a imbunatatit starea pretinsului popor al lui Dumnezeu sau vedem cu ochii nostri ca se intampla exact contrariul, sub atenta coordonare si priveghere a ierarhilor bisericesti?

Toti cei care pretind a fi adventisti de ziua a saptea, si totusi continua sa traiasca in pacat, sunt mincinosi in ochii lui Dumnezeu. [comparati cu Apocalipsa 2:2,9 si 3:9] Purtarea lor pacatoasa se opune lucrarii lui Dumnezeu. Ei ii conduc si pe altii sa pacatuiasca. Solia lui Dumnezeu catre fiecare membru din bisericile noastre este aceasta: “Croiti carari drepte cu picioarele voastre, pentruca cel ce schiopateaza sa nu se abata din cale, ci mai de graba sa fie vindecat. Urmariti pacea cu toti si sfintirea, fara care nimeni nu va vedea pe Domnul. Luati seama bine ca nimeni sa nu se abata dela harul lui Dumnezeu, pentruca nu cumva sa dea lastari vreo radacina de amaraciune, sa va aduca turburare, si multi sa fie intinati de ea. Vegheati sa nu fie intre voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mincare si-a vindut dreptul de intii nascut. stiti ca mai pe urma, cind a vrut sa capete binecuvintarea n’a fost primit; pentruca, macar ca o cerea cu lacrami, n’a putut s’o schimbe.” [Evrei 12:13-17].” 19MR 177

Frate Haskell, marturia noastra trebuie sa fie limpede – nu trebuie sa fie varuita. Pacate grave sunt ingaduite in mijlocul nostru, si daca nu va avea loc o trezire asa cum nu s-a mai vazut de multa vreme, care sa convinga si sa converteasca pe pretinsii pazitori ai Sabatului, ei vor muri in pacatele lor. Pedeapsa Sodomei si a Gomorei va fi usoara in comparatie cu pedepsirea celor care au avut parte de multa lumina si ocazii pretioase, dar care in gandurile si practicile lor au fost firesti si corupti si nu si-au curatit sufletele prin ascultarea de adevar.{12MR 332.2}

Acum, ar putea aceia care au in spate ani de experienta dar care nu-L cunosc pe Dumnezeu si pe Iisus Hristos pe care L-a trimis, sa mearga ca reprezentanti ai lui Iisus Hristos? Acestia nu vor influenta niciodata in bine alte minti; ei nu au crescut la statura deplina de barbati si femei in Hristos. Ei doar poarta numele de crestini dar nu sunt potriviti pentru lucrarea lui Dumnezeu, si nu vor fi niciodata daca nu se nasc din nou si invata ABC-ul adevaratei religii a lui Iisus Hristos. Exista putina speranta in directia aceasta: Luati pe tineri si pe tinere, si asezati-i acolo unde vor veni cat mai putin posibil in contact cu bisericile noastre, pentru ca nivelul scazut de evlavie din zilele noastre sa nu le modeleze ideile lor despre ce inseamna sa fii crestin.” {12MR 333.1} Letter 16f, 1892. (Written to S. N. Haskell, May 9, 1892, from Preston, Melbourne, Australia.)

Domnul Iisus va avea intotdeauna un popor ales care Il slujeste. Cand poporul evreu L-a respins pe Hristos, Printul vietii, EL a luat de la ei Imparatia lui Dumnezeu si a dat-o Neamurilor. Dumnezeu va continua sa lucreze pe baza acestui principiu cu fiecare ramura a lucrarii Sale. Cand o biserica se dovedeste a fi necredincioasa Cuvantului Domnului, oricare ar fi pozitia ei, oricat de inalta si sfanta i-ar fi chemarea, Domnul nu mai poate lucra cu ea. Altii sunt alesi sa poarte responsabilitati importante.” 14MR 102

“In tot ceea ce am afirmat la Mineapolis am avut convingerea ca in biserici trebuie sa aiba loc o reformatiune. Trebuie sa se faca reforme pentru ca slabiciunea si orbirea spirituala au cuprins poporul care a fost binecuvantat cu mare lumina, ocazii pretioase si privilegii. Ca reformatori ei au trebuit sa iasa din bisericile diferitelor denominatiuni, dar acum se comporta la fel ca acele biserici. Am sperat ca nu va mai fi nevoie de o alta iesire.” 11MR 229

Dar cum ramane cu bine cunoscutul citat care spune ca biserica pare sa cada dar nu va cadea? Haideti sa privim cu atentie la acest citat si sa vedem ce ne spune:

Noi trebuie sa fim pregatiti si sa asteptam ordine de la Dumnezeu. Natiunile vor fi tulburate. Se va retrage orice sprijin pentru cei care inalta standardul neprihanirii divine, singurul test al caracterului. Si toti cei care nu se vor pleca in fata decretului consiliilor nationale si nu vor asculta de legile nationale care inalta sabatul instituit de omul faradelegii, pentru a dispretui ziua sfanta a lui Dumnezeu, vor avea de-a face nu doar cu puterea opresiva a papalitatii, ci si cu cea a lumii protestante, chipul fiarei.

Satana va face minuni pentru a insela, va proclama ca are puterea suprema. Biserica poate parea ca e gata sa cada, dar nu cade. Ea ramane, in timp ce pacatosii din Sion sunt cernuti – pleava este separata de graul pretios. Acesta este un proces teribil, dar trebuie sa aiba loc. Doar cei care au biruit prin sangele Mielului si cuvantul marturisirii lor vor fi gasiti credinciosi si adevarati, fara vreo pata a pacatului, fara viclenie in gurile lor. Trebuie sa fim lipsiti de autoindreptatire si imbracati in neprihanirea lui Hristos.” 2SM 380

Asa cum se poate observa, pasajul vorbeste despre timpul de dupa darea decretului duminical, cand cei credinciosi vor fi persecutati. Conceptul de biserica e folosit in acest pasaj asa cum este definit de Biblie si alte pasaje inspirate (vezi inceputul acestui articol), si nu in sensul unei structuri organizatorice, nu in sens denominational. Biserica lui Dumnezeu despre care se vorbeste in pasaj, este formata din biruitori, oameni care au biruit pacatul, cu ajutor divin, oameni care au biruit fiara si chipul fiarei, oameni care au ascultat chemarea din Apocalipsa 18:1-4 si care au iesit din Babilon, care s-au departat de faradelege.

Daca cernerea ar fi un proces condus de oameni, in structurile unei biserici vizibile, avand in vedere ca cei neconvertiti si nepregatiti pentru Cer sunt majoritari procentual (dupa cum se poate vedea in pasajul de mai jos), i-ar indeparta tocmai pe cei care sunt credinciosi chemarii divine (fapt care se si intampla astazi). Cernerea finala, despre care vorbeste pasajul, va fi facuta prin focul persecutiei.

O declaratie solemna, pe care o fac pentru biserica, este aceea ca nici macar unul din douazeci de membri [mai putin de 5%], ale caror nume sunt inscrise in registrul bisericii, nu este pregatit sa-si incheie istoria vietii pe acest pamant si ca va fi la fel de lipsit de Dumnezeu si de speranta in lume ca si pacatosii de rand”. — Christian Service, 41 (1905). LDE 172

Autoritatea Conferintei Generale

In Manualul Comunitatii este citat doar un pasaj care subliniaza autoritatea incontestabila a Conferintei Generale.

Adesea, am fost instruita de Domnul ca judecata nici unui om n-ar trebui sa fie supusa judecatii nici unui alt om. Niciodata n-ar trebui ca mintea unui om sau mintea unor oameni sa fie socotita ca indestulatoare ca intelepciune si putere, ca sa controleze lucrarea si sa spuna ce planuri sa fie urmate. Dar cand, intr-o Conferinta Generala, judecata fratilor adunati din toate partile campului este exercitata, independenta particulara si judecata personala nu trebuie sa fie mentinuta cu incapatanare, ci supusa. Niciodata nu ar trebui ca un lucrator sa considere ca o virtute pastrarea staruitoare a pozitiei sale de independenta, contrariu deciziei organizatiei generale.” 9T 260

Multi citeaza acele randuri ca pe un cec in alb oferit conducerii bisericii. Puteti lectura mai jos si alte pasaje inspirate care spun contrariul. Cum se impaca cele doua pozitii diferite? Dumnezeu nu a acordat niciodata autoritate definitiva si absoluta vreunei ierarhii bisericesti pamantesti, indiferent de faptele lor si relatia lor cu Dumnezeu. Autoritatea oamenilor deriva din Cuvant. Cand ei asculta de Cuvant, autoritatea lor trebuie respectata. Atunci cand Biblia si principiile ei sunt ignorate, orice ierarhie bisericeasca isi pierde autoritatea. Nu suntem chemati sa urmam orbeste un “asa zice biserica” (fie ea si Conferinta Generala), atunci cand vine in contradictie cu un “asa zice Domnul”.

Citam in intregime una dintre scrisorile trimise de EW in timp ce era in Australia:

Conducatorii bisericii sa asculte de Cuvantul lui Dumnezeu

Celor din America ce presupun ca vocea Conferintei Generale este vocea lui Dumnezeu, le spun sa devina mai intai una cu Dumnezeu inainte de a-si exprima opiniile. Cuvantul lui Dumnezeu trebuie atat trait cat si predicat. Trebuie sa fie adus in fiecare parte a lucrarii crestine realizate in aceasta lume. Oamenii pe care Dumnezeu i-a ales sa faca lucrarea Lui trebuie sa se goleasca de eul lor. Iisus sa fie lasat sa intre. Deschideti usa inimii pentru Oaspetele ceresc. La nici un om sa nu privim de parca ar fi Dumnezeu. Cand cei care se apropie de Dumnezeu in slujire sunt consacrati, curatiti si purificati, apropiindu-se tot mai mult de bunavointa divina, atunci ei pot pretinde ca sunt trimisi de Dumnezeu si trebuie respectati.

Ascultarea de Cuvantul lui Dumnezeu va conduce la o stare de lucruri mult mai diferita decat cea existenta. Vor fi inlaturate pofte firesti si lacomia dupa castig. Faptul ca acest pacat a existat nu poate fi demonstrat mai bine decat prin faptul ca au insfacat salarii mari chiar cei care au pretins ca actioneaza in locul lui Hristos, pretinzand a fi un popor deosebit, zelos pentru fapte bune. Dumnezeu este nemultumit ca lucrarea Sa nu inainteaza in teritorii noi.”—Letter 187, 1899. (Written to S. N. Haskell, from “Sunnyside,” Cooranbong, N. S. W., November 16, 1899.) 13MR 291

O a doua scrisoare, la fel de interesanta, descrie probleme grave la nivelul cel mai inalt al bisericii, in urma cu mai bine de o suta de ani:

Sfaturi rele urmate la Review and Herald si de catre Conferinta Generala

(scris pe 12 oct 1895, la Granville, NSW.)

Mustrarile care au venit pentru oameni ce s-au indepartat de Dumnezeu si au pasit pe carari gresite, nu au venit pentru ceva ce s-a intamplat brusc. Dumnezeu nu a putut aproba lucrarea marelui inselator asupra mintii oamenilor si metodele lor omenesti. Oamenii care sunt condusi de Duhul Sfant, care sunt familiarizati cu principiile legii lui Dumnezeu, nu se puteau angaja in asa ceva daca ar fi privit la Dumnezeu si s-ar fi increzut in El. Dar barbati, barbati firesti, au avut incapatanarea de a duce la indeplinire propriile planuri de parca Dumnezeu i-ar fi autorizat sa procedeze asa. Oamenii au lucrat pe baza unor principii pe care Dumnezeu le condamna, nu le accepta, si despre care in ziua judecatii va spune “Cine ti-a incredintat aceasta lucrare?”

Trasaturile naturale ale inimii omenesti se lupta intotdeauna cu Duhul. Omul vechi, care nu e mort, invie si are puterea sa faca rele care vor duce la ruinarea altor suflete. Omul a cladit lucruri pe care candva le-a distrus. A permis eului sa creasca si lui Hristos sa descreasca. Isi inalta planuirea ca fiind foarte priceputa, iar Hristos este neglijat in ce priveste sfatuirea.

Acesti oameni au avut lumina; au avut avertizari si mesaje de la Dumnezeu. Am fost adesea trezita la ora 12 sau 1 noaptea si m-am simtit indemnata de Duhul lui Dumnezeu sa va scriu, dar voi ati primit un alt sfat, cel al oamenilor, si ati ignorat sfatul lui Dumnezeu, caci altfel nu ati fi ajuns aici. Sfaturi rele au fost inaltate si pretuite. De ce ati facut asta? S-au cheltuit multi bani in ridicarea de cladiri care sa ofere impresia ca oamenii care conduc aceasta institutie sunt oameni de afaceri de tinuta inalta. Ati ascultat de hotararile lor, ati vrut ca aceste cladiri sa fie dupa cum v-au sfatuit ei, iar Hristos a fost micsorat, in timp ce oamenii care lucreaza impotriva planurilor lui Dumnezeu au crescut.

Nu am putut sa incredintez lumina pe care Dumnezeu mi-a dat-o editurii de la Battle Creek. N-as indrazni sa fac asta. In ce priveste comitetul existent, sub prezenta administratie, cu oamenii care conduc acum, nu le-as incredinta publicarea cartilor cu lumina primita de la Dumnezeu, pana cand editura are oameni cu abilitati consacrate si intelepciune. In ce priveste vocea Conferintei Generale, nu exista nici o voce de la Dumnezeu prin acel corp care sa fie vrednic de incredere.

Nu trebuie sa depindem de nimeni. Totul este deviat in canale egoiste. Conferinta nu rezolva situatia prin preluarea publicatiilor de la Review and Herald, pentru ca aceleasi metode, aceleasi planuri egoiste, aceleasi idei si planuri au ramas. Suficienta hotie si necinste au fost practicate in afara si care acum se raspandeste si la nivelul Conferintei Generale aceasta lepra a vicleniei si dublului standard si privarea oamenilor de drepturile lor. Nu am cuvinte suficient de puternice pentru a descrie situatia care a continuat sa existe, in ciuda tuturor avertizarilor si mesajelor date de Dumnezeu. Cand Cuvantul Domnului este pretuit mai mult decat cuvintele oamenilor care au dovedit ca nu au o legatura vie cu Dumnezeu, atunci voia Domnului si a mea se vor implini.

O, ma doare inima cand vad nelegiuirea ajungand in locuri inalte! Lucrarea mintilor care sunt inspirate de Satana a ajuns intr-o sfera inalta. Oamenii au dat ascultare sugestiilor lui Satana si nu stiu din ce izvor vine priceperea lor. Ei nu stiu ca e din partile de jos si nu se opresc pana cand nu vad ca anumiti oameni care au luat locul lui Dumnezeu au control deplin. Principiul pe baza caruia s-a lucrat a fost cel de a controla sau de a zdrobi tot ceea nu poate fi controlat. A existat un spirit de opozitie a inimii fata de adevarul evangheliei. O, ce incapatanare poate da pe fata inima omului! Am stat aproape trei ani la Battle Creek. Puterea lui Dumnezeu s-a manifestat. Dovada peste dovada s-a strans si in diferite momente am sperat ca se va face o lucrare deplina.”—Manuscript 57, 1895. 17MR 177-179

Un an mai tarziu, au fost scrise randurile de mai jos:

Barbatii care au fost legati cu cea mai mare raspundere pe acest pamant au manjit si corupt lucrarea lui Dumnezeu. Instrumente pe care El le doreste folosite spre inaintarea cauzei Sale au fost intrebuintate pentru a promova lucruri nelegiuite, care sunt in opozitie directa cu lucrarea pe care Dumnezeu a randuit-o ca fiind a Sa. Dumnezeu a fost ignorat de oameni care au luat hotarari cu privire la lucrarea Sa, si aceasta a fost afectata. Oamenii au fost hotarati sa-si puna amprenta priceperii lor omenesti asupra lucrarii lui Dumnezeu. Au refuzat sa fie cizelati de catre Duhul Sfant, si au introdus propria pricepere si propriile planuri.

Rezultatul s-a vazut in mai multe feluri. Caracterul sacru al cauzei lui Dumnezeu nu mai este constientizat la centrul lucrarii. Vocea de la Battle Creek, care a fost socotita o autoritate in ce priveste modul in care lucrarea trebuie facuta, nu mai este vocea lui Dumnezeu; dar a cui voce este? De unde vine ea, si de unde este puterea ei vitala? Aceasta stare de lucruri este mentinuta de oameni care s-au deconectat de lucrare cu mult timp in urma. Acesti oameni nu se sfiesc sa citeze Cuvantul lui Dumnezeu ca fiind autoritatea lor, dar dumnezeul care ii conduce este un dumnezeu fals”. – Letter 4, 1896 , 17MR 185

Dupa alti cinci ani (1901) intalnim o descriere similara:

Unde s-au dus banii stransi pentru campul din Sud? [in discutie era campul sudic din SUA] De cat timp s-au strans banii? Colecta s-a facut in urma cu cinci ani, dar nu stiu unde s-au dus banii, iar daca cineva dintre cei prezenti stie, as vrea sa imi spuna. Cei care au pastrat banii care s-au strans pentru campul din Sud in urma apelului pe care l-am facut sunt responsabili in fata lui Dumnezeu, pentru ca El m-a condus sa fac acel apel…

Folosirea de principii gresite a condus cauza lui Dumnezeu in starea jalnica actuala. Oamenii si-au pierdut increderea in cei care conduc lucrarea.

Totusi auzim ca vocea Conferintei este vocea lui Dumnezeu. Ori de cate ori auzeam asta, ma gandeam ca e aproape o blasfemie. Vocea Conferintei ar trebui sa fie vocea lui Dumnezeu, dar nu este, pentru ca unii care sunt legati de aceasta nu sunt oameni ai credintei si rugaciunii, nu sunt oameni ai principiilor inalte. Nu exista o cautare a lui Dumnezeu cu toata inima, nu exista o constientizare a responsabilitatii teribile care zace asupra celor din aceasta institutie de a modela si indruma mintile dupa asemanarea divina.” Ms 37, 1901, 2SAT 159

Observati cum pana inspirata nu a oferit cecuri in alb autoritatii bisericesti. Orice institutie si orice lucrare trebuie sa fie testata in lumina Cuvantului, in ce masura se da ascultare principiilor divine.

Papa Grigore al VII-lea: “biserica n-a gresit niciodata, nici nu va putea gresi vreodata. Dar aceasta afirmatie nu era insotita de dovezile din Scriptura.” TV 53

E util sa ne aducem aminte de inceputurile protestantismului in Europa si care a fost temelia pe care s-a cladit:

Principiile cuprinse in acest protest celebru [de la Speier, Germania]… constituie insasi esenta protestantismului. Acest protest se impotriveste celor doua mari abuzuri ale omului in materie de credinta; primul este amestecul puterii lumesti, iar al doilea este autoritatea arbitrara a bisericii. in locul acestor abuzuri, protestantismul aseaza puterea constiintei mai presus de autoritatea lumeasca, iar autoritatea Cuvantului lui Dumnezeu mai presus de biserica vizibila.” TV 203

BISERICA DIN PUSTIE

Ori de cate ori apostazia a fost universala, cei credinciosi au facut parte din ceea ce Biblia numeste “biserica din pustie”. (Apocalipsa 12:6) Exemplul cel mai citat este cel din perioada de persecutie papala, dar acelasi fenomen a avut loc si pe timpul lui Ilie, Ioan Botezatorul si Iisus.

Credinta care timp de veacuri a fost tinuta si invatata de catre crestinii valdenzi era in contrast evident cu invataturile ratacite impuse de Roma. Credinta lor religioasa era intemeiata pe Cuvantul scris al lui Dumnezeu, adevaratul sistem al crestinismului. Dar taranii aceia umili, in ascunzatorile lor nestiute, alungati de lume si legati de truda zilnica in mijlocul turmelor si viilor lor, n-au ajuns prin ei insisi sa cunoasca adevarul in opozitie cu dogmele si ratacirile bisericii apostaziate. Credinta lor nu era primita de curand. Credinta lor era o mostenire de la parinti. Ei se luptau pentru credinta bisericii apostolice — „credinta care a fost data sfintilor odata pentru totdeauna”. (Iuda 3). Biserica din pustie, si nu ierarhia mandra intronata in marea capitala a lumii, era biserica adevarata a lui Hristos, pastratoarea comorilor adevarului pe care Dumnezeu il incredintase poporului Sau pentru a fi dat lumii.

Printre cauzele principale care au dus la despartirea bisericii adevarate de Roma, a fost ura acesteia din urma fata de Sabatul biblic. Asa cum era prevestit in profetie, puterea papala a aruncat adevarul la pamant.” TV 64

Delegatii i-au sfatuit pe membrii consiliului sa continue a ramane in biserica, fara care, au declarat ei, nu exista mantuire. Zwingli a raspuns: „Aceasta acuzatie sa nu va intimideze. Temelia bisericii este aceeasi Stanca, acelasi Hristos care i-a pus lui Petru acest nume pentru ca L-a marturisit cu credinciosie. in orice popor, oricine crede din toata inima in Domnul Isus este primit de Dumnezeu. Iata, in adevar, biserica in afara careia nimeni nu poate fi mantuit.” (D’Aubigne, ed. londoneza, b.8, cap.11). Ca urmare a acestei conferinte, unul dintre delegatii episcopului a primit credinta reformata.”TV 181

Ca membri ai bisericii anglicane, ei erau legati puternic de formele ei de inchinare, dar Domnul le prezenta in Cuvantul Sau un ideal mai inalt. Duhul Sfant ii indemna sa-L predice pe Hristos si pe El rastignit. Puterea Celui Preainalt insotea lucrarea lor. Mii de oameni se convingeau si se converteau cu adevarat. si era necesar ca aceste oi sa fie pazite de lupii rapitori. Wesley nu se gandea nicidecum sa intemeieze o denominatiune noua, ci i-a organizat intr-o asociatie care se numea Uniunea Metodista”. TV 257

Insa, au fost unii care au refuzat sa se supuna autoritatii papei sau prelatului. Ei s-au hotarat sa pastreze credinciosia fata de Dumnezeu si sa pastreze curatia si simplitatea credintei lor. S-a produs o despartire. Aceia care au ramas la vechea credinta s-au retras; unii, parasind Alpii natali, au ridicat steagul adevarului in tari straine; altii s-au retras in vaile singuratice si in fortarete stancoase ale muntilor si acolo si-au pastrat libertatea de a se inchina lui Dumnezeu.” TV 64

Fagaduinte pretioase pentru vremuri dificile

Apocalipsa 3:21 „Celui ce va birui, ii voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu de domnie, dupa cum si Eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui de domnie.”

Apocalipsa 12:11 “ Ei l-au biruit, prin singele Mielului si prin cuvintul marturisirii lor, si nu si-au iubit viata chiar pinala moarte.”

Apocalipsa 15:2 “ si am vazut ca o mare de sticla amestecata cu foc; si pe marea de sticla, cu alautele lui Dumnezeu in mina, stateau biruitorii fiarei, ai icoanei ei, si ai numarului numelui ei.”

Apocalipsa 17:14 “Ei se vor razboi cu Mielul; dar Mielul ii va birui, pentruca El este Domnul domnilor si imparatul imparatilor. si cei chemati, alesi si credinciosi, cari sint cu El, de asemenea ii vor birui.”

Ioan 16:20 “Adevarat, adevarat va spun ca, voi veti plinge si, va veti tangui, iar lumea se va bucura; va veti intrista, dar intristarea voastra se va preface in bucurie.”

Ioan 16:33 “V’am spus aceste lucruri ca sa aveti pace in Mine. in lume veti avea necazuri; dar indrazniti, Eu am biruit lumea.”

 

Lupii in haine de oi

Lupii in haine de oi – Zoologie biblica
Cine sunt “lupii”?

In Biblie “lupii” sunt acele persoane care au diverse pozitii de autoritate si conducere si care produc vatamare spirituala (si nu doar atat) celor pe care ii conduc sau se afla sub influenta lor.

Diferenta dintre “lupi” si “capre”, din punct de vedere biblic, nu este atat de mult prin caracter, cat prin sfera de autoritate pe care o au. “Caprele” reprezinta pe cei care nu au pozitii de conducere, dar care sunt in aceeasi stare nespirituala. Biblia atrage atentia ca “lupii” se camufleaza adesea purtand blanuri de oi, pentru a insela mai usor pe cei pe care ii conduc. Asta inseamna ca au abilitatea de a imita in exterior elemente crestine, pentru ca “oile” sunt folosite in Biblie pentru a reprezenta pe crestinii credinciosi care vor fi mantuiti.

                              lupii in haine de oi

Ezechiel 22:27 “Capeteniile lui sint in mijlocul lui ca niste lupi care isi sfisie prada; varsa singe, pierd sufletele, numai ca sa-si potoleasca lacomia de bani.”

Tefania 3:1-3 “Vai de cetatea indaratnica si spurcata, vai de cetatea plina de asuprire! Ea n-asculta de nici un glas, nu tine seama de mustrare, nu se increde in Domnul, nu se apropie de Dumnezeul sau. Capeteniile ei in mijlocul ei sunt niste lei cari racnesc; judecatorii ei sunt niste lupi de seara cari nu mai lasa nici un os pana dimineata.”

Matei 7:15 “Paziti-va de prooroci mincinosi. Ei vin la voi imbracati in haine de oi, dar pe dinlauntru sunt niste lupi rapitori.”

Fapte 20:29,30 “stiu bine ca, dupa plecarea mea, se vor vari intre voi lupi rapitori, cari nu vor cruta turma; si se vor scula din mijlocul vostru oameni, cari vor invata lucruri stricacioase, ca sa traga pe ucenici de partea lor.”

Un prooroc mincinos presupune autoritate spirituala, capacitatea de a se face acceptat de comunitate ca fiind unul care cunoaste si vesteste voia lui Dumnezeu, cand in realitate el nu este trimis de Dumnezeu. Ei nu sunt oameni straini comunitatii, ci parte din comunitate.

                             lupi in haine de oi

Cum pot fi identificati “lupii” astazi? Ne cheama Dumnezeu sa ii identificam? Are vreo importanta daca stim sau nu cine este “lup” si cine nu este?

Esecul in a identifica pe lupi, in viata reala, duce la pagube insemnate pentru ciobani, existand chiar pericolul de a ramane fara oi. Biblia vorbeste despre strajeri, un fel de sub-pastori, pe care Dumnezeu ii cheama sa fie atenti si sa avertizeze pe cei din jur la apropierea oricarui pericol.

Unii amintesc texte biblice precum “Sa nu judecati” pentru a descuraja orice incercare de a identifica lupii. Noi nu suntem chemati sa judecam motivatiile care stau in spatele actiunilor oamenilor, nu suntem chemati sa spunem cine va fi mantuit sau nu, dar suntem chemati sa evaluam roadele celor din jur pentru a nu fi inselati. Standardul folosit nu trebuie sa fie parerea noastra personala, ci Legea si Marturia (Isaia 8:20). Nu trebuie ignorata avertizarea “Paziti-va de prooroci mincinosi…”(Matei 7:15) si chiar asigurarea ca “ii veti cunoaste dupa roadele lor.” (Matei 7:16) Observati ca Biblia nu spune ca e foarte greu sa identifici lupii, nici ca ar fi doar sarcina unora dintre credinciosi. Orice crestin are datoria morala de a fi treaz, de a veghea si de a discerne cine sunt lupii. Despre conducatorii de pe timpul Sau, Domnul Iisus spunea “sunt niste calauze oarbe; si cand un orb calauzeste pe un alt orb, vor cadea amandoi in groapa”. Incapacitatea sau nepasarea de a identifica lupii duce la urmarea lor, imitarea si aprobarea actiunilor lor, iar in cele din urma la caderea in groapa (adica pierzare vesnica).

Faptul ca “lupii” pot fi cunoscuti dupa roadele lor arata ca raportarea lor la lucruri practice ale vietii de crestin este defectuoasa. Nu e vorba de teorii filosofice sau teologice abstracte, ci despre lucruri practice. Acolo unde Dumnezeu spune foarte clar care sunt asteptarile Sale, acestia fac pe dos, cu diverse justificari. Domenii in care se pot vedea aceste derapaje sunt urmatoarele: viata devotionala, imbracaminte si podoabe, reforma sanitara, muzica ascultata si promovata, recreerea, educatia etc. Toate acestea isi au rolul si contributia lor la formarea caracterului. Nu e suficient ca cineva sa creada binele doar in unele domenii, in timp ce crede si face raul in altele. Pe taram spiritual poti intalni “lupi vegetarieni”, sau “lupi melolamani” (ei nu asculta muzica “deocheata”), insa la alte capitole dau pe fata neascultare vadita. Tocmai ascultarea partiala de care fac dovada creaza dificultati oamenilor in a-i identifica.

Cum ar trebui sa ne raportam la “lupi”?

2 Ioan 1:10,11 “Daca vine cineva la voi, si nu va aduce invatatura aceasta, sa nu-l primiti in casa, si sa nu-i ziceti: „Bun venit!” Caci cine-i zice: „Bun venit!” se face partas faptelor lui rele.”

Un asemenea indemn este foarte neasteptat, mai ales venit din partea lui Ioan, apostolul iubirii. Nu este greu de imaginat ce fel de soc ar avea un pastor sau un prezbiter al unei biserici care nu ar fi primit in casa de unul dintre membrii bisericii care ajunge la concluzia ca acestia ar fi “lupi”. Indemnul de a nu-i primi in casa face parte din ajutorul pe care “lupii” il pot primi pentru a se metamorfoza in oi, daca vor alege asta desigur. A-i primi in casa expune intreaga familie strategiilor lor viclene de a insela si de a sfasia. Membrii ai familiei care sunt mai putin pregatiti sa faca fata atacurilor lor pot deveni prada usoara. Singura siguranta consta in a tine departe de casa ta pe “lupi”. Asta nu inseamna ca trebuie rupta orice legatura cu acestia. Se poate purta un dialog in alta parte si e nevoie de comunicare pentru a putea ajuta pe cel ce este “lup” sa devina “oaie”. Spre exemplu cineva care a primit un “lup” in casa si l-a invitat la masa, acesta din urma avand convingerea ca hrana lupeasca (adica cea carnivora) e foarte potrivita, a ajuns sa-si vada familia “evanghelizata” nu doar in privinta dietei lupesti, ci si in alte domenii (muzica lupeasca, distractii lupesti etc).

Se poate face ceva pentru “lupi”? Se pot ei transforma in oi?

Din punct de vedere fizic niciodata un lup nu poate deveni oaie. Vestea buna este ca din punct de vedere spiritual, “lupii” se pot transforma in “oi”. Nu este un proces simplu, poate nici foarte des intalnit, datorita naravurilor adanc inradacinate in viata lor, dar nu este nici imposibil. Ceea ce la oameni este cu neputinta, la Dumnezeu este posibil.

Un “lup” nu poate fi ajutat prin tacere. Starea lui spirituala este una foarte grava si doar o confruntare (a nu se percepe ideea ca trebuie sa fie ceva de natura violenta, neaparat) a acestuia cu cerintele lui Dumnezeu ii mai poate oferi sansa de a se schimba. Domnul Hristos stia lucrul acesta si in relatia cu lupii a avut abordari destul de directe: scoaterea lor afara din Templu de doua ori (fapt ce poate fi socotit de multi ca fiind total lipsit de dragoste si intelepciune), mustrarea directa (Matei 23), mustrare indirecta prin parabole (dar facand suficient de clar pe cine reprezinta personajele din pilde).

Ellen White despre “lupi”

“Vor exista, chiar in mijlocul nostru, oameni platiti si lupi in haine de oi care vor convinge [pe unii din] turma lui Dumnezeu sa aduca jertfe altor dumnezei… Tineri care nu sunt bine inradacinati in adevar vor fi corupti si atrasi de catre calauze oarbe; persoane nesfinte, dispretuitori ai suveranitatii Celui imbatranit de zile, care vor pieri, pun pe tron un dumnezeu fals, o fiinta ce e rod al imaginatiei lor, o fiinta care seamana cu ei – acesti agenti vor fi folositi de Satana pentru a corupe credinta celor neincercati.”. 3SM 398

“Ei poarta numele lui Hristos, dar ei slujesc pe vrajmasul cel mai mare al Domnului si nu asculta de avertizarea: “Toti cei ce cheama numele lui Hristos sa se departeze de nelegiuire”. Hristos afirma clar ca aceasta clasa de invatatori sunt ca lupii in haine de oi. Ei vorbesc despre har, predica despre har, in aparenta se roaga pentru har, dar ei nu au harul lui Hristos in inimile lor. La amvon acesti slujitori pot avea o prestatie excelenta, dar ei distrug forta cuvintelor lor atunci cand sunt in afara amvonului prin nelegiuiri care ii dovedesc a fi slujitori ai pacatului, lupi in haine de oi.” —The Signs of the Times, July 18, 1892. (PaM 55)

O ilustrare a avertizarii de mai sus se poate vedea in imaginile de mai jos. Familiile “lupilor” sunt o buna ilustrare a teologiei lor.

                         lupii in haine de oi - "Grigore dupa ureche"

                         lupii si familiile lor

                         Kandus Thorpe Vice President Hope Channel

In imaginile urmatoare este un alt “exemplu” de familie “influenta” din SUA, DeVon Franklin, casatorit cu Meagan Good. Franklin este producator de filme la Hollywood (unde a cunoscut-o pe Meagan), un “lup” invitat in campusuri adventiste pentru a predica si invata pe studenti. Comentariile sunt de prisos in privinta calitatii de invatator si a invataturii pe care o da in primul rand prin contra-exemplul familial. Dupa ce sotia lui a aparut intr-o tinuta scandaloasa (nu ca ar fi fost pentru prima oara), puteti urmari justificarea acesteia in partea de video (nu e tradus in lb romana – in esenta spune ca nu se simte vinovata pentru ca simte ca inima ei este in regula; a regretat doar faptul ca sotul ei a fost criticat pentru gestul ei):

                         DeVon Franklin - Hollywood - lupul predicator

                         DeVon Franklin - Hollywood - lupul predicator

Capitolul Agentii lui Satana din Marturii pentru comunitate, volumul 5, merita recitit in intregime deoarece cuprinde avertizari care sunt foarte actuale. Redam mai jos doar cateva pasaje:

“Satana are pe multi in slujba sa, dar are cel mai mare succes atunci cand poate sa foloseasca pentru lucrarea sa satanica pe cei ce marturisesc ca sunt crestini. Si cu cat este mai mare influenta lor, cu cat este mai inalta pozitia lor, cu cat marturisesc ca au mai multa cunostinta despre Dumnezeu si lucrarea Lui, cu atat mai cu succes ii poate folosi. Oricine este sedus de pacat devine agentul lui.” 5M 137

“Acela care amesteca adevarul cu nelegiuirea, care declara credinta sa in el si totusi il raneste in fiecare zi printr-o viata nestatornica, se supune slujirii lui Satana si isi duce sufletul la ruina. Aceasta categorie de oameni are legaturi cu ingerii cazuti si sunt ajutati de ei in castigarea controlului asupra mintii. Cand puterea fascinanta a lui Satana a pus stapanire pe o persoana, Dumnezeu este uitat, iar omul care este plin de scopuri stricate este inaltat. Fapte imorale sunt practicate in secret de catre aceste suflete inselate, considerandu-le a fi o virtute.” 5M 141

Exista totdeauna o putere fermecatoare in erezii si in imoralitate. Mintea este asa de inselata, incat nu mai poate rationa in mod inteligent si o iluzie este aceea care-i duce departe de curatie. Vederea spirituala ajunge sa se intunece si persoane care pana acum au dus o viata morala, nepatata, ajung sa fie confuze datorita sofismelor inselatoare ale acelor agenti ai lui Satana care marturisesc a fi soli ai luminii. Aceasta inselaciune este cea care le da putere acestor agenti. Daca ar veni cu indrazneala si si-ar face in mod deschis propunerile, ei ar fi respinsi fara nici un fel de ezitare. Dar, la inceput, ei lucreaza pentru a obtine simpatie si a-si asigura o incredere in ei ca oameni sfinti ai lui Dumnezeu si gata de sacrificiu de sine. Ca soli speciali ai lui Satana, ei isi incep lucrarea iscusita de a atrage suflete departe de calea cea dreapta, incercand sa desfiinteze Legea lui Dumnezeu.” 5M 142

“Cand slujitorii se folosesc astfel de increderea pe care poporul si-o pune in ei si duc sufletele la ruina, ei se fac mult mai vinovati decat un pacatos obisnuit, pentru ca si pozitia, si chemarea lor sunt mai inalte. In ziua Domnului, cand cartea cea mare a cerului va fi deschisa, se va vedea ca ea cuprinde numele multor slujitori ai Evangheliei care au avut pretentii de curatie a inimii si a vietii si au marturisit ca li s-a incredintat Evanghelia lui Hristos, dar care s-au folosit de pozitia lor pentru a insela sufletele si a le face sa calce Legea lui Dumnezeu.” 5M 143

Acesta este de obicei “peisajul” intr-o biserica si chiar conferinta intreaga in care “lupii” sunt ingrijitori si povatuitori (nu persoana de la amvon e in discutie, sau nu doar):

                          lupii in haine de oi si roadele lor

Muzica crestina contemporana (MCC – detalii intr-un articol dedicat pericolelor muzicii crestine contemporane) este si ea adesea promovata de “lupi” pentru ca rezoneaza cu spiritul antihristic din teologia si viata lor.

Imagini de la intalnirea europeana a tineretului adventist organizata la Novisad, sub conducerea si binecuvantarea multor “lupi”:

Cand membrii mai tineri ai “turmei” sunt lasati in grija “lupilor”, in loc de pregatire pentru evenimentele teribile ce urmeaza sa aiba loc pe planeta noastra, are loc doar o afundare si mai adanca in apostazie:

Niciodata oamenii nu ajung brusc sa se indeparteze de calea cea stramta. Primii pasi in directia gresita sunt de obicei mici. Biblia afirma insa ca “vulpile mici strica viile” (Cantarea cantarilor 2:15), iar cei necredinciosi in lucrurile mici vor fi necredinciosi si in cele mari (Luca 16:10). De ce aceasta? Pentru ca acelasi spirit antihristic de neascultare, impotrivire fata de ceea ce recomanda Dumnezeu, se manifesta in ambele situatii. Comparati imaginea de mai jos cu un sfat inspirat legat de imbracamintea pastorilor. “Unii pastori poartă o vestă de culoare deschisă, în timp ce pantalonii lor sunt de culoare închisă, sau o vestă de culoare închisă și pantaloni de culoare deschisă, fără nici un gust sau aranjament ordonat al îmbrăcăminții când vin înaintea poporului. Oamenii aceștia predică poporului. Pastorul le dă un exemplu de ordine, și le prezintă simplitatea bunei cuviințe și a gustului în îmbrăcămintea lor, sau le dă lecții de nepăsare și lipsă de gust, pe care ei sunt în primejdia de a le urma?

Materialul negru sau de culoare mai închisă este mai potrivit pentru un pastor la amvon și va face o impresie mai bună asupra poporului decât ar face o combinație de două sau trei culori diferite în îmbrăcămintea lui.” (2M 610)

                      combinatie culori imbracaminte

Lupi in haine de oi sunt si intre profesorii din scolile teologice. Influenta lor este foarte mare, iar tinerii care nu discern pericolul devin instrumente prin care ratacirea, neadevarul sunt predicate mai departe de la amvoane. Mai jos puteti urmari un exemplu pozitiv, al unui tanar care a tras un semnal de alarma ca la Pacific Union College (PUC, USA) exista intre profesori lupi in haine de oi: (din pacate situatia respectiva nu este singulara)

Mai este putin, foarte putina vreme, si Mirele va veni sa-Si ia Mireasa. Sa cerem de la Dumnezeu discernamant in aceste timpuri primejdioase, pentru a fi in stare sa identificam pe lupi. Lupii nu trebuie ingrasati, nici incurajati sau aprobati, ci ajutati sa devina oi. Iar cei ce se opun unei asemenea transformari trebuie tinuti cat mai departe de casele celor ce vor sa fie “oi” si sa urmeze pe Marele Pastor. Doar “capritele” se vor simti bine sa urmeze orbeste pe “lupi”, impresionate de stralucirea si dibacia acestora, fara a realiza insa ca distractia la care iau parte nu va continua la nesfarsit. In curand “discoteca” se va incheia. Maranata!

Porunca a doua din Decalog si arta sacra

Interzice porunca a doua din Decalog orice fel de reprezentare grafică, tablourile? Intră și fotografiile în aceeași categorie? E greșit să oferim copiilor Biblii ilustrate, unde sunt desenate diverse episoade din istoria sacră? Aflăm răspunsul la aceste întrebări din materialul de mai jos.

Exod 20:4-6 „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul.

Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.”

Porunca a doua oprește închinarea la adevăratul Dumnezeu prin chipuri sau asemănări. Multe națiuni pagâne susțineau că chipurile lor erau numai preînchipuiri sau simboluri prin care era adorată zeitatea, dar Dumnezeu a declarat o astfel de închinare ca fiind păcat. Încercarea de a-L reprezenta pe Cel Veșnic prin obiecte materiale coboară concepția omului cu privire la Dumnezeu. Mintea fiind îndepărtată de la perfecțiunea cea fără margini a lui Dumnezeu, ar fi atrasă mai degrabă spre creatură decât spre Creator și, în măsura în care concepția lui cu privire la Dumnezeu s-ar coborî, omul ar decădea.”{PP 306.1}

“Nimeni nu ar trebui să folosească puterea imaginației pentru a se închina la ceva ce coboară pe Dumnezeu în mintea lor și Îl asociază cu lucruri obișnuite. Cei care se închină lui Dumnezeu trebuie să o facă în duh și în adevăr. Ei trebuie să manifeste credința vie. Închinarea lor nu va fi atunci controlată de imaginație ci de credința adevărată.”{4BC 1145.7}

O înțelegere îngustă, greșită a poruncii a doua îi conduce pe unii oameni să disprețuiască orice fel de artă: pictura, sculptura, indiferent de tematica abordată, socotind că porunca a doua nu permite nici un fel de angajare în asemenea producții. Alții aplică aceasta și la realizarea de fotografii, pentru că și ele sunt o realizare a unui chip. Porunca a doua însă condamnă realizarea unor lucruri cu scopul de a te închina lor. Incriminează de asemenea coborârea noțiunii de Dumnezeu la lucruri materiale, asemănarea Lui cu ceea ce vedem în jurul nostru.

Teama de a folosi reprezentări grafice nu e justificată de faptul că unii oameni pot fi ispitiți să se închine deoarece sunt obișnuiți cu ideea de icoane (în cazul Europei). Urmând aceeași logică, un african care a fost animist (închinător la plante, animale, pietre etc) ar trebui să umble legat la ochi pentru că tot ce este în jur ar putea fi o ispită pentru el să se închine.

În pasajele inspirate de mai jos puteți găsi o varietate de sfaturi pe tema imaginilor, picturilor, desenelor care sunt folosite pentru răspândirea adevărului. Sunt corectate concepții greșite și sunt oferite sfaturi pentru cei care doresc să folosească ilustrații grafice.

„Cam în același timp au sosit la Praga doi străini din Anglia, oameni de cultură, care primiseră lumina și veniseră să o răspândească în această țară îndepărtată. Dacă ar fi început cu un atac deschis împotriva supremației papei, ar fi fost repede aduși la tăcere de către autorități; dar, nevoind să renunțe la planul lor, au folosit alte mijloace. Fiind totodată pictori și predicatori, și-au folosit talentul. Într-un loc deschis publicului, au expus două picturi.

Una reprezenta intrarea lui Isus în Ierusalim, “blând și călare pe un asin” (Matei 21, 5), urmat fiind de ucenici îmbrăcați în veșminte prăfuite de călătorie și cu picioarele goale. Tabloul al doilea reprezenta o procesiune pontificală, papa fiind înveșmântat în hainele lui bogate, purtând întreita sa coroană, călare pe un cal strălucitor împodobit, precedat de trompetiști și urmat de cardinali și prelați în veșminte strălucitoare.

Aceasta a fost o predică ce a atras atenția tuturor claselor de oameni. Mulțimile veneau să privească picturile. Nu era unul care să nu priceapă morala și mulți au fost profund impresionați de contrastul dintre blândețea și umilința lui Hristos Domnul și mândria și aroganța papei, pretinsul Lui slujitor. S-a produs o mare tulburare în Praga, iar cei doi străini, după o scurtă vreme, au socotit necesar, pentru siguranța lor, să plece. Dar lecția pe care ei o oferiseră n-a fost uitată. Tablourile au făcut o impresie profundă și asupra minții lui Huss și l-au condus la un studiu mai atent al Bibliei și al scrierilor lui Wycliffe. Cu toate că nu era pregătit încă să primească toate reformele susținute de Wycliffe, a văzut totuși mai clar caracterul adevărat al papalității și cu o înflăcărare tot mai mare a denunțat mândria, ambiția și corupția ierarhiei papale.”{TV 99-100}

Chiar într-un mediu catolic cum era cel din Praga, oamenii nu au început să se închine la tabloul în care era reprezentat Domnul Iisus, realizat de cei doi pictori protestanți. Oamenii au fost ajutați să înțeleagă mai clar decăderea bisericii romano-catolice și a conducătorilor ei, iar Huss a fost condus spre cercetarea serioasă a Bibliei.

„Copii care sunt înzestrați cu talent și plăcere pentru muzică pot primi impresii care să dureze toată viața, prin folosirea cu judecată a sensibilității ca mijloc pentru instruire religioasă. Ei pot fi învățați că dacă nu sunt în armonie cu Dumnezeu, starea lor e ca un dezacord în armonia divină a creației, ca un instrument dezacordat, care scoate sunete false ce-I produc durere lui Dumnezeu în mai mare măsură decât o fac notele lipsite de armonie pentru urechea lor muzicală.

Mulți pot fi cel mai bine câștigați prin folosirea de imagini sacre, scene care ilustrează viața și misiunea lui Hristos. Prin aceste mijloace pot fi imprimate puternic în mintea lor adevăruri care nu se vor șterge niciodată. Biserica Romano-Catolică înțelege acest lucru și face apel la simțurile oamenilor prin forța de a impresiona a sculpturii și picturii. În timp ce nu aprobăm inchinarea la imagini, care este condamnată în legea lui Dumnezeu, credem că este bine să folosim atracția pe care o au tinerii pentru ilustrații, pentru a imprima în mintea lor adevăruri morale prețioase, să legăm evanghelia de inimile lor prin scene frumoase care ilustrează marile principii morale ale Bibliei. La fel a ilustrat și Mântuitorul nostru lecțiile sale sfinte prin imagini care se găseau în creațiunea lui Dumnezeu.” {ST December 20, 1877, Art. B, par. 6,7}

În pasajele de mai jos se poate vedea condamnarea excesului de ilustrații, cheltuirea de sume mari pentru imagini, folosirea unor reprezentări grafice stângace sau care deformează adevărul, sau a celor care ilustrează în culori vii închinarea păgână sau scene ale execuțiilor credincioșilor. Ilustrațiile realizate cu profesionalism și folosite în cantități moderate pentru a ajuta la înțelegerea adevărului sunt încurajate și nu contravin poruncii a doua din Decalog.

„Domnul dorește ca poporul Său să acționeze în mod inteligent. Ei nu trebuie sa facă mari cheltuieli; cu toate acestea lucrurile trebuie făcute cu rânduială. Coperțile cărților trebuie să fie de bună calitate și durabile, ca de altfel și legarea lor. Să căutăm să facem asta întotdeauna. Dar de asemenea trebuie să se aibă în vedere și ilustrarea acestor cărți, fără a se investi prea mulți bani în această privință. O ilustrație își atinge scopul atunci când reușește să atragă atenția asupra cărții pe care o ilustrează. Dacă însă atenția este îndreptată mai mult spre ilustrația în sine, atunci ea și-a depășit scopul.” — Scrisoarea 75, 1900.{SE 167.1}

Desenele care vor reprezenta scene din Biblie trebuie să fie de bună calitate. Adevărata cunoaștere a lucrurilor de orice fel înseamnă putere și superioritate. Atunci când prin eforturi dureroase avansăm pas cu pas pe scara progresului uman, trebuie să ne fixăm privirea asupra Aceluia care se află la capătul scării. Cunoștința pe care ne-o oferă Dumnezeu nu diminuează perceperea lucrurilor sfinte. Mintea trebuie să se concentreze asupra Slavei lui Dumnezeu și nu asupra acestor reprezentări pământești de mică valoare, care imprimă în minte scene ce creează o impresie falsă despre Hristos și lucrurile cerești. O ilustrare corespunzătoare a adevărurilor biblice cere un talent superior. Aceste ilustrații de slabă calitate batjocoresc lecțiile sfinte ale Bibliei. Dumnezeu să ne ajute să nu facem pe plac lui Satana prin coborârea standardelor adevărului veșnic folosind ilustrații de care vor râde bărbații, femeile și copiii.” — Manuscris 23, 1896. {SE 167.2}

„M-am întristat din cauza multor lucruri care mi-au fost spuse. Eu am prezentat în scris unele lucruri cu privire la ilustrare, în special în legătură cu cărțile noastre. Cu sigurantă că nu s-a procedat bine atunci când s-a investit atât de mult în această privință. Nu pentru poze ar trebui să ne străduim noi atât pentru că lumea are nevoie de adevăr, de esența lucrurilor. Ilustrarea excesivă a unei cărți e ispită foarte mare pentru a cheltui bani astfel că exact aceia care ar avea nevoie de carte nu o pot cumpăra din cauza prețului ridicat.

Nu cedați puternicei ispite care vă forțează să publicați cărți implicând o mare sumă de bani. Domnul nu va fi cu voi în această activitate. Miile de dolari care se investesc în ilustrarea unor cărți pot fi folosiți pentru editarea unor cărți mai ieftine. Când pastorii participă la întâlnirile în corturi ei ar trebui să aibă posibilitatea de a vinde aceste cărți la un preț cât mai mic posibil. Din banii obținuți, după ce s-a acoperit costurile publicării, pot fi cumpărate altele care să fie date credincioșilor care nu și le pot permite sau necredincioșilor care pot afla astfel adevărul.

Timpul este prea înaintat, mult prea înaintat pentru ca vânzarea unei cărți să depindă de coperțile ei scumpe sau de prea multele ilustrațiile cuprinse în ea. Cărțile de care poporul are nevoie ar trebui publicate fără prea multă pompă. Prin economisirea miilor de dolari folosiți de obicei pentru ilustrații, prețul cărților va scădea și le va face accesibile pentru mulți. Domnul nu a inspirat acest entuziasm care a determinat într-o anumită măsură depărtarea de simplitatea credinței care ar trebui să-i caracterizeze pe Adventiștii de Ziua a șaptea ca o generație aleasă, un popor ciudat zelos pentru fapte bune. Cei care au influențat destul de mult luarea deciziilor în ceea ce privește ilustrațiile au fost colportorii și artiștii.

Am fost foarte surprinsă când am văzut costul crescând al ilustrării cărților. — Scrisoarea 133, 1899.{SE 168,169}

„Mi s-a arătat că afluența de ilustrații folosite pentru periodicele și cărțile noastre crește din ce în ce mai mult în virtutea unei ambiții nesfinte; de asemenea crește în mod alarmant pericolul rivalității. Cărțile pe care noi le vindem lumii costă prea mult. Extravaganța ilustrațiilor costă prea mult timp și bani și creează necazuri care pot și ar trebui evitate. Domnul vrea ca noi să urmărim numai slava Sa. Mândria cauzată de atât de multe ilustrații nu este după voia lui Dumnezeu. Acesta este pulsul lumii, care bate însă tare și în inimile poporului lui Dumnezeu din timpul acesta.

Trebuie să facem economie în fiecare domeniu de activitate, evitând toate costurile nenecesare. Dumnezeu pune la încercare pe poporul Său. Trebuie deschise multe misiuni în câmpuri noi. Se vor ridica oameni pe care Dumnezeu i-a ales și vor sta în locul în care au fost puși pentru a striga mesajul de încercare pentru timpul acesta. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să ajungă la oameni, așa că trâmbițele trebuie să sune în mod deslușit. Este un mesaj de o importanță vitală iar păzitorii care stau pe zidurile Sionului trebuie să-l strige foarte clar.” — Scrisoarea 147, 1899.{SE 169,170}

„Se vede în mijlocul poporului tendința de a pune accent pe înfățișarea exterioară, cu scopul de a ajunge la necredincioși; dar această înfățișare nu va realiza nicicum binele pe care îl prezintă. Cărțile noastre sunt pline de ilustrații care costă și din cauza aceasta sunt prea scumpe atât pentru a le da pe gratis cât și pentru a fi cumpărate de cei care au nevoie de ele. S-a abuzat prea mult de ilustrații. Banii care se cheltuiesc în plus pentru coperta cărții și pentru ilustrațiile dinăuntru nu vor converti pe nimeni la adevărurile prezentate în carte. Dumnezeu nu dorește ca atâta spațiu să fie ocupat de imagini. Uneori s-a întârziat publicarea unei cărți pentru că s-a așteptat după ilustrații — așteptare care nu a fost prea profitabilă și care a împiedicat ajungerea adevărului la oamenii care trebuie să-l aibă.

Cărțile noastre trebuie pregătite cu gust, exact așa cum trebuie pregătite toate cărțile; dar casele noastră de editură greșesc atunci când se depărtează de simplitate…

Uneori nu s-au evaluat costurile editării cărților care conțin adevăruri prețioase. Ei nu au luat în calcul faptul că ilustrațiile care au fost incluse sub pretextul măriri vânzărilor ar putea consuma resursele financiare, limitând astfel posibilitatea desfășurării altor activități de care este neapărată nevoie. Influența acestei activități asupra lumii și bisericii trebuie examinată îndeaproape.” — Scrisoarea 133, 1899.{SE 170,171}

„Noi ar trebui să cercetăm problema supra-ilustrării cărților noastre. Oare ilustrațiile despre lucrurile cerești nu afectează în mod negativ felul în care noi îi percepem pe îngeri, pe Hristos sau alte realități spirituale? Multe dintre ilustrațiile făcute nu respectă adevărul? Oare nu se va da curs falsității prin intermediul acestor ilustrații depărtate de adevăr. Noi vrem ca toate reprezentările noastre despre Isus Hristos să fie adevărate. Multe dintre ilustrațiile care umplu cărțile și publicațiile noastre sunt foarte prost făcute și prezintă oamenilor o perspectivă falsă.” — Scrisoarea 145, 1899.{SE 171.2}

„Mulți au idei ciudate cu privire la lucrurile care aparțin lucrării lui Dumnezeu. Dumnezeu nu aprobă lipsa de înțelepciune de care s-a dat dovadă atunci când s-a făcut selecția desenelor care trebuia să ilustreze lucrurile sfinte.” — Scrisoarea 39, 1899.{SE 171.3}

„Nu includeți în cărți ilustrații despre auto-da-fe [Auto-da-fe înseamnă în limba spaniolă act de credință și desemnează execuțiile publice ale ereticilor (de obicei prin ardere pe rug) ca mărturisire de credință a bisericii catolice (n. tr.)], imagini despre persecuțiile și execuțiile catolice. Este de ajuns că citim despre ele; nu mai este nevoie să le mai prezentăm și în modul acesta detaliat.” — Scrisoarea 28a, 1897.{SE 172.2}

Mă îngrijorează felul în care au fost folosite ilustrațiile în publicațiile noastre. Se pare că unele ziare au tendința de a le include fără discernământ. Unele desene sunt făcute foarte prost și nu ilustrează eficient adevărurile prezentate. Sper că publicațiile noastre nu vor deveni reviste cu benzi desenate. Eu nu vreau să condamn folosirea ilustrațiilor în sine, numai că ele ar trebui să fie mai puține și doar acelea care sunt foarte bune ar trebui incluse. Nu am nimic de obiectat dacă alegeți să includeți mai puține ilustrații dar care să fie de calitate. Alegeți calitatea și nu cantitatea!” — Scrisoarea 28a, 1897.{SE 172.3}

„Literatura noastră nu trebuie să conțină nimic neadevărat și nedrept.

Noi am depus eforturi foarte mari pentru a îndrepta mintea oamenilor din Oackland pe calea cea bună. Uneori ei au fost mustrați aspru pentru că la început s-au luat după pofte, depărtându-se de comportamentul corect aprobat de Cer. Dar ce putem spune atunci când periodicele noastre aduc atâtea laude unor oameni care nu-L slăvesc pe Dumnezeu prin viața și caracterul lor? Credeți voi că astfel de modele îi vor face pe tinerii noștri să umble pe calea cea îngustă a sfințeniei?

Nu pot să-mi dau seama cum o astfel de reprezentare, sau aceea pe care am văzut-o de curând pe paginile revistei Review and Heraldpoza unul altar păgân — pot servi creșterii spirituale a poporului nostru.

Îmi doresc cu ardoare ca fiecare cuvânt publicat pe paginile noastre să reflecte lumina care să străpungă întunericul adânc al Satanei. Revistele noastre ar trebui să prezinte experiențe încurajatoare prin care se vor vedea felul plin de dragoste și bunătate în care Dumnezeu relaționează cu oamenii. Aceasta îi va întări și încuraja. Neteziți cărările pentru ca cei slabi să nu cadă de pe ea. Prezentați-le mereu avertizarea adevărului pentru că sfârșitul este aproape. Trebuie să strigăm cu glas tare fără să obosim. Unii nu vor lua seama dar alții se vor pocăi și vor fi salvați.” — Scrisoarea 106, 1902.{SE 173-174}

„Câțiva au condamnat imaginile, spunând că acestea sunt interzise de porunca a doua și că orice astfel de lucru trebuie să fie nimicit.

Acești oameni înguști nu pot să înțeleagă nimic, cu excepția faptului de a insista asupra unui singur lucru pe care li se pare că îl înțeleg. Cu ani în urmă, am fost nevoiți să ne confruntăm cu același spirit și aceeași lucrare. S-au ridicat oameni care au pretins că erau trimiși cu o solie pentru a condamna imaginile și pentru a îndemna ca orice lucru de felul acesta să fie nimicit. Ei au mers până acolo încât să condamne ceasurile care aveau imagini imprimate sau „picturi” pe ele…

Porunca a doua interzice închinarea la imagini, dar Dumnezeu Însuși a folosit imagini și simboluri pentru a le ilustra profeților Săi lecțiile pe care a dorit ca ei să le prezinte oamenilor, iar ele au putut să fie înțelese mai bine în felul acesta, decât dacă ar fi fost prezentate în alt fel. El a apelat la inteligență prin simțul văzului. Istoria profetică le-a fost prezentată lui Daniel și lui Ioan prin simboluri, iar acestea trebuiau să fie reprezentate clar sub formă de diagrame, pentru ca aceia care le citesc să poată înțelege.

Este adevărat că se cheltuiesc mult prea mulți bani pentru picturi. Niciun bănuț care ar trebui să intre în vistieria lui Dumnezeu să nu-i fie plătit unui artist. Totuși răul care va urma în biserică din comportamentul acestor extremiști este cu mult mai mare decât răul pe care ei încearcă să-l corecteze. Uneori este dificil să spui cu precizie unde este linia, unde ajunge să fie păcat pictarea imaginilor. Totuși cei care Îl iubesc pe Dumnezeu și doresc din toată inima să păzească poruncile Sale vor fi conduși de El. Dumnezeu nu dorește ca aceștia să depindă de vreun om care să fie conștiință pentru ei. Acela care primește toate ideile și impresiile unor minți dezechilibrate va ajunge să fie confuz și încurcat. Scopul lui Satana este să abată atenția de la solia îngerului al treilea spre subiecte colaterale, așa încât mințile și inimile care ar fi trebuit să crească în har și în cunoașterea adevărului să ajungă pipernicite și slăbite, pentru ca Dumnezeu să nu fie slăvit de acești oameni.” SA2 181

Fotografiile, tablourile cu cei dragi și porunca a doua din Decalog

Se poate observa din pasajele de mai jos că nu e condamnată realizarea de fotografii ci excesul, cantitățile mari de fotografii (pe suport de hârtie) care implică și cheltuirea de sume mari.

„Este o chestiune dificilă pentru bărbați și femei să traseze granița în problema tablourilor. Unii s-au ridicat împotriva imaginilor, sculpturilor și a tablourilor de orice fel. Ei spun că toate trebuie arse, afirmând că realizarea de imagini este interzisă de porunca a doua și că acestea ar fi niște idoli.

Un idol este orice lucru pe care oamenii îl iubesc și se încred în el în loc să Îl iubească și să se încreadă în Domnul ca Făcător al lor. Orice lucru pământesc pe care oamenii îl doresc și în care se încred ca având putere să îi ajute și să le facă bine, îi conduce departe de Dumnezeu și este pentru ei  un idol.  Orice lucru care îți fură afecțiunea, care ia din suflet dragostea supremă pentru Dumnezeu, sau se interpune pentru a împiedica încrederea nelimitată în Dumnezeu, se transformă într-un idol în templul sufletului.” {8MR 78.2}

“Prima mare poruncă este: “Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul Tău cu toată inima ta, și cu tot sufletul tău, și cu toată mintea ta.”  (Matei 22:37.) … Acum, dacă tablourile făcute au o tendință de a despărți afecțiunile de Dumnezeu și li se aduce închinare în locul lui Dumnezeu, atunci ele sunt idoli. Cei care pretind că sunt urmași ai lui Iisus Hristos au ridicat aceste lucruri mai presus de Dumnezeu și și-au oferit afecțiunea acestora? Iubirea lor pentru bogății a umplut locul pe care ar trebui să-l ocupe în inimile lor Iisus?” {8MR 78.3}

Cei care au ars toate tablourile cu prietenii lor și de orice alt fel pe care le-au avut, au ajuns ei la un nivel mai înalt de consacrare datorită acestui act și arată ei asta prin cuvinte, comportament și printr-un suflet înnobilat, înălțat, și o minte interesată de cele cerești? Este experiența lor mai bogată decât înainte? Se roagă ei mai mult, și cred ei cu mai multă credintă după ce au adus aceasta jerftă mistuită de foc? Au urcat ei pe munte? A fost aprins focul sfânt in inimile lor, dându-le un zel nou și o mai mare devoțiune față de Dumnezeu și față de lucrarea Lui decât înainte? A atins un cărbune aprins de pe altarul jertfei inimile și buzele lor? Prin roadele lor puteți descrie caracterul lucrării lor.” —Manuscript 50, 1886, 3, 4. (“Despre economie,” iulie, 1886.) {8MR 79.1}

„Mi s-a dat lumină că a cheltui atât de mulți bani pentru realizarea de fotografii este un gen de idolatrie. În felul acesta sunt risipite mijloace care ar trebui folosite mai degrabă în efort misionar decât în producerea de fotografii care nu sunt esențiale.” {15MR 115.3}

„Dunham mi-a dat vreo doisprezece din aceste fotografii cu tine. Să ți le trimit? Ce părere ai despre ele? Eu i-am spus [fotografului] că nu imi plac? Nu arată natural, dar le poți folosi. Dacă le vrei, dă-mi de știre.” —Letter 21, 1876, p. 2. (Către James White,5 Mai 1876.) {8MR 77.3}

Reguli de interpretare a Bibliei si William Miller

Reguli de interpretare a Bibliei și oamenii simpli, laici: cine poate interpreta corect Biblia?

 1 Corinteni 1:20,21,26,27 “Unde este înțeleptul? Unde este cãrturarul? Unde este vorbãrețul veacului acestuia? N’a prostit Dumnezeu înțelepciunea lumii acesteia?
Cãci întrucît lumea, cu înțelepciunea ei, n’a cunoscut pe Dumnezeu în înțelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a gãsit cu cale sã mîntuiascã pe credincioși prin  nebunia propovãduirii crucii… De pildã, fraților, uitați-vã la voi cari ați fost chemați: printre voi nu sînt mulți înțelepți în felul lumii, nici mulți puternici, nici mulți de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca sã facã de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca sã facã de rușine pe cele tari.”

Biblia, cu prețioasele ei giuvaiere ale adevărului, n-a fost scrisă numai pentru cei învățați. Din contră, ea a fost destinată oamenilor obișnuiți și interpretarea dată de oamenii obișnuiți, atunci când sunt ajutați de Duhul Sfânt, se armonizează cel mai bine cu adevărul așa cum este el în Iisus Hristos. Marile adevăruri necesare pentru mântuire sunt clare ca ziua la amiază și nimeni nu va greși și nu va rătăci, cu excepția acelora care urmează propria lor judecată, în loc de voia lui Dumnezeu, descoperită așa de clar.” 5T 331

“Satana încearcă încontinuu să atragă atenția la om, în locul lui Dumnezeu. El îi conduce pe oameni să privească la episcopi, la pastori, la profesori de teologie, ca îndrumători ai lor, în loc să cerceteze Scripturile pentru a-și cunoaște datoria. Atunci, stăpânind mințile acestor conducători, el poate influența mulțimile după voia lui.” GC 595

Cu toate că Biblia este plină de avertizări împotriva învățătorilor rătăciți, mulți sunt gata să-și încredințeze sufletele spre păstrare clerului. Există astăzi mii de susținători ai religiei care nu pot prezenta nici un alt motiv pentru punctele de credință pe care le susțin decât că așa au fost învățați de conducătorii lor religioși. Ei trec pe lângă învățăturile Mântuitorului ca și când nu-L observă și acordă o încredere deplină cuvintelor slujitorilor. Dar sunt slujitorii infailibili? Cum ne putem încredința sufletele călăuzirii lor, dacă nu știm din Cuvântul lui Dumnezeu că ei sunt purtătorii de lumină? Lipsa de curaj moral pentru a păși alături de urmele trasate de lume îi conduce pe mulți să-i urmeze pe cei învățați; și prin împotrivirea lor de a cerceta pentru ei înșiși, ajung legați fără nădejde în lanțurile rătăcirii. Ei văd că adevărul pentru vremea aceasta este lămurit prezentat în Biblie; și simt puterea Duhului Sfânt care însoțește vestirea lui; cu toate acestea, îngăduie ca împotrivirea clerului să-i îndepărteze de la lumină. Cu toate că rațiunea și conștiința sunt convinse, aceste suflete amăgite nu îndrăznesc să gândească altfel decât slujitorul lor; iar judecata lor personală, interesele lor veșnice sunt jertfite necredinței, mândriei și prejudecății altuia”. GC 596

“Un motiv pentru care mulți teologi nu au o înțelegere mai lămurită a Cuvântului lui Dumnezeu este acela că își închid ochii în fața adevărurilor pe care nu doresc să le practice. Înțelegerea adevărului biblic depinde nu atât de mult de puterea intelectului celui care studiază, cât de sinceritatea scopului, de dorința stăruitoare de neprihănire.” GC 599

Reguli de interpretare a Bibliei și lumea postmodernă

Sub pretextul că lumea în care trăim e mai complexă decât altă dată, există o tendință alarmantă de a adopta o interpretare așa zis “principială” (hermeneutica bilbică “contemporană” a Bibliei în locul uneia “literaliste” (hermeneutica bilică tradițională). În realitate problema e că lumea contemporană urăște tot mai mult principiile lui Dumnezeu și trăiește un stil de viață în contradicție cu Biblia. Au fost vremuri în care oamenii chiar au crezut că ce spune Dumnezeu este bun și drept, iar asta i-a determinat să-și schimbe locul de muncă, să-și schimbe garderoba, să-și schimbe dieta, și multe altele. Acum asistăm la un proces invers: în loc să facă schimbările menționate oamenii sunt conduși să creadă că problema e la Biblie, la modul în care o interpretezi. S-a ajuns chiar să se vorbească de îngustimea profeților, de limitările lor educaționale, spirituale chiar, dar mai ales culturale. Dumnezeu ca și contributor și inspirator al Scripturii nici nu mai intră în discuție. Dacă îți place fotbalul (să te uiți și/sau să îl practici), dacă soția ta preferă să fie în pas cu lumea și vine la biserică cu fuste care sunt echivalentul bermudelor la bărbați, teologia Șarpelui îți va da instrumentele necesare să justifici acest stil de viață cu Biblia în mână. Nu mai contează ce au spus profeții din vechime și cei moderni. Contează doar ceea ce ție îți place, ceea ce rațiunea și logica ta (nesfințite) aprobă sau dezaprobă.Tu devii propriul tău dumnezeu. În esență asta înseamnă postmodernismul: nu mai există standarde morale absolute, totul este relativizat și fiecare individ devine propriul măsurător și evaluator a ceea ce este bine sau rău. Un articol excelent despre diverse subiecte fierbinți și legătura lor cu modul de interpretare a Bibliei este scris de Pieter Gerardus Damsteeg: Scripture Faces Current Issues (articol în limba engleză).

Reguli de interpretare a Bibliei și justificarea păcatului

De ce s-a ajuns aici? Un prim răspuns ar fi pentru că depravarea în continuă creștere a oamenilor a virusat într-atât de tare pe cei care se numesc creștini, încât și liderii religioși caută soluții pentru justificarea păcatelor din propriile vieți și familii și caută de asemenea să prezinte o Evanghelie a “eliberării de restricții evreiești” pentru a menține sau spori NUMĂRUL celor ce se declară creștini. De asemenea, sunt abandonate regulile simple de interpretare a Bibliei pe care le-au folosit oamenii lui Dumnezeu dintotdeauna, inclusiv reformatorii protestanți (precum Martin Luther). Aceste reguli au fost redescoperite în secolul al XIX-lea nu de pastorii educați în teologia înaltei critici și prin metodologia de educație inspirată de școlile iezuite ci de un fermier simplu, pe numele de William Miller.

Reguli de interpretare a Bibliei și William Miller

Marea redeșteptare religioasă din Statele Unite din secolul al XIX-lea care a dat naștere la Mișcarea adventă a avut la bază un mod corect de interpretare a Bibliei redescoperit de fermierul William Miller. E foarte important să cunoaștem aceste reguli de interpretare a Scripturii pentru că o abandonare a lor, fie ea și inconștientă (deoarece metode diferite sunt deja predate în toate instituțiile teologice), ne va conduce la o înțelegere greșită a Bibliei și implicit la o aplicare defectuoasă a ei în viața de fiecare zi.

Dumnezeu Și-a trimis îngerul pentru a mișca inima unui fermier, care nu crezuse în Biblie, și pentru a-l conduce să cerceteze profețiile. Îngeri ai lui Dumnezeu l-au vizitat în mod repetat pe cel ales pentru a-i călăuzi mintea și pentru a deschide înțelegerii lui profeții care au fost întotdeauna acoperite de întuneric pentru poporul lui Dumnezeu. I-a fost dat începutul lanțului adevărului și a fost condus mai departe să caute verigă după verigă, până când a privit minunat și cu admirație asupra Cuvântului lui Dumnezeu. A văzut acolo un lanț perfect al adevărului. Acel Cuvânt pe care îl privise ca neinspirat i s-a deschis acum înaintea ochilor în frumusețea și slava lui. A văzut că un pasaj din Biblie îl explică pe altul, iar când un pasaj era închis pentru priceperea lui, el găsea în altă parte a Cuvântului ceea ce îi oferea explicația. A privit Cuvântul sacru al lui Dumnezeu cu bucurie și cu cel mai profund respect și teamă.” EW 229 (pentru mai multe detalii importante despre începuturile lui William Miller de a studia Biblia vezi capitolul 18 din cartea Tragedia Veacurilor, de E.G.White)

Cei care sunt angajați în proclamarea mesajului celui de-al treilea înger cercetează Scripturile după același plan pe care l-a adoptat William Miller. În cartea intitulată “Views of the Prophecies and Prophetic Chronology”, Miller enumeră următoarele reguli simple dar inteligente și importante pentru studierea și interpretarea Bibliei:

1.Fiecare cuvânt trebuie să aibă o însemnătate corespunzătoare cu subiectul prezentat în Biblie. 2.Toată Scriptura este necesară şi poate să fie înţeleasă printr-o cercetare şi aplicare atentă. 3. Nimic din ce este descoperit în Scriptură nu poate şi nu va fi ascuns de aceia care se roagă cu credinţă, fără să şovăie. 4. Pentru a înţelege doctrina, puneţi laolaltă toate pasajele din Scriptură ce tratează subiectul pe care doriţi să-l cunoaşteţi, iar apoi lăsaţi ca fiecare cuvânt să aibă influenţa lui corespunzătoare şi, dacă puteţi să vă formaţi teoria fără nicio contradicţie, nu puteţi să greşiţi. 5. Scriptura trebuie să fie propriul interpret, deoarece este o regulă în ea însăşi. Dacă depind de un învăţător care să mi-o prezinte, iar el ar trebui să bănuiască semnificaţia ei, sau doreşte să o interpreteze pe baza crezului lui sectar, ori pentru a fi considerat înţelept, atunci bănuiala lui, dorinţa, crezul sau înţelepciunea lui vor fi regula mea, şi nu Biblia.

Cele de mai sus sunt câteva dintre aceste reguli [o listă completă se poate vedea mai jos]; în studierea de către noi a Bibliei vom face bine urmând aceste principii stabilite.” {RH November 25, 1884, par. 25}

Lista cu cele 14 reguli de interpretare a Bibliei redescoperite și aplicate de William Miller:

1. Fiecare cuvânt trebuie să aibă o legătură corespunzătoare cu subiectul prezentat în Biblie. Matei 5,18

2. Toată Scriptura este necesară şi poate să fie înţeleasă printr-o cercetare şi aplicare atentă. 2 Timotei 3,15-17

3. Nimic din ce este descoperit în Scriptură nu poate şi nu va fi ascuns de aceia care se roagă cu credinţă, fără să şovăie. Deutronom 29,29; Matei 10,26-27; 1 Corinteni 2,10; Filipeni 3,15; Isaia 14,11; Matei 21,22; Ioan 14,13-14; Iacov 1,5-6; 1 Ioan 5,13-15.

4. Pentru a înţelege doctrina, puneţi laolaltă toate pasajele din Scriptură ce tratează subiectul pe care doriţi să-l cunoaşteţi, iar apoi lăsaţi ca fiecare cuvânt să aibă influenţa lui corespunzătoare şi, dacă puteţi să vă formaţi teoria fără nicio contradicţie, nu puteţi să greşiţi. Isaia 28,7-29; 35,8; Proverbe 19,27,44-45; Romani 16,26; Iacov 5,19.29.

5. Scriptura trebuie să fie propriul interpret, deoarece este o regulă în ea însăşi. Dacă depind de un învăţător care să mi-o prezinte, iar el ar trebui să bănuiască semnificaţia ei, sau doreşte să o interpreteze pe baza crezului lui sectar, ori pentru a fi considerat înţelept, atunci bănuiala lui, dorinţa, crezul sau înţelepciunea lui vor fi regula mea, şi nu Biblia. Psalmi 19,7-11; 119,97-105; Matei 23,8-10; 1 Corinteni 2,12-16; Ezechiel 34,18-19; Luca 11,52; Maleahi 2,7-8.

 6. Dumnezeu a descoperit lucrurile care vor veni, prin viziuni, simboluri şi parabole şi, în felul acesta, aceleaşi lucruri sunt descoperite adesea, din nou şi din nou, prin diferite viziuni, sau în diferite simboluri şi parabole. Dacă doriţi să le înţelegeţi, trebuie să le puneți pe toate laolaltă. Psalmi 89,19; Osea 12,10; Habacuc 2,2; Fapte 2,17; 1 Corinteni 5,6; Evrei 9,9.24; Psalmi 78,2; Matei 13,13.34; Geneza 41,1-32; Daniel 2,7.8; Fapte 9-16.

 7. Întotdeauna se precizează când e vorba despre o viziune. 2 Corinteni 12,1.

 8. Simbolurile au întotdeauna o semnificaţie simbolică şi sunt folosite mai mult în profeţii pentru a reprezenta lucruri, date şi evenimente viitore, cum ar fi munţii care semnifică guvernele, fiarele care semnifică împărăţiile, apele care semnifică popoarele, sfeşnicul care reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu, ziua care semnifică un an. Daniel 2,35.44; 7,8; Apocalipsa 17,1.15; Psalmi 119,105; Ezechiel 4,6.

 9. Parabolele sunt folosite spre a ilustra subiectele şi trebuie să fie explicate în aceeaşi modalitate ca simbolurile, în raport cu subiectul şi cu Biblia. Marcu 4,13.

 10. Simbolurile au uneori două sau mai multe semnificaţii diferite, după cum ziua este folosită în sens figurat pentru a reprezenta trei perioade diferite. Eclesiastul 7,14.

a.Nedefinit.

b.Definit, o zi pentru un an.

c. O zi pentru o mie de ani.

Dacă este pus într-un context corect, simbolul se va armoniza cu Biblia şi va avea o semnificaţie corectă. Altfel, nu va avea o semnificaţie corectă. Ezechiel 4,6; 2 Petru 3,8.

 11. Cum să ştii când un cuvânt este folosit în sens figurat? Dacă are o semnificaţie logică aşa cum este prezentat, şi nu calcă legile simple ale naturii, atunci trebuie să fie înţeles literal, dacă nu, trebuie să fie înţeles figurat. Apocalipsa 12,1-2; 17,3-7.

 12. Pentru a cunoaşte semnificaţia adevărată a simbolurilor, urmăriţi cuvântul figurativ pe parcursul Bibliei şi, acolo unde îi găsiţi explicaţia, aplicaţi-o şi, dacă are un sens logic, nu mai trebuie să căutaţi, dacă nu, căutaţi din nou.

13. Pentru a şti dacă avem un eveniment istoric adevărat ca împlinire a unei profeţii, dacă găsiţi că fiecare cuvânt al profeţiei (după ce simbolurile au fost înţelese) este împlinit literal, atunci puteţi să ştiţi că evenimentul istoric este cel adevărat. Totuşi, dacă un cuvânt este lipsit de împlinire, atunci trebuie să căutaţi un alt eveniment, sau să aşteptaţi împlinirea lui viitoare. Dumnezeu are grijă ca istoria şi profeţia să se potrivească, aşa încât adevăraţii copii ai Săi să nu fie făcuţi de ruşine niciodată. Psalmi 22,5; Isaia 14,17-19; 1 Petru 2,6; Apocalipsa 17,17; Fapte 3,18.

 14. Regula cea mai importantă dintre toate este că trebuie să aveţi credinţă. Trebuie să fie o credinţă care cere sacrificiu şi, dacă este pusă la încercare, va renunţa la obiectul cel mai drag de pe pământ, la lume şi la toate dorinţele ei, la propria persoană, stil de viaţă, ocupaţie, prieteni, pretenţii, comoditate şi onoruri lumeşti. Dacă vreuna dintre acestea ar împiedica încrederea noastră în vreo parte a Cuvântului lui Dumnezeu, va arăta că credinţa noastră este zadarnică. De asemenea, nu vom putea să credem niciodată, atâta vreme cât unul dintre aceste motive încă pândeşte în inima noastră. Trebuie să credem că Dumnezeu nu Îşi va călca niciodată cuvântul. Putem să avem încredere că Acela care observă vrabia şi numără firele de păr din capul nostru va păzi traducerea propriului Cuvânt şi va pune o barieră în jurul acestui Cuvânt, împiedicându-i să se îndepărteze de adevăr pe aceia care cred sincer în Dumnezeu şi îşi pun o încredere necondiţionată în Cuvântul Său, chiar dacă nu înţeleg limba ebraică şi greacă. Acestea sunt câteva dintre regulile cele mai importante pe care le-am găsit în Cuvântul lui Dumnezeu şi pe care Cuvântul mi le-a garantat spre a le adopta şi a le urma, ca să am un sistem de interpretare şi un echilibru. Dacă nu sunt foarte amăgit procedând aşa, eu am găsit că Biblia, ca întreg, este una dintre cărţile cele mai simple, clare şi inteligibile care au fost scrise vreodată, conţinând în ea însăşi dovada originii ei divine şi înţelegerea deplină a întregii cunoaşteri pe care inima noastră ar putea să dorească să o cunoască, sau de care să se bucure. Am descoperit-o ca fiind o comoară pe care lumea nu poate să o cumpere. Ea ne dă o pace liniştită în credinţă şi o speranţă neclintită în viitor. Ea susţine sufletul în situaţii potrivnice şi ne învaţă să fim umili în prosperitate. Ea ne pregăteşte să iubim şi să le facem bine altora, precum şi să ne dăm seama de valoarea sufletului. Ea ne face să fim îndrăzneţi şi curajoşi pentru adevăr şi ne întăreşte braţul spre a se împotrivi ideilor false. Ea ne dă o armă puternică pentru a doborî necredinţa şi ne descoperă singurul antidot pentru păcat. Ea ne învaţă cum va fi învinsă moartea şi cum vor fi sfărâmate legăturile mormântului. Ea ne vorbeşte despre evenimentele viitoare şi ne arată pregătirea de care avem nevoie pentru a le întâmpina. Ea ne dă ocazia de a conversa cu Împăratul împăraţilor şi ne descoperă codul de legi cel mai bun care a fost adoptat vreodată. Aceasta este doar o imagine slabă cu privire la valoarea ei, şi totuşi cât de multe suflete pieritoare o neglijează, sau, la fel de rău, o tratează ca pe o taină ascunsă ce nu poate să fie cunoscută. Oh, dragul meu cititor, fă din ea studiul tău principal. Încearcă şi vei găsi că este tot ce am spus eu. Da, asemenea împărătesei din Seba, vei declara că nu ţi s-a spus nici jumătate. Teologia prezentată în şcolile noastre a fost întemeiată întotdeauna pe un crez sectar. Poate că reuşeşte să ia o minte goală şi să întipărească în ea acest fel de teologie, dar va sfârşi întotdeauna în bigotism. O minte liberă nu va fi mulţumită niciodată cu părerile altora. Dacă aş fi un profesor de teologie pentru tineri, aş căuta mai întâi să cunosc capacitatea şi mintea lor. Dacă acestea ar fi bune, i-aş face să cerceteze Biblia pentru ei înşişi şi i-aş trimite liberi să-i facă bine lumii. Dar dacă nu ar avea minte, le-aş întipări gândirea altora, aş scrie bigot pe fruntea lor şi i-aş trimite în lume ca sclavi.”

Abandonarea regulilor redescoperite de Miller este evidentă la predicatori bine cunoscuți, precum Edi Constantinescu, Sorin Petrof și mulți alții, sub pretextul nevoii de a ne îndepărta de atitudini patriarhale, talibane, fundamentaliste (și alte epitete vădit manipulative, menite să ostracizeze pe toți cei care nu văd cu ochi buni inovațiile ieroboamice din predicare, închinare și stil de viață recente). Cauzele acestei îndepărtări sunt legate de abandonarea educației adevărate. O prezentare amplă a acesteia se poate lectura în cartea Living Fountains Or Broken Cisterns de E.A.Sutherland.

„De aceea, așa vorbește Domnul oștirilor despre prooroci: iatã, îi voi hrãni cu pelin, și le voi da sã bea ape otrãvite; cãci prin proorocii Ierusalimului s’a rãspîndit nelegiuirea în toatã țara.” Ieremia 23:15

Mersul la mare si crestinii

Mersul la mare si crestinii

sau

“Despuiatii Domnului”

“Mersul la mare e pacat?” intreaba unele persoane. Evident ca nu. Pentru cine nu intelege subtilitatile intrebarii, pare o intrebare nelalocul ei, si chiar intreaba retoric: “Cum poate fi pacat sa mergi la mare?” “Ce legatura are moralitatea cu mersul la mare?” Adevarul e ca raspunsul la o asemenea intrebare poate fi atat pozitiv cat si negativ, sau il putem rezuma intr-un cuvant: DEPINDE. Pentru a afla de ce anume DEPINDE, e nevoie de o abordare mai detaliata a subiectului. Din perspectiva crestina, e mai intelept sa ne intrebam daca locurile in care mergem si ceea ce facem acolo Il proslavesc pe Dumnezeu si ne intaresc spiritual atat pe noi cat si pe cei din jurul nostru.

                           mersul la mare si crestinii - litoral romanesc

Mersul la mare si beneficiile pentru sanatate

Nimeni nu poate nega beneficiile mersului la mare. Expunerea la soare e necesara pentru sinteza vitaminei D (vitala pentru intarirea sistemului imunitar, pentru formarea oaselor – impiedica rahitismul la copii). Pentru a beneficia de expunerea la soare evident ca nu e neaparat nevoie sa mergi la mare si nici nu e nevoie ca intregul corp sa fie expus. Ceea ce poate face din mersul la mare o necesitate este situatia in care suferim de probleme ale aparatului respirator (rinita, sinuzita, faringita, laringita, afectiuni pulmonare cronice de tipul astmului). Pentru acestea se recomanda de obicei plimbari dimineata inainte de ora 8 si seara dupa ora 18.

Mersul la mare si crestinii

In cazul in care dorim sa mergem la mare in Romania sau alte tari europene, ideal este sa cautam locuri unde nu sunt si alte persoane, in afara statiunilor aglomerate. Cercul familiei este suficient. Daca grupul este mai mare, atunci e mai bine ca persoanele de gen feminin si cele de gen masculin sa aleaga locuri diferite. Pentru a intelege mai bine motivul unei asemenea recomandari, paragrafele de mai jos se pot dovedi folositoare.

                            mersul la mare si crestinii

Goi si fara rusine

Cei mai inflacarati aparatori ai mersului la mare in mijlocul multimilor dezbracate amintesc faptul ca Adam si Eva au fost si ei goi si nu le era rusine. Cand Biblia vorbeste despre ei ca erau goi, se refera la faptul ca inainte de a cadea in pacat nu purtau haine ca ale noastre. Adam si Eva insa erau imbracati in lumina. Imediat dupa ce au pacatuit vesmantul acela de lumina a disparut. Atunci au ramas cu adevarat goi si le-a fost rusine. Primul impuls a fost acela de a-si confectiona singuri niste sorturi cu care sa-si acopere goliciunea. (Genesa 3:7) Pentru ca Dumnezeu nu a socotit suficient de bun ce si-au confectionat ei, le-a creat El Insusi haine care sa ii acopere adecvat. (Genesa 3:21) Dumnezeu nu a lasat aceasta problema a acoperirii sa fie reglementata de mintea umana, desi era doar recent afectata de pacat.

Vesmantul de lumina care-i acoperea acum a disparut si, pentru a-l inlocui, ei au incercat sa dea forma unui acoperamant pentru ei; caci goi, nu puteau sa dea ochii cu Dumnezeu si cu sfintii ingeri.” PP 57

                                     adam si eva imbracati in lumina inainte de caderea in pacat

Traim intr-o generatie tot mai despuiata, tot mai goala in ce priveste cele launtrice, goala si in cele exterioare. Nu e de mirare ca Domnul Iisus asemana acest timp din urma cu timpul lui Noe si cel al lui Lot. Si atunci oamenii erau dedati intru totul poftelor trupesti, nu mai exista rusine, iar goliciunea interioara se manifesta cu siguranta si in goliciune exterioara. Tabloul din Apocalipsa 3:17 unde laodiceenii sunt portretizati ca fiind goi este o descriere precisa, inspirata a generatiei actuale: “Saraci, orbi si goi”.

Mersul la mare: vacanta atat pentru credincios cat si pentru demoni?

Unele persoane incearca sa faca o separare intre viata religioasa si celelalte activitati. In timp ce e adevarat ca pentru a avea o viata spirituala nu trebuie sa stai permanent intr-o biserica, este la fel de adevarat ca si in celelalte activitati cotidiene trebuie sa se reflecte viata spirituala si decizia de a fi placut lui Dumnezeu si o influenta morala binefacatoare pentru semeni. Citeam experienta unei doamne credincioase ortodoxa care isi punea intrebarea cum se pot impaca rugaciunea cu mersul la mare, in mijlocul atator oameni imbracati atat de sumar (in fapt, mai mult dezbracati decat imbracati). Este interesanta aceasta sensibilitate (unii o vor socoti hipersensibilitate) si la fel de interesanta este nonsalanta cu care alte persoane indeamna sa ne traim viata si sa nu ne facem probleme, sa nu amestecam viata religioasa, spirituala, cu mersul la mare, de parca o vacanta la mare i-ar trimite si pe ingerii rai in vacanta, ca sa nu ne ispiteasca. Pentru un crestin veritabil nu exista “vacanta”, adica un timp in care nu e nevoie sa se roage, nu e nevoie sa fie in comuniune stransa cu Dumnezeu sau un timp in care sa nu fie ispitit (demonii nu-si iau vacanta – 1 Petru 5:8). Chiar si in vacanta, crestinul adevarat este constient de lupta invizibila dusa pentru sufletul lui, lupta la care trebuie sa ia si el parte activ.

                           sa nu comiti adulter

Mersul la mare si vederea goliciunii altora

Facusem un legamant cu ochii mei, si nu mi-as fi oprit privirile asupra unei fecioare.” Iov 31:1

Ati auzit ca s-a zis celor din vechime: „Sa nu preacurvesti.” Dar Eu va spun ca ori si cine se uita la o femeie, ca s-o pofteasca, a si preacurvit cu ea in inima lui. Daca deci ochiul tau cel drept te face sa cazi in pacat, scoate-l si leapada-l dela tine; caci este spre folosul tau sa piara unul din madularele tale, si sa nu-ti fie aruncat tot trupul în gheena”. Mt. 5:27-29

Fugi de poftele tineretii, si urmareste neprihanirea, credinta, dragostea, pacea, impreuna cu cei ce cheama pe Domnul dintr-o inima curata.” 2 Tim. 2:22

                             fugi de poftele tineretii

Un argument al celor care socotesc normala mergerea la mare la un loc cu restul lumii, este ca atunci cand toata lumea este dezbracata (inclusiv tu) nu mai esti ispitit sa te gandesti la lucruri necurate. Daca am face un sondaj intre cei care merg la mare, ma tem ca rezultatele nu ar incuraja o asemenea concluzie. Mai degraba incercam sa ne adormim constiinta cu asemenea argumente. Presupunand ca un crestin reuseste sa-si infraneze imaginatia in mijlocul celor dezbracati (desi pasirea intr-un asemenea loc este incumetare), ce ne face sa credem ca cei din jur vor avea ganduri curate privind goliciunea noastra? Este foarte adevarat ca poti avea ganduri necurate si atunci cand toti cei din jur sunt imbracati, dar este la fel de adevarat ca gandurile celor mai multi vor fi incurajate intr-o directie pozitiva daca cei din jur sunt imbracati decent (si cu atat mai mult daca sunt imbracati cu adevarat crestineste, in armonie cu Scriptura). Daca in fiecare saptamana vezi pe cineva la biserica imbracat decent si apoi vezi aceeasi persoana aproape complet dezbracata la mare, vei putea sterge imaginile respective din memorie? Vei vedea cu aceiasi ochi acea persoana in biserica? Putini realizeaza ca multe familii s-au destramat tocmai de la asemenea intovarasiri si expuneri ale goliciunii in locuri precum plajele de la mare, stranduri, piscine si alte locuri asemanatoare.

Mersul la mare si involutia costumelor de baie (sau unde ne oprim cu dezbracarea?)

Privind imaginile de mai jos multe persoane vor fi suprinse sa vada cum erau imbracati oamenii cu o suta de ani in urma atunci cand mergeau la mare (ca sa nu mai vorbim de perioade anterioare). Despuierea contemporana la mare a ajuns sa fie considerata normalitate chiar si de cei care se numesc crestini.

                     mersul la mare si involutia costumelor de baie

Nu e nevoie desigur sa punem aici poze cu treptele urmatoare ale involutiei costumelor de baie. Deja in anii 1930-1940 costumele de baie se apropiau serios de ceea ce se poarta astazi. Va puteti convinge cautand poze din perioada respectiva (puteti folosi in engleza  de exemplu “bath suit 1930” intr-un motor de cautare)

Desi destrabalarea atinge apogeul astazi, sunt din ce in ce mai multe persoane, din diverse credinte, care indraznesc sa se intoarca la variante mai modeste, asa cum se poate vedea in imaginile de mai jos:

costum de baie puratat in islam - burkini           costum de baie contemporan in varianta mai modesta                                 femei crestine amish

Mai jos puteti vedea exemplul unui grup de evrei ortodocsi:

In timp ce multe persoane vor incerca tot timpul sa gaseasca diverse scuze pentru alegerile lor, cei care doresc sa fie credinciosi lui Dumnezeu in toate privintele vor gasi intotdeauna ratiunea de a face ce e placut lui Dumnezeu, satisfactia de a-L sluji si mijloacele potrivite pentru a beneficia de binecuvantarile lasate de Creator in natura.

3 Ioan 1:2 “Prea iubitule, doresc ca toate lucrurile tale sa-ti mearga bine, si sanatatea ta sa sporeasca tot asa cum sporeste sufletul tau.”

Daniel 12:10 “Multi vor fi curatiti, albiti si lamuriti; cei rai vor face raul, si niciunul din cei rai nu va intelege, dar cei priceputi vor intelege.”

Mersul la mare si crestinii – Andrei Orasanu (fragment din mesajul “Ii pasa lui Dumnezeu cum ne imbracam?”)

In bermude la amvon

In bermude la amvon… ?!  Imbracaminte modesta sau nu?

In bermude la amvon? Este aceasta imbracaminte modesta? Este foarte putin probabil ca o asemenea idee sa fie agreata, cu exceptia catorva zone geografice de pe glob. Cine vede un barbat imbracat in felul acesta sau asemanator isi pune desigur intrebarea daca omul respectiv e serios sau nu si cum de permite biserica respectiva un asemenea derapaj. Exista un echivalent pentru bermudele barbatilor si in vestimentatia feminina. Din pacate insa oamenii s-au familiarizat intr-atat cu devierile de la ce spune Dumnezeu incat prea putini mai sesizeaza problemele acestea. Nu am incadrat subiectul acesta la categoria “De-ale barbatilor” pentru ca se aplica la ambele genuri.

                             cu sau fara bermude la biserica

Din capul locului facem precizarea ca randurile urmatoare nu se refera la persoane care nu au o baza minima din Biblie pentru experienta lor crestina. Orice biserica trebuie sa fie primitoare si sa se bucure de orice persoana care paseste in biserica, indiferent de modul in care oamenii sunt imbracati (cu limitele de rigoare, desigur). Eu insumi am venit la inceput intr-o vestimentatie care nu era potrivita cu un loc de inchinare, insa treptat am inteles care sunt asteptarile lui Dumnezeu in privinta imbracamintii. Fiecare individ are nevoie de timp pentru a creste spiritual si a intelege lucruri care la inceput sunt mai dificile de inteles. Cei din jur trebuie sa aiba rabdare cu noii veniti si sa le ofere spatiu si timp sa creasca, dar si un exemplu bun care poate fi imitat. Este o mare diferenta insa intre a pasi intr-o biserica si a lua loc in banca sau in a merge in fata bisericii, la amvon, pentru a savarsi diverse slujbe: predicare, rugaciune, cantare. Cei care indeplinesc diverse slujbe trebuie sa-l reprezinte pe Dumnezeu si principiile Sale si prin modul in care se imbraca. Evident ca si cei care stau in banca, daca au deja in spate niste ani de cand studiaza Biblia, ar trebui sa-L reprezinte si ei pe Dumnezeu asa cum se cuvine.

                                  midi sau maxi la biserica

                                 mini, midi - imbracaminte modesta sau nu

Observati in aceste poze ca fustele “midi” sunt echivalentul “bermudelor” la barbati. In timp ce ni se pare inacceptabil ca barbatii sa vina cu asemenea pantaloni la biserica (cu atat mai putin sa reprezinte biserica la amvon prin cantare, rugaciune sau predicare), socotim acceptabil echivalentul lor pentru genul feminin.

                                   imbracaminte midi feminina si masculina

                                   biserica romana chicago

Imbracaminte modesta promovata de Biblie

Primul loc din Biblie unde se vorbeste despre imbracaminte este cel din Geneza 3. Adam si Eva fusesera imbracati cu un vesmant de lumina inainte de a pacatui. Dupa caderea in pacat au pierdut acest vesmant si au ramas goi: goi pe dinauntru (spiritual) si goi pe dinafara. Imediat au incercat sa-si faca niste sorturi (Genesa 3:7). Tentativa lor de a se acoperi nu a fost acceptata de catre Dumnezeu ca fiind suficienta si atunci Creatorul lor le-a facut niste haine de piele (Genesa 3:21). Cuvantul ebraic folosit pentru “haine” poate fi tradus si prin robe. In cea mai mare parte a istoriei, modestia in imbracaminte a fost o regula pentru zonele in care Biblia a fost cunoscuta. Este interesanta si pastrarea pana astazi a cuvantului englezesc “wardrobe” (ward+robe), tradus prin “dulap” sau “garderoba”. Cuvantul desemna, asa cum se poate vedea din modul in care e compus, un loc unde se pastrau robele. Nu se purta ceva mini sau midi, ci doar maxi, asa cum arata robele pana astazi. In secolele anterioare acel maxi devenise uneori chiar prea maxi si trebuia scurtat pentru a nu matura praful de pe jos.

                             imbracamintea preotilor

Un alt loc din Biblie unde ni se dau detalii despre imbracaminte modesta este cel unde se descrie imbracamintea preotilor. Ei veneau in prezenta lui Dumnezeu in sanctuar (cortul intalnirii sau Templul, mai tarziu). Erau date indicatii precise pentru ca acestia sa nu considere ca nu conteaza cum vin imbracati. Asa cum se poate vedea din imagini, preotii si levitii purtau niste tunici, niste robe. Cuvantul tradus prin “tunici” este acelasi folosit si in Genesa 3:21 cand se aminteste ca Dumnezeu Insusi le-a facut haine lui Adam si Evei. Nici o persoana care indeplinea vreun rol in slujirea lui Dumnezeu nu putea sa se imbrace cum dorea, sub pretextul ca doar inima conteaza, nu si exteriorul. Este adevarat ca inima este elementul cel mai important, dar exteriorul trebuie sa fie o reflectare a unei inimi sfintite, transformate.

Fiilor lui Aaron sa le faci tunici, sa le faci braie, si sa le faci scufii, spre cinste și podoaba.” Exod 28:40

“Haina preotului obisnuit era din in alb, tesuta dintr-o bucata. Era lunga pana aproape de glezna, stransa la mijloc cu un cordon de in alb, brodat cu albastru, purpuriu si caramiziu.” PP 350

“Tot ce era legat de imbracamintea si purtarea preotilor trebuia sa fie astfel incat sa imprime, in cei ce-i priveau, un simtamant al sfinteniei lui Dumnezeu, al sfinteniei inchinarii si adorarii Sale si al curatiei ce se cerea acelora care veneau in prezenta Sa.” PP 351

                              imbracaminte modesta - robe

Atunci cand Domnul Hristos I s-a revelat lui Ioan pe insula Patmos, Iisus avea o haina lunga pana la picioare. (un fel de roba)

Si in mijlocul celor sapte sfesnice pe cineva, care semana cu Fiul omului, imbracat cu o haina lunga pana la picioare, si incins la piept cu un brau de aur.” Apocalipsa 1:13

                       Iisus - imbracaminte modesta

Nu e neaparat nevoie sa purtam robe astazi, desi nu arata deloc rau intr-un loc de inchinare, dar vestimentatia pe care o avem trebuie sa ne acopere la fel de mult cum acopera si robele. Atat pentru barbati cat si pentru femei, ceea ce poate fi etichetat drept “MIDI” (cu atat mai putin “MINI”), nu a fost niciodata aprobat de Creator. Cei care doresc sa-L reprezinte pe Dumnezeu si sa conlucreze cu ingerii, vor imprumuta “gusturile” acestora in domeniul vestimentar, intelegand ca nimic nu e fara rost.

                      imbracaminte crestina modesta

“La serviciul de la tabernacol, Dumnezeu a aratat fiecare amanunt al vesmintelor acelora care slujeau înaintea Lui. In felul acesta, suntem invatati ca El are o preferinta cu privire la imbracamintea celor care-L servesc. Indrumarile date cu privire la vesmintele lui Aaron erau foarte precise, deoarece vesmantul lui era simbolic. Tot asa, imbracamintea urmasilor lui Hristos trebuie sa fie simbolica. Infatisarea noastra, in toate privintele, ar trebui sa fie caracterizata prin simplitate, modestie si curatenie.” 6T 96

“Îmbracamintea in sine si felul in care este aranjata pe o persoana este, in general, un indiciu al acelui barbat sau al acelei femei.

Noi judecam caracterul unei persoane dupa stilul de imbracaminte pe care-l poarta. O femeie modesta si evlavioasa se va imbraca modest. Un gust fin si o minte cultivata se vor descoperi in alegerea unor haine simple si adecvate….” CG 413

Culoarea roz la barbati

Culoarea roz si imbracamintea barbatilor

Culoarea roz este una dintre cele mai indragite in randul fetitelor. Daca intr-o familie sunt si baieti si fete, daca vor primi cu totii cadouri, baietii stiu ca ceea ce este roz cu siguranta nu este pentru ei, ci pentru surioare. Nu e absolut nimic rau cu aceasta culoare in sine. Este o culoare potrivita pentru genul feminin, mai ales pentru varstele mai fragede.

                                           rozul pentru fetite si doamne

Cu cat ne apropiem de asteptatul punct terminus al istoriei, cand Domnul Iisus va reveni pe norii cerului, cu atat apar tot mai multe nazbatii omenesti, departe de invatatura Bibliei, iar prapastia dintre cei ce asculta de Dumnezeu si cei ce nu asculta se adanceste. Una dintre aceste nazbatii este campania agresiva a celor care nu mai doresc o diferentiere intre barbati si femei. Parte din aceasta campanie, care loveste in institutia familiei, este si crearea modei unisex, androgine, si folosirea culorilor intr-un mod care nu mai tine cont de genul celor care le poarta.

                                       Andrej Pejac Model

Priviti de exemplu la fotomodelul de mai sus. E femeie sau barbat? E usor sa ajungi la una dintre concluzii? Numele lui este Andrej Pejic, australian de origine bosniaca. S-a remarcat in mod special in 2011, cand a purtat imbracaminte creata de casa de moda Michalsky atat pentru barbati cat si pentru femei. In 2012, a socat audienta in momentul in care a purtat piese vestimentare pentru mirese, cu ocazia Saptamanii Miresei la Barcelona. In acelasi an, in cadrul unui interviu a si declarat ca prefera ca lumea sa i se adreseze cu pronume personale de gen feminin.

Culoarea roz – semnificatia culorii si folosirea ei de catre barbati

Culoarea roz este derivata din culoarea rosie. Urmare a sondajelor efectuate in Europa si Statele Unite, culoarea roz, in mod special cand este combinata cu alb sau albastru, este culoarea cel mai des asociata cu feminitatea, sensibilitatea, gingasia, copilaria si romantismul. In combinatie cu negru sau violet, este asociata cu erotismul si seductia. In Europa si Statele Unite, rozul este adesea asociat cu fetele, in timp ce albastrul este asociat cu baietii.

                  culoarea roz la barbati          rozul la barbati

O informatie mai putin cunoscuta despre Germania nazista este ca, in lagarele de concentrare, cei inchisi care erau acuzati ca erau homosexuali, erau fortati sa poarte un triunghi roz, asa cum se vede in imaginile de jos. Acest fapt i-a determinat ulterior pe cei care promoveaza miscarea homosexualilor sa adopte simbolul triunghiului roz.

                                         triunghiul roz in regimul nazist

Culoarea roz si devierile sexuale

Rozul este folosit ca si culoare simbolica de catre grupurile care sunt preocupate de subiecte importante pentru femei sau pentru comunitatea lesbienelor, bisexualilor si transsexualilor. Iata cateva exemple: In Olanda este un grup de informare pentru homosexuali numit roze (roze fiind cuvantul olandez pentru roz). In Marea Britanie, Pink News (pink=roz)este un ziar homosexual si un serviciu online de stiri. Exista si o revista numita Pink pentru comunitatea de lesbiene, homsexuali, bisexuali si transsexuali (LGBT) care are editii diferite pentru diverse zone metropolitane. In Franta Pink TV este un canal de televiziune prin cablu dedicat acestei comunitati. In Irlanda, grupul suport pentru adoptii Irish Pink Adoptions foloseste denumirea de familie roz (pink) pentru persoane necasatorite care sunt homosexuali, lesbiene sau cupluri de acelasi gen care intentioneaza sa adopte, care sunt in procesul de a adopta sau care au adoptat deja un copil. Acelasi termen este folosit pentru a desemna si pe cei care s-au nascut sau au fost crescuti in asemenea familii.

                                              rozul ca simbol pentru devierile sexuale

In planul Sau, Dumnezeu a randuit sa existe barbat si femeie, cu roluri diferite si complementare. Pentru ca agresivitatea celor care neaga randuiala divina creste de la o zi la alta prin toate mijloacele de promovare, e bine ca fiecare barbat crestin sa fie informat cu privire la aceste tendinte si agende (mai mult sau mai putin ascunse) si sa incurajeze prin exemplul personal ceea ce intareste si pasii altora pe cararea cea buna.

Cravata si crestinul

Cravata si crestinul

Cravata nu si-a avut locul in peisajul romanesc pentru foarte multa vreme. Tarziu in istorie si-a facut aparitia, importata la noi de catre cei care studiau la universitatile europene si de catre cei care aveau timp si bani sa investeasca in mofturi vestimentare populare in vestul Europei. Cu toate ca multa lume va spune ca acesta este un subiect minor care nu merita osteneala de a fi abordat, vom vedea din randurile urmatoare ca lucrurile nu stau chiar asa. Exista oameni pe aceasta planeta, si nu putini, si nu rau intentionati, nici lipsiti de bun gust (cum am fi tentati sa credem noi ceilalti) care nu doar ca nu considera purtarea cravatei necesara, dar o si asociaza cu decaderea spirituala, cu spiritul lumesc caruia crestinismul din Europa si Statele Unite i se inchina cu buna stiinta sau din nestiinta.

                                 Cu si fara cravata

Cravata nu are nici un fel de utilitate in vestimentatia masculina: nu tine de cald, nu este un element de sustinere al altor piese vestimentare. Are doar un rol estetic. De ce este insa atat de populara cravata pentru multi oameni? In acelasi timp, de ce este foarte nepopulara pentru altii? Ca expresie a dezaprobarii purtarii cravatei, pe meleagurile noastre s-a impamantenit expresia streangul lui Iuda, o asociere deloc incantatoare. Cine a facut aceasta asociere? In nici un caz cei care o purtau, probabil. Oamenii simpli, care trebuiau sa trudeasca de dimineata pana seara, tarani sau muncitori in fabrici mai tarziu, nu-si permiteau luxul de a intreba oglinzile cine este cel mai frumos din tara. si pentru ca exista totusi un minim de cultura biblica si pe la noi, purtarea acestui accesoriu, de catre cei care-si permiteau acest lux, a fost sanctionata dur de spiritul de observatie ascutit al celor din jur, care s-au simtit si ei cumva tradati, ca si Iisus. Cravata a devenit pentru multi un simbol al evolutiei pe scara sociala, al evadarii din randul celor care trebuie sa-si castige painea cu sudoarea fruntii. Iar cei care nu-si permit o asemenea evadare in fiecare zi, o rezerva macar pentru o zi pe saptamana sau pentru anumite ocazii speciale. Din fericire insa exista tot mai multi oameni care s-au saturat de streang si chiar daca au ajuns sa aiba anumite performante, financiare, intelectuale etc, nu mai simt nevoia de a se gatui cu acest accesoriu.

                                                  cravata la croati

Scurta istorie a cravatei

Originile cravatei moderne sunt localizate de cei mai multi in timpul Razboiului de 30 de ani (1618-1648) cand mercenari croati care fusesera tocmiti de francezi au purtat ceva asemanator a ceea ce noi numim acum cravata. “Hrvati” este termenul tradus de noi prin “croati”, iar in franceza acest accesoriu vestimentar a fost numit “cravate”. Copilul-rege Louis al XIV-lea a inceput sa poarte aceasta cravata in anul 1646, cand avea sapte ani, si a dat tonul pentru nobilimea franceza. Acest nou articol vestimentar a produs mare valva in moda europeana incepand de la acea data.

Alti analisti ai acestui articol vestimentar merg insa mult mai departe in istorie, aratand ca cel mai raspandit si multicultural simbol falic (organe genitale barbatesti) a fost cravata, incepand cel putin cu dinastia chineza Quin. Mult mai recent, pana si Sigmund Freud asocia cravata cu simbolul falic, intr-o analiza a visurilor pe care le au barbatii.

                            Cravata si streangul lui Iuda

Cravata si mersul la biserica

Daca in afaceri sau politica cravata poate juca rolul de a impresiona si manipula, printr-un ambalaj mai cuceritor decat ar face-o doar continutul, multi s-au intrebat care ar fi rostul cravatei purtate la biserica. De ce sa adopt un accesoriu care in istorie a fost perpetuat de cei care exploatau masele de oameni, de cei care si-au permis diverse mofturi vestimentare din lipsa de ocupatie utila sau din dorinta de a se diferentia cat mai puternic de cei care le slujeau? In mod normal, dupa Scripturi, mersul la biserica are menirea de a facilita intalnirea cu Dumnezeu intr-un spatiu unde este mai multa liniste, rugaciune, respect fata de divin, si intalnirea cu semeni care isi doresc o experienta similara: aceea de a se inchina si a marturisi cum L-au descoperit pe Dumnezeu in viata lor. Astazi, din pacate, mersul la biserica devine pentru multi o ocazie de etalare („Uita-te la mine!”, „Priveste ce mi-am mai cumparat!”, „Arat bine asa?”) nu doar pentru genul feminin, mai inclinat spre aceasta desertaciune, ci si pentru barbati. Si asa ne trezim ca, atunci cand cei care Il cauta cu adevarat pe Dumnezeu, intrand poate pentru prima oara intr-un loc unde cred ca vor intalni oameni care L-au gasit si traiesc cu El, in loc sa gaseasca modestia si sfiala in vestimentatie despre care vorbeste Scriptura, intalnesc exact opusul. Ceea ce apostolul Petru le scria femeilor din bisericile crestine se aplica la fel de bine si barbatilor, din ce in ce mai mult: “Podoaba voastra sa nu fie podoaba de afara, care sta in impletitura parului [sau tunsori deocheate la barbati], in purtarea de scule de aur [bijuterii] sau in imbracarea hainelor, ci sa fie omul ascuns al inimii, in curatia nepieritoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret înaintea lui Dumnezeu.” 1 Petru 3:3,4                                paunul si crestinul Aceasta aplecare a generatiei noastre spre cele exterioare, chiar si in contextul venirii la biserica, este foarte bine amendata de catre pana unei scriitoare crestine: „Tineri creştini, am vazut in unii dintre voi o dragoste pentru imbracaminte şi etalare ostentativa care mi-a provocat suferinţa. La unii care au fost bine educaţi, care au avut din pruncie privilegii religioase şi care s-au imbracat in Hristos prin botez, marturisind astfel ca sunt morţi faţa de lume, am vazut o deşertaciune a imbracamintei şi o frivolitate in comportare care L-au ranit pe scumpul Mantuitor şi au adus ruşine asupra cauzei lui Dumnezeu. Am remarcat cu durere starea de declin religios şi dispoziţia voastra de a va ornamenta şi impodobi vestimentaţia. Unii au avut marea nenorocire de a intra in posesia unor lanţişoare sau agrafe din aur sau a ambelor articole şi au dat dovada de prost gust, etalandu-le, scoţandu-le in evidenţa pentru a atrage atenţia. Nu pot decat sa-i compar pe aceşti indivizi cu paunul cel orgolios, care işi expune penele superbe pentru a starni admiraţia. Este tot ceea ce are aceasta pasare pentru a atrage admiraţia; caci vocea şi forma sa numai atragatoare nu sunt.” (3T 366)    

                                             fara cravata si descheiat la primul nasture

E bine sa amintim aici ca uneori cei care renunta la cravata pot face greseala de a da pe fata o atitudine de lejeritate, cum se poate vedea in imaginea de mai sus, lasand ultimul nasture de la camasa descheiat. Daca la o plimbare in parc sau pe strada lucrul acesta nu este o problema, atunci cand vii sa te inchini intr-o biserica este nelalocul lui. Unii folosesc asemenea exemple pentru a-si exprima dezaprobarea fata de cei care nu mai poarta cravata aratand ca atitudinea lor este mai periculoasa si mai gresita decat a celor care poarta cravata.

Cravata si evanghelizarea

In momentul in care intri in dialog cu un musulman, un evreu ortodox sau cu oameni simpli in general, care sunt interesati de lucruri spirituale, trebuie sa te asiguri, ca si crestin, ca urmas al lui Hristos, ca urmezi modestia recomandata de Scriptura. Avand in vedere ca un musulman serios sau un evreu ortodox nu va purta niciodata cravata, cum poti ca si crestin sa fii lumina pentru el, o lumina mai mare decat cea pe care deja o are, daca vede ca tu cauti o impodobire exterioara? Pentru multi dintre acesti interlocutori faptul ca un asa-zis crestin poarta cravata [oricat s-ar incerca purtarea unor culori sobre] este o descalificare din start a pretentiei sale ca este un urmas al lui Hristos si va fi un impediment in a-i lua in serios marturisirea de credinta. Recomandarea de a nu purta cravata nu este doar pentru misionarii crestini care merg in tari predominant musulmane ci si in tari ale Europei occidentale unde traiesc un mare numar de musulmani (Franta, Anglia, Olanda, Belgia, Germania, Austria etc).                                 

in dialog cu cei fara cravata

Si in tinutul nostru mioritic modestia, manifestata si prin lipsa cravatei, este la fel de importanta. Orice om care il cauta pe Dumnezeu din toata inima, va fi mult mai atras de o infatisare modesta decat de cineva care pune pret pe „sclipiciuri”, vorba cuiva. Oameni cu inima mare, cum inca se gasesc multi in asezari rurale, vor aprecia mai mult pe cineva care nu se da mare domn de la oras. Oameni cu minte multa, de la oras, vor aprecia de asemenea mai mult pe cineva care ii cucereste prin continut (experienta cu Dumnezeu si cunoasterea Scripturii) si nu prin ambalaj (pentru ca apoi sa fie dezamagiti de realitatea cruda a continutului). Traim intr-un imens “sat” global, in care toate modurile de inchinare, gandire si exprimare se intalnesc. Cand ceea ce este diferit se intalneste, cand oamenii sunt pusi in fata diversitatii, vor alege ceea ce rezoneaza cel mai mult cu standardele morale cele mai inalte.

Cravata, sanatatea si locul de munca

Lucratorilor din inchisori, politie si celor care lucreaza cu diverse masinarii, nu li se recomanda (sau chiar li se interzice) purtarea cravatei, din motive de protectie a muncii si securitate personala. O alta problema este vasoconstrictia si riscul de infectie. Cei care acorda primul ajutor, in prima etapa desfac cravata de la gatul celui pe care il ajuta pentru a se asigura ca nimic nu obstructioneaza caile respiratorii. Purtarea de cravata reprezinta un risc nu doar pentru cei care le poarta ci si pentru persoanele din jur. Pentru ca dintre elementele vestimentare sunt cel mai rar curatate/spalate, cravatele devin purtatoare de infectii. Din anul 2007 in spitalele din Marea Britanie este interzisa purtarea cravatei.                                                  

fara cravata

In anii 1990 cravatele nu s-au mai bucurat de o apreciere atat de mare si companii mari din SUA precum Apple, Amazon, eBay, Genentech, Microsoft, Monsanto si Google nu au mai cerut purtarea de cravata de catre angajati. Un alt fenomen este cel al zilelor de vineri fara cravata, in firmele si institutiile unde in restul zilelor se cere purtarea ei. Fenomenul s-a amplificat insa si angajatii au cerut extinderea acestei „dezlegari” si pentru alte zile, precum joi sau chiar miercuri. Sunt firme care cer purtarea cravatei doar in zilele de luni. Compania producatoare de mobila Ikea interzice purtarea de cravate. Multe miscari sociale considera cravata un simbol al supunerii si chiar al sclaviei(simbolul unui lant in jurul gatului) in raport cu elita corupta a societatii.

Poti avea o tinuta demna, profesionala, inspiratoare si fara cravata?!

Pentru cei care doresc sa promoveze o infatisare mai modesta, imaginile prezentate mai jos speram sa fie inspiratoare. Unii cred ca daca ar fi nevoie sa te prezinti in fata unui rege sau regine, a unui presedinte de stat, cravata nu poate lipsi. Dar sunt oameni de stat, presedinti, prim-ministri si ministri care nu folosesc cravata. Evident ca multi dintre acestia, daca nu toti, au o motivatie religioasa iar uneori si politica. Privindu-i insa, nu poti sa nu apreciezi simplitatea, modestia, sobrietatea, mai bine promovate prin lipsa cravatei.                                 fara cravata in politica si afaceri

In Vechiul Testament, preotilor, Dumnezeu Insusi le-a stabilit o vestimentatie simpla, fara nici un fel de accesorii inutile, asa cum se poate vedea din imaginea de mai jos (descrierea se gaseste in Exod 28:40 – purtau doar tunica, brau si scufie). Doar marele preot avea elemente in plus, insa ele aveau o semnificatie precisa si un rol clar. Cu ocazia solemna a zilei ispasirii, cand marele preot intra in Sfanta Sfintelor, el nu mai purta acele accesorii ci doar imbracamintea simpla a preotilor! (Levitic 16:3,4)

                               imbracamintea preotilor in Vechiul Testament

Alternative pentru cei care nu doresc sa poarte cravata

Cele mai multe dintre camasile pe care le gasim in comert sunt destinate celor care doresc sa poarte cravata. O alternativa care rezolva aceasta problema din punct de vedere estetic (pentru ca multi vor simti ca ceva lipseste atunci cand poarta camasile cu guler) este purtarea de camasi fara guler (in limba engleza sunt numite collarless shirt sau grandad shirt).

camasa fara guler

Copiii lui Dumnezeu sunt chemati sa promoveze modestia in imbracaminte.

Primul Ilie a venit intr-o imbracaminte simpla, modesta. Al doilea Ilie, Ioan Botezatorul, a procedat la fel. Al treilea Ilie, cei care vor adresa ultima chemare “Iesiti din Babilon, poporul Meu” vor fi la fel ca inainte mergatorii lor. E tarziu, in istorie. Traim in perioada antitipica a zilei ispasirii. Experienta noastra ar trebui sa fie cea descrisa in cartea profetului Ioel 2 si a celor din Ninive cand au auzit mesajul de chemare la pocainta din partea lui Dumnezeu. Sacul si cenusa, cel putin la nivel simbolic, ar trebui sa fie mai vizibile chiar si pentru cei care ne privesc din afara. O asemenea atitudine i-ar putea pune pe ganduri si ar smulge pe unii din foc. Ipostaza de pauni nu ar trebui sa ne caracterizeze, si cu atat mai putin cea de purtatori ai streangului lui Iuda. Suntem chemati sa ne luam crucea [nu streangul] in fiecare zi si sa-L urmam pe Cel care este bland si smerit [modest]. “Apoi a zis tuturor: „Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea in fiecare zi, si sa Ma urmeze.” Luca 9:23

Crestinul si bijuteriile, machiajul

Bijuterii si machiaj: raportarea creștinului la ele

Purtarea de bijuterii si folosirea machiajului a devenit un subiect sensibil printre creștini. Rândurile de mai jos sunt culese dintr-un material mai amplu scris de autorul Joe Crews pe acest subiect. Cel puțin pentru unii vor fi aducătoare de lumină și curaj pentru a nu abandona “maratonul” la care au fost chemați.

Renunțarea la bijuterii și machiaj: binecuvântare sau blestem?

Una din plângerile pe care le aduc oamenii împotriva religiei cel mai frecvent şi cel mai greşit este că religia este prea restrictivă. În acest veac totul este permis, se pune accentul pe “fă ce vrei”. Această atitudine s-a strecurat chiar şi în religie. S-ar părea că atât membrii bisericii cât şi nemembrii sunt în căutarea aceluiaşi lucru: o religie care să nu deranjeze drepturile sau libertatea personală. Se iscă bănuieli subite asupra oricărei învățături care îţi cere să “renunţi” la ceva.
Pe măsură ce se accentuează un spirit libertin, mulţi membri ai bisericii au ajuns să critice din ce în ce mai mult standardele înalte spirituale susţinute de biserică. Evident, stânjeniţi de golul ce se adânceşte între biserică şi lume, şi nedorind să înfrunte stigmatul social de a fi o minoritate “ciudată”, aceşti creștini caută să-şi justifice compromisul în domeniul standardului creştin. Adesea ei argumentează că biserica este strâmtă şi legalistă şi că mulţi oameni de treabă ajung să fie descurajaţi după ce se alătură bisericii din pricina acestei “impuneri arbitrare de reguli”.
Trebuie neapărat să stabilim dacă aceste reguli au fost create de Dumnezeu sau de biserică. Mai trebuie să aflăm şi dacă ele sunt interziceri arbitrare sau reguli ale iubirii lui Dumnezeu pentru propria noastră fericire.
În contrast cu revolta generală împotriva oricărei legi absolute de purtare individuală, trebuie să gândim adevărul Bibliei cu privire la viaţa creştină în general şi la moralitate în particular. Cât de compatibile sunt aceste cerinţe moderne de libertate personală cu standardele Cuvântului lui Dumnezeu? Să presupunem că adevărata poziţie biblică ar putea fi prezentată cu toată iubirea şi convingerea unui înger din ceruri. Atunci, i-ar fi mai uşor oricui să-l accepte?

Bijuteriile, machiajul și cărarea îngustă

Cărarea spre viaţa veşnică nu este o cale plăcută, plină de flori. Domnul Iisus a accentuat aceasta în atât de multe texte. El a declarat: “Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.” (Matei 7:14). Unul din primele principii pentru a fi credincios este tăgăduirea de sine. Domnul Hristos a spus: “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.” (Luca 9:23). Să fii credincios implică o predare totală.
Pilda mărgăritarului de mare preţ rostită de Domnul ne descoperă că trebuie să fim gata să renunţăm la tot ceea ce avem ca să căpătăm acel extraordinar preţ al vieţii veşnice. Dacă vom îngădui vreunui lucru sau vreunei persoane să se interpună între noi şi împlinirea voiei lui Hristos, nu vom putea fi mântuiţi.Suntem oare vinovaţi pentru că luăm prea uşor în considerare preţul uceniciei astfel ca oamenii să nu creadă că drumul este prea strâmt şi restrictiv? Domnul Iisus a zis, “Tot aşa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:33).
Iisus i-a spus tânărului bogat că îi lipseşte un singur lucru în pregătirea lui pentru cer, dar acel unic lucru el nu vroia să-l facă. Trebuia să-şi vândă toată averea ca să fie mântuit, dar el nu vroia să renunţe la ea. El iubea ceva mai mult decât Îl iubea pe Domnul, aşa că a plecat trist şi pierdut. Poziţia Domnul Hristos asupra acestui punct a fost atât de puternică încât El a zis: “Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine” (Matei 10:37).

Raportarea la căsătorie și raportarea la bijuterii și machiaj

Căsătoria este experienţa cea mai restrictivă din lume pe care şi-o poate asuma cineva de bună voie, cu excepţia consacrării lui spirituale lui Hristos. Bărbatul promite să renunţe la multe din fostele obiceiuri şi legături. El renunţă la libertatea lui de a se întâlni cu alte fete şi solemn se leagă de acea ‘singura şi unica’ pentru restul vieţii. Şi mireasa, la rândul ei, face angajamente asemănătoare, consimţind să-i părăsească pe toţi ceilalţi în consacrarea ei faţă de cel de partea ei. Fără îndoială că jurământul de căsătorie se află printre cele mai rigide şi strâmte consacrări pe care îl poate face vreun om în toată viaţa lui. Dacă restricţiile şi regulile sunt cauza unei atât de mari nefericiri, atunci căsătoriile ar trebui să fie experienţele cele mai nefericite şi nenorocite pentru cei în cauză. Dar nu este aşa! Ele sunt evenimentele cele mai fericite. De ce? De ce este mireasa aşa de surâzătoare când este gata să-şi consacre întreaga viaţă mirelui? Cum de poate mirele să fie atât de fericit când rosteşte făgăduinţele care îi vor opri unele activităţi pentru tot restul vieţii? Răspunsul este simplu. Se iubesc. Atitudinea şi sentimentele pe care le au unul pentru altul fac din restricţii o bucurie de acceptat.
Cei mai nefericiţi bărbaţi şi cele mai nefericite femei din lumea aceasta sunt cei şi cele care sunt căsătoriţi şi nu se mai iubesc unul pe altul. Atunci practic este iadul pe pământ. Se plâng şi se ceartă cu privire la restricţiile şi impunerile care li se fac. Asemănător, cei mai nefericiţi membri ai unei biserici din toată lumea sunt cei care se căsătoresc cu Hristos prin botez, şi totuşi nu Îl iubesc. Adesea acuză cu tărie biserica şi pe cei care o conduc că le impune o religie prea strâmtă şi restrictivă, lucru care se întâmplă și în cazul subiectului de față: purtarea de bijuterii și folosirea machiajului.

Pentru milioane de creştini, problema o reprezintă motivul pentru care sunt membri ai bisericii. Ei au o religie, care să-i scape de foc. Fac anumite lucruri, deoarece le este teamă de focul de la sfârşitul drumului. Ei Îl slujesc pe Dumnezeu cu teamă, deoarece tremură la gândul că vor fi aruncaţi în iazul cu foc. Nu este de mirare că au o faţă lungă şi arată nenorociţi! Creştinii ar trebui să fie cei mai fericiţi oameni din lume mai fericiţi chiar decât proaspeţii căsătoriţi când pleacă de la biserică! Creştinul ar trebui să-L iubească pe Dumnezeu chiar mai mult decât îşi iubeşte soţia şi familia!

Credeţi că un cămin ar fi fericit dacă soţia i-ar pregăti soţului mâncarea preferată în fiecare zi fiindcă s-ar teme că el s-ar putea să divorţeze de ea? Relaţiile din cămin ar deveni atât de încordate. Ea îi pregăteşte mâncarea aceea deoarece îşi iubeşte soţul şi vrea să-i facă plăcere. Când se apropie ziua de naştere a soţiei, un soţ creştin iubitor urmăreşte să vadă şi să audă ce i-ar plăcea soţiei să primească. Şi de obicei, nu este nevoie ca ea să-l lovească peste cap ca el să afle! El îi cumpără bucuros darul deoarece o iubeşte şi vrea să-i facă plăcere. La fel, creştinul va citi din Biblie zilnic ca să găsească modalităţi de a-I face pe plac Domnului. Permanent va căuta semne şi indicaţii despre cum să-I facă pe plac Celui pe care Îl iubeşte cel mai mult. “Străduiţi-vă tot mereu să descoperiţi ce-I place cel mai mult Domnului” (Efeseni 5:10). Ce motto pentru orice creştin! Într-adevăr, aceasta este dorinţa supremă a acelora care Îl iubesc sincer pe Dumnezeu. Nu este de mirare că Domnul Hristos a rezumat prima tablă din Lege prin aceste cuvinte: “Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă” (Matei 22:37, 38).

O mamă cu trei copiii se lupta din greu în încercarea de a impune legile unei bune îngrijiri şi curăţenii. Asemenea majorităţii băieţilor mici, aceşti trei nu vroiau să se spele pe urechi, să se pieptene şi să-şi şteargă pantofii. Se dădea zilnic o luptă pe care mama o câştiga doar prin braţul ei puternic de autoritate şi forţă. Dar într-o zi, cel mai mare dintre băieţi, deja un mic adolescent, a ieşit din camera sa arătând ca un model impecabil de aranjat. Se părea că fiecare fir de păr se afla exact la locul lui, iar pantofii străluceau perfect şi manşetele erau bine întoarse. Mama aproape că era să leşine. De-abia a putut să-şi reţină surpriza şi încântarea, dar cu înţelepciune s-a decis să aştepte să vadă răspunsul la această schimbare a evenimentelor.

Soluţia la dilemă nu s-a lăsat aşteptată mult. Chiar a doua zi, mama a aflat că se mutase o familie nouă pe stradă şi că în familie era şi o fată. Poate că fata nici nu-l remarcase pe Johnny, dar el o văzuse deja şi asta îl afectase profund. Nu putem spune că iubirea i-a schimbat atitudinea faţă de legile unei bune îngrijiri, dar evident că nu se mai aranja de teama asprimii mamei.

Trusa de machiaj şi bijuteriile – Îi plac lui Dumnezeu sau nu Îi plac?

Adevărul este că fiecare punct al credinţei  noastre ar trebui întemeiat sănătos pe principiul de a face voia lui Dumnezeu aşa cum este descoperită în Biblie. Iubirea pentru El ne va face ca întotdeauna să ne punem întrebarea: “Cum aş putea să încerc mereu să aflu ce-I place Domnului cel mai mult?”

Este singura întrebare cu adevărat semnificativă cu privire la orice activitate sau obicei: ‘Ce crede Dumnezeu despre asta?’ N-are importanţă ce crede acest pastor sau acel pastor despre asta, sau ce crede biserica asta sau aceea despre asta. Marea întrebare cu totul importantă este: ‘Îi face plăcere sau neplăcere Domnului acest lucru?’ Dacă găsim texte care descoperă că Dumnezeu nu aprobă acel lucru, nu ar trebui să mai existe vreo altă discuţie în inima unui adevărat creştin. Îl iubim prea mult ca să riscăm să nu-I fim pe plac. Plăcerea noastră ar trebui să fie să găsim şi să împlinim acele lucruri care Îi sunt pe plac Celui pe care Îl iubim şi să înlăturăm din viaţa noastră acele lucruri care nu Îi plac.

Când doi oameni se iubesc, nu este nevoie să se ameninţe unul pe altul sau să-şi dea un ultimatum. Permanent, ei vor căuta căi spre a-şi arăta iubirea şi pentru a-şi face pe plac unul celuilalt. Cei care împlinesc prima şi cea mai mare poruncă a lui Hristos nu vor considera o povară să asculte. Dumnezeu îi caută pe aceia care vor fi sensibili la cea mai mică indicaţie a voiei Sale. El nu este mulţumit de aceia care trebuie permanent aduşi în rânduri de teama de pedeapsă. Dumnezeu declară: “Eu – zice Domnul – te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.” Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-i struneşti cu un frâu şi o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine” (Psalmii 32:8, 9).

Esenţa adevăratului creştinism este să-ţi ordonezi orice nivel al vieţii în armonie cu voia Lui descoperită, pentru că Îl iubeşti.

Trusa de machiaj și bijuteriile – De ce să renunț la ele?

Foarte mulți creștini sinceri lasă deoparte aceste bijuteriile și trusa de machiaj “pentru că aşa zice biserica.” Este un motiv slab pentru a face schimbări în viaţa de creştin.În repetate rânduri, pastorilor li s-a pus întrebarea: “Ce este rău dacă port o mică verighetă? Credeţi că Dumnezeu nu mă va lua la cer doar pentru că port această mică bijuterie?” Observaţi, vă rog, ce implică întrebarea: Cel în cauză evident caută să afle cu cât poate să se descurce, minimul, şi tot să ajungă în cer. Atitudinea lui reflectă o dorinţă legalistă de a face doar lucrurile care sunt amintite ca legi “să faci aşa sau aşa”.
Dar această abordare este greşită, greşită, greşită! Adevăratul creştin nu va întreba: “Cât de puțin trebuie să fac ca să rămân un copil al lui Dumnezeu?” ci “Cât pot să fac să-I fiu pe plac lui Isus pe care Îl iubesc?” Aceasta este abordarea pozitivă bazată pe căutarea voiei lui Dumnezeu şi a iubirii Lui întratât încât să asculţi cu bucurie de voia Lui aşa cum este descoperită în Biblie. Odată ce se acceptă cu inima deschisă această premisă, mai rămâne doar să cercetezi în Scriptură ca să afli indicaţii ale voiei lui Dumnezeu despre folosirea machiajului şi podoabelor.

Abandonarea bijuteriilor, podoabelor – ancorată în exemple biblice

În Geneza 35:1-4, Dumnezeu i-a spus lui Iacov să-şi ducă familia la Betel unde trebuiau să se înfăţişeze înaintea altarului Domnului. Acesta urma să fie un loc foarte sfânt pentru Iacov – locul unde se convertise el mai demult, după ce văzuse în vis scara ce urca la ceruri. Dar înainte de a putea fi consacraţi în acel loc sfânt, Iacov a zis casei lui: “Scoateţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru” (versetul 2). S-ar părea că familia lui strânsese câteva din obiceiurile păgâne, în timpul cât a stat în acel ţinut. Erau anumite obiecte care trebuiau lăsate deoparte înainte ca ei să meargă la altar, deoarece erau obiecte păgâne. Vă rog să observaţi în versetul 4, care erau aceste obiecte: “Ei au dat lui Iacov toţi dumnezeii străini, care erau în mâinile lor, şi cerceii pe care-i purtau în urechi. Iacov i-a îngropat în pământ sub stejarul de lângă Sihem.” În Judecători 8:24, ni se spune că cei care erau ismaeliţi purtau cercei. Contextul remarcă puternic că purtau aceste obiecte de podoabă ca semn al apostaziei lor de la adevăratul Dumnezeu. Geneza 34 ne descoperă că fiii lui Iacov făcuseră unele păcate grave şi Iacov a venit înaintea lui Dumnezeu ca să aducă o ispăşire solemnă pentru ei şi pentru familia lui. Era un timp de cercetare a inimii şi de pocăinţă. Se făcea totul pentru a se îndrepta şi pentru a se deschide calea ca să vină binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lor. S-a renunţat la obiceiul de a purta podoabe păgâne, împreună cu zeii falşi. Şi cerceii au fost lăsaţi deoparte.
O reformă a avut loc în împrejurări asemănătoare în Exodul 33:1-6. În capitolul anterior, avusese loc o apostazie, în timp ce Moise se afla pe munte şi primea Cele Zece Porunci. Un mare număr de israeliţi se închinaseră la viţelul de aur, aducând ciuma şi nimicirea care ameninţa naţiunea. Moise i-a chemat la pocăinţă cu aceste cuvinte: “Predaţi-vă azi în slujba Domnului, chiar cu jertfa fiului şi fratelui vostru, pentru ca binecuvântarea Lui să vină astăzi peste voi!” (Exodul 32:29). În capitolul următor, Moise s-a suit în cort ca să mijlocească la Dumnezeu pentru poporul, care era încă împodobit cu gătelile păgâne din ziua îngăduirii păcatului. Porunca pe care a dat-o Dumnezeu pentru refacerea Israelului includea o schimbare a hainelor, aşa cum inclusese mai înainte în cazul lui Iacob şi familiei lui. “Spune copiilor şi lui Israel: ‘Voi sunteţi un popor încăpăţânat; numai o clipă dacă M-aş sui în mijlocul tău, te-aş prăpădi. Aruncă-ţi acum podoabelede pe tine, şi voi vedea ce-ţi voi face’. Copiii lui Israel şi-au scos de pe ei podoabele, şi au plecat de la muntele Horeb” (Exodul 33:5, 6). Nu încape nicio îndoială cu privire la atitudinea lui Dumnezeu legată de purtarea acestor podoabe. Dumnezeu, în care nu este schimbare, le-a poruncit să-şi scoată aceste lucruri şi să se înfăţişeze la judecată, ca să dea socoteală pentru apostazia lor. Să remarcăm că această interzicere a fost dată în legătură cu intrarea lor în Ţara Făgăduită. Dumnezeu a declarat: “Voi trimite înaintea ta un înger, şi voi izgoni pe Canaaniţi, Amoriţi … Dar Eu nu Mă voi sui în mijlocul tău, ca să nu te prăpădesc pe drum, căci eşti un popor încăpăţânat” (Exodul 33:2, 3). Este important că li s-a cerut să îşi scoată podoabele înainte ca să intre în Ţara Făgăduită. Are oare aceasta vreo legătură cu noi? Evident că are. Ap.Pavel ne asigură în 1 Corinteni 10:11 că “aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.” El aseamănă experienţa lor de la Marea Roşie cu botezul în versetul 2, iar în versetele 7 şi 8 se referă la marea apostazie din Israel din Exodul 32, când şi-au făcut un viţel de aur. Apoi explică imediat în versetul 11 că aceste lucruri li s-au întâmplat “ca să ne slujească drept pilde”. Aceasta nu vrea să spună decât că felul cum S-a purtat Dumnezeu cu ei în apostazia lor trebuie să ne înveţe pe noi ceva. Porunca Lui ca ei să-şi înlăture podoabele înainte de a ajunge în Ţara Canaanului ni se aplică şi nouă înainte de a merge în Canaanul ceresc. Paralela este evidentă în context.

Creștinul și trusa de machiaj

Raportul cel mai vechi cu privire la folosirea produselor de cosmetică se găseşte în 2 Regi 9:30. Mulţi şi-au pus întrebarea de unde vine expresia “boită ca Izabela”. Răspunsul se găseşte în acest text: “Iehu a intrat în Izreel. Izabela, auzind lucrul acesta, şi-a uns sprâncenele, şi-a împodobit capul, şi se uita pe fereastră.” Celor ce studiază Biblia le este bine cunoscută istoria acestei infame regine păgâne, care a ordonat omorârea a sute de prooroci ai lui Dumnezeu. Vom vedea într-o clipă că folosirea produselor cosmetice reprezenta un semn clar pentru femeile păgâne şi necredincioase din Biblie.

Alte exemple din Scriptură unde este condamnată purtarea de bijuterii

Prin proorocul Isaia, Dumnezeu a trimis una din avertizările cele mai tăioase ce se pot afla în Biblie cu privire la bijuterii. Nicăieri nu găsim vreo descoperire mai directă şi fără echivoc a sentimentelor lui Dumnezeu faţă de purtarea podoabelor, sau bijuteriilor. În Isaia 3:16 Dumnezeu nu generalizează cu privire la podoabe, ci oferă o lungă listă de anume articole care erau purtate de “fiicele Sionului”. Ei bine, haideţi să observăm dacă lui Dumnezeu, care este acelaşi ieri, astăzi şi în veşnicie, Îi plăcea purtarea acestor lucruri. Domnul zice: “Pentru că fiicele Sionului sunt mândre, şi umblă cu gâtul întins şi cu priviri pofticioase, pentru că păşesc mărunţel, şi zornăiesc cu verigile de la picior … În ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoabă la picioare, şi sorişorii şi lunişoarele, cerceii, brăţările şi mahramele, … legăturile de pe cap, lănţişoarele de la picioare şi brâurile, cutiile cu mirosuri şi băierile descântate; inelele şi verigele de la nas” (Isaia 3:16-21).

Să ne oprim în mijlocul acestor enumerări şi să ne punem întrebarea: ‘Cum va scoate Dumnezeu aceste lucruri?’ În capitolul următor, versetul 4, citim: “După ce va spăla Domnul murdăriile fiicelor Sionului … cu duhul judecăţii şi cu duhul nimicirii”. Nu treceţi cu vederea adevărul că Dumnezeu Se referă la toate aceste obiecte de podoabă drept “murdării”. Mai departe, le descrie pe cele care au trecut printr-o “spălare” a podoabelor astfel: “În vremea aceea odrasla Domnului va fi plină de măreţie şi slavă, şi rodul ţării va fi plin de strălucire şi frumuseţe pentru cei mântuiţi ai lui Israel. Şi cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi “sfânt”, oricine va fi scris printre cei vii, la Ierusalim” (Isaia 4:2, 3).

În cuvinte îndrăzneţe şi clare, profetul ne descoperă cât de mult urăşte Dumnezeu manifestările mândriei prin purtarea de podoabe, sau bijuterii. După spălarea acelor fleacuri artificiale, Dumnezeu le descrie pe acele femei ca devenind “sfinte,” “pline de măreţie şi slavă”. S-ar părea că El nu preţuieşte frumuseţea în acelaşi mod în care o preţuim noi. Femeile se îmbracă cu toate bijuteriile ca să se facă frumoase, dar Dumnezeu declară că aceasta este o “murdărie”. Când totul s-a spălat, s-a îndepărtat, El a declarat că atunci erau ele graţioase şi frumoase. Să nu cumva să pierdeţi însemnătatea acestui adevăr. Dumnezeu foloseşte cuvântul “graţios” ca să-Şi descrie Mireasa, Biserica. “Fiica Sionului se aseamănă cu o femeie frumoasă şi subţirică” (Ieremia 6:2, trad. King James Version).

Ca să întărească modul în care consideră El mândria neobişnuită manifestată de poporul Său, Dumnezeu a făcut următoarea observaţie: “Înfăţişarea feţei lor mărturiseşte împotriva lor, şi, ca Sodomiţii, îşi dau pe faţă nelegiuirea, fără s-o ascundă. Vai de sufletul lor, căci îşi pregătesc rele!” (Isaia 3:9).

S-ar cuveni să menţionăm la acest punct că Dumnezeu identifică inelele ca parte din “murdăria fiicelor Sionului”. Despre ce fel de inele vorbea? Elevii de liceu vor răspunde imediat: “Inelul clasei mele este un simbol că eu sunt într-o clasă mai mare. Nu-l port ca pe o podoabă”. Masonul îşi va apăra inelul masonic cu aproape aceleaşi cuvinte: “Dumnezeu nu Se referea la inelul meu, ci el pur şi simplu reprezintă faptul că eu aparţin Lojei.” Apoi sunt inelele de la eveimentul naşterii, inelele de logodnă şi verighetele şi ele au un înţeles simbolic. Cât de uşor este să-l apărăm pe cel pe care întâmplător îl purtăm şi să pretindem că Dumnezeu nu vorbea despre acesta. Dar cum ştim că Dumnezeu nu vorbea chiar de cel pe care îl purtăm noi? Nu ar fi o încumetare să credem că Dumnezeu face o excepţie cu cel pe care îl purtăm noi, doar pentru că noi nu vrem să renunţăm la el?

La urma urmelor, de ce mai cercetăm Biblia pe tema aceasta? Nu încercăm oare să descoperim ce Îi face mai mare plăcere Domnului? Doar nu căutăm căi să evităm ceea ce Îi place Lui. Unicul nostru scop este să-I aflăm voia ca s-o împlinim. Îl iubim prea mult ca să riscăm să nu-I fim pe plac. Iată de ce adevăratul credincios nu va încerca să afle care fel de inel şi nici nu va căuta un motiv raţional pentru a merge contra voiei lui Dumnezeu. Daţi deoparte orice inele. Nu este evident că dacă putem apăra un inel simbolic, atunci toate inelele simbolice pot fi apărate? În nicio privinţă, nu găsim vreun precedent biblic ca să purtăm un semn material pentru căsătorie. Istoria verighetei este pătată de închinarea păgânilor la soare şi superstiţiile papalităţii. Nici un argument înaintat în favoarea ei nu are greutate în comparaţie cu unicul mare adevăr că nu Îi place Domnului! Un credincios lumesc ar putea argumenta că nu este clar că cineva îşi va pierde mântuirea pentru că poartă un inel. Dar credinciosul care Îl iubeşte pe Dumnezeu mai mult decât orice va răspunde că ajunge să ştie că acest lucru Îi displace Prietenului nostru.

Întâmplător, istoria ne dă un tablou foarte clar între legătura dintre apostazia de început a bisericii şi introducerea verighetei. Renumitul cardinal catolic John Henry Newman a descris acest lucru în 1845 în monumentala lui carte Development of Christian Doctrine – Dezvoltarea Doctrinei Creştine, p. 373: “Constantin, ca să recomande noua religie păgânilor, a adus în ea podoabele exterioare cu care fuseseră obişnuiţi în propria lor religie. Nu este necesar să intrăm într-un subiect pe care scriitorii protestanţi prin sârguinţa lor ni l-au familiarizat majorităţii dintre noi. Folosirea templelor, şi acelea dedicate unor anumiţi sfinţi … tămâia … lumânările … apa sfinţită … procesiunile … inelul de căsătorie, întoarcerea spre răsărit… sunt toate de origine păgână şi au fost sfinţite prin adoptarea lor în Biserică”.

Apostazia și legătura cu purtarea de bijuterii și folosirea machiajului

Profetul Ieremia, asemenea multor altor scriitori ai Vechiului Testament, a adăugat mai multe sfaturi cu privire la cei care purtau podoabe artificiale. Dumnezeu i-a mişcat pe aceşti oameni sfinţi ca să reprezinte biserica profetic ca o femeie. Când poporul lui Dumnezeu păcătuia, era zugrăvit de către profet printr-o desfrânată sau o soţie necredincioasă. Astfel putem citi texte ca următorul: “Şi tu, pustiito, ce vei face? Te vei îmbrăca în cârmâz, te vei împodobi cu podoabe de aur, îţi vei sulimeni [machia] ochii; dar degeaba te vei înfrumuseţa: ibovnicii tăi te dispreţuiesc, şi vor să-ţi ia viaţa” (Ieremia 4:30).

Prin profetul Ezechiel, Dumnezeu a simbolizat poporul Său apostaziat, Iuda şi Israel, prin două desfrânate pe nume Ohola şi Oholiba. Podoabele lor îndrăzneţe se potriveau cu purtarea lor destrăbălată. “Au umblat chiar după oamenii, care veneau de departe, le-au trimis soli, şi iată că ei au venit. Pentru ei te-ai scăldat tu, te-ai sulemenit [machiat, în limbaj mai arhaic] la ochi, şi te-ai gătit cu podoabele tale?” (Ezechiel 23:40).

Osea exprimă acelaşi gând când descrie făţărnicia Israelului. Din nou, necredincioşia a fost bine dramatizată printr-o femeie sulemenită. “O voi pedepsi pentru zilele când tămâia Baalilor, când se gătea cu veriga de nas, cu salba ei, şi alerga după ibovnicii ei, uitând de Mine, zice Domnul” (Osea 2:13).

Iarăşi şi iarăşi, Biblia leagă folosirea machiajului şi bijuteriilor cu păcatul, apostazia şi păgânismul. Când s-au depărtat de Domnul, şi-au pus podoabe care, aşa cum spune Isaia, “au mărturisit despre păcatul lor”. Nu lipsesc textele care să declare limpede şi fără echivoc adevărul că măreţul Dumnezeu al cerurilor a privit cu neplăcere asupra acestor lucruri şi le-a folosit ca să simbolizeze depărtarea de voia Lui.

Trecând la Noul Testament, tabloul iese într-un şi mai mare relief. Ioan, în cartea Apocalipsei, descrie desfrânata în stacojiu (simbolizând biserica cea falsă) ca fiind “împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur, plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei” (Apocalipsa 17:4).

În contrast, biserica adevărată este zugrăvită în Apocalipsa 12:1 ca o femeie frumoasă îmbrăcată cu lumina soarelui. Această femeie se cheamă mireasa lui Hristos în Apocalipsa 21:9. Remarcaţi că mireasa lui Hristos nu poartă niciun fel de podoabe. Aceste simboluri pentru sisteme religoase, cel adevărat şi cel fals, scot în relief preţul pe care îl aşază Dumnezeu pe folosirea podoabelor artificiale.

Două ultime texte din scrierile lui Petru şi Pavel ne vor descoperi punctul de vedere ferm şi consecvent al primei biserici cu privire la acest obicei. Aceşti doi giganţi ocupau poziţii de influenţă printre ucenici, iar epistolele lor pline de Duh reprezintă punctul de vedere de necontestat al bisericii apostolice. Ap.Pavel ne scrie: “Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase” (1 Timotei 2:9, 10).

Ap.Petru a scris foarte asemănător, cu excepţia faptului că el li s-a adresat mai ales femeilor creştine care aveau soţi necredincioşi. “Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere. Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 3:1-4).

Aceste cuvinte ale lui Petru conţin sfaturi pentru orice soţie creştină din biserica de astăzi şi ele se ocupă cu una din cele mai contestate probleme cu care se confruntă femeile creştine ai căror soţi nu sunt alături de ele în credinţă. Cât de departe să ajungă o soţie credincioasă în a-i face pe plac soţului nenăscut din nou? Până la ce grad să compromită adevărul lui Dumnezeu în lucrurile mici ca să fie pace în casă şi poate să-şi câştige soţul? Sfatul ap.Petru este simplu şi direct: Nu compromiteţi deloc adevărul şi principiile! Chiar dacă soţiei nu îi este îngăduit să vorbească despre credinţa ei, ea îşi poate câştiga soţul prin “vorbirea ei aleasă”. Alte traduceri folosesc un termen mai potrivit “purtare” în loc de “vorbire”.

Dar remarcaţi cum se manifestă purtarea soţiei creştine. Ap.Petru afirmă că ea îşi va câştiga soţul mult mai repede lăsând la o parte podoabele exterioare. Desigur că Duhul lui Dumnezeu anticipa dilema soţiei care consideră că trebuie să poarte o verighetă ca să-i fie pe plac soţului, deşi ştie că lucrul acesta nu Îi este pe plac Domnului. Textul acesta clarifică într-o mare măsură că Dumnezeu trebuie să Se afle pe primul loc şi că o astfel de decizie va face mai mult ca să-l câştige pe soţ decât oricare altă purtare. Sute de pastori şi de evanghelişti ar putea da mărturie că lucrul acesta este adevărat. Femeile care în cele din urmă îşi câştigă soţii la credinţă sunt cele care ţin ferm la principiile Cuvântului lui Dumnezeu. Cele care nu îşi câştigă tovarăşul de viaţă sunt cele care coboară standardul în lucrurile mici ca să se potrivească soţilor lor necredincioşi.

S-ar putea să vă pară contradictoriu, dar rezultatele practice sunt demonstrabile. Atâta timp cât soţia nu trăieşte toate punctele credinţei ei, soţul înţelege că nu este foarte important. Nu se poate entuziasma să facă ceva pe care nici dulcea lui soţie creştină nu-l face pe deplin. Dar dacă ea adoptă o poziţie fermă ca să-I fie pe plac Domnului mai presus de toate, chiar dacă lui nu-i face plăcere, soţul este profund “impresionat” şi trage concluzia că “bucăţica asta de religie” probabil că este importantă. Poate că nu va zice nimic despre ce simte cu adevărat. S-ar putea să se declare chiar foarte indignat, dar admiraţia şi respectul lui vor fi stârnite în secret de către poziţia fermă şi conştiincioasă a soţiei lui.

Trebuie să anticipăm chiar aici argumentul adus de soţiile care nu vor să se despartă de verighete. Ele spun aşa: “Nu vreau să-mi scot verigheta deoarece ea arată că sunt măritată. Sunt mândră de soţul meu. Vreau ca toată lumea să ştie că sunt căsătorită. Consider căsnicia ca cel mai sfânt şi important lucru.” Nimeni nu poate să găsească vreo vină la aceste sentimente sincere. Orice soţie trebuie să-şi iubească soţul şi să fie mândră de el. Căsătoria este importantă şi ar trebui ca soţia să-şi dorească să ştie toţi că ea este căsătorită. Dar să punem şi întrebarea: Mai există ceva în viaţa cuiva care este mai important decât căsătoria? Da, mai este doar un lucru mai important decât să fii căsătorit cu un soţ sau o soţie şi anume să fii căsătorit cu Domnul Hristos. Iubirea faţă de Hristos este singura care ar trebui să aibă prioritate asupra soţului sau soţiei. În lumina tuturor dovezilor copleşitoare din Biblie, am descoperit că podoabele nu Îi fac plăcere Domnului. Este adevărat că verigheta va spune tuturor să soţia este căsătorită cu soţul ei, dar va mai spune ceva. Va mai spune că ea a ales să-i facă pe plac soţului chiar mai presus de Domnul Isus. Lucrul acesta va arăta că ea aşază voia altcuiva mai presus de voia lui Dumnezeu descoperită în Biblie. Iar aşa, dă o mărturie greşită lumii.

Unii s-ar putea să obiecteze că o astfel de concluzie este prea dură. Unii vor fi înclinaţi să zică: “Vreţi să judecaţi cât sunt de creştină printr-un lucru atât de mic cum ar fi o verighetă sau o podoabă.” Nu, nu este cazul. Iubirea faţă de Dumnezeu este pusă la încercare, iar Biblia arată clar criteriile de încercare. Acest test nu implică doar păstrarea poruncilor lui Dumnezeu care sunt clar descoperite, ci include şi punerea deoparte a oricărui alt lucru pe care îl descoperim că nu Îi place. Iată dovada: “Şi orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui, şi facem ce este plăcut înaintea Lui” (1 Ioan 3:22).

Vă rog să nu treceţi cu vederea peste cele două lucruri pe care le fac întotdeauna adevăraţii credincioşi. Ei ascultă de cerinţele directe, exprese pe care Dumnezeu Şi le expune în Lege, dar ei merg mai departe cercetând tot ceea ce Îi este plăcut Lui. Cu alte cuvinte, ei vor asculta de îndemnul care zice: “Cercetați întotdeauna să aflaţi ce Îi place cel mai mult Domnului.” (Efeseni 5:10). Domnul Isus a exemplificat şi a trăit acest principiu divin în propria Lui viaţă şi prin propriile Lui învăţături. “Cel ce M-a trimis, este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut” (Ioan 8:29). Poruncile sunt evidente chiar şi pentru un om firesc, dar lucrurile mici care Îi fac plăcere lui Dumnezeu se descoperă doar inimii iubitoare a creştinului care cercetează Cuvântul ca să afle voia Lui. Este un adevăr solemn că cei care vor fi salvaţi la venirea lui Isus sunt simbolizaţi de Enoh, care “a fost mutat … de pe pământ, ca să nu vadă moartea … Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu” (Evrei 11:5). Ap.Pavel descrie glorioasa venire a Domnului Hristos în 1 Tesaloniceni 4:16. În acelaşi text, el zugrăveşte învierea morţilor neprihăniţi şi luarea la cer a drepţilor în viaţă. Dar vorbind despre acei sfinţi care vor fi gata de luare la cer, ap.Pavel declară: “… să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, şi … vă îndemnăm în Numele Domnului Isus” (1 Tesaloniceni 4:1). Unul din semnele celor răscumpăraţi de pe pământ este dorinţa lor de a-I face plăcere Domnului în orice privinţă.

Satana este încântat să-i audă pe oameni încercând să decidă cât de mult ar trebui să calce voia lui Dumnezeu. Să nu uitaţi niciodată: nu gradul devierii de la standardul Bibliei este important, ci faptul că există o deviere consituie adevărata problemă. Mărimea pasului nu este lucrul de cea mai mare importanţă, ci direcţia în care duce pasul.

Bijuterille și machiajul – piatră de poticnire pentru alte suflete

Cei care insistă să-şi poarte podoabele, după ce au devenit membri ai bisericii, poartă răspunderea pentru aşezarea unei pietre de poticnire în calea sufletelor interesate. Aproape orice evanghelist sau pastor ar putea să vă rupă inima cu întâmplări despre bărbaţi şi femei care au fost întorşi aproape chiar de la bazinul de botez de inconsecvenţa câtorva membri ai bisericii. După ce au fost instruiţi în tot adevărul biblic cu privire la standardele creştine, aceşti candidaţi au rămas şocaţi să vadă membrii ai bisericii, şi uneori chiar slujbaşi ai bisericii, care poartă inele sau alte bijuterii. Mulţi renunţă dezamăgiţi şi refuză să se mai alăture bisericii vreodată.

Poate că cineva obiectează:
– Ei bine, n-ar trebui să se uite atât de mult la oameni! Ar trebui să accepte adevărul, pentru că e adevăr!! Lucrul acesta este foarte bun şi adevărat, dar reţineţi că ne ocupăm de suflete care caută portiţe de ieşire în mesajul nepopular din Biblie. Este datoria noastră să închidem orice portiţă cu răbdare şi să înfruntăm orice argument pentru ca în final ei să se predea într-o ascultare deplină. Adevărul este că aceşti oameni au dreptul să se aştepte ca biserica să trăiască ceea ce predică. Câţiva membri inconsecvenţi pot contracara luni de studiu cu rugăciuni şi pregătirea candidaţilor din partea pastorului. Nu este corect ca cineva să fie o piatră de poticnire pentru altcineva.
Fie că privim la standardele creştine din punctul de vedere al iubirii şi a-I face plăcere lui Dumnezeu sau al iubirii aproapelui, rezultatul este acelaşi. Ideea este să laşi eul pe ultimul loc. O religie bazată pe o astfel de iubire nu se va mulţumi doar să împlinească litera Celor Zece Porunci, ci va cerceta Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi ca să afle voia Lui. Aşa cum ne aminteşte Ioan: “… fiindcă păzim poruncile Lui, şi facem ce este plăcut înaintea Lui” (1 Ioan 3:22).
De-a lungul drumului, pentru fiecare suflet diavolul va folosi eul ca să ia o ultimă poziţie disperată împotriva voiei lui Dumnezeu. Doar cei care Îl iubesc pe Domnul Hristos cu toată inima, cu tot sufletul şi cu toată mintea vor reuşi sau vor vrea să I se predea Lui 100%, aşa cum se cere. Cei mai fericiţi oameni din lume sunt cei care nu îngăduie ca nimic să le stea în cale pentru a-I fi pe plac lui Dumnezeu în totul.S-a amintit deja că acei creştini care trăiesc ca să-I fie pe plac lui Dumnezeu sunt cei mai fericiţi oameni de pe pământ. Domnul Isus a declarat: “Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu, şi rămân în dragostea Lui. V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15:10, 11, sublinierea autorului). Nu este de mirare atunci că ne este atât de uşor să-i recunoaştem pe credincioşii total predaţi. Ei radiază de sfinţenie şi le străluceşte pe faţă bucuria interioară. Deşi au lăsat deoparte podoabele lumii, ei s-au îmbrăcat cu podoaba Duhului, care îi identifică imediat. Unele femei se simt aproape goale după ce îşi scot bijuteriile, dar foarte curând ele recunosc că Dumnezeu a înlocuit artificialul cu realul. David scria: “Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, şi nu ţi se umple faţa de ruşine” (Psalmi 34:5).Acest nou “look” al credinciosului născut din nou uimeşte lumea. Pentru fiecare rău la care s-a renunţat, copilul lui Dumnezeu primeşte un dar spiritual. Aşa cum declară ap.Pavel: “Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Romani 13:12). Şi urmăriţi vă rog cât de spectaculară poate fi această schimbare când este vorba de hainele şi podoabele cuiva. Mireasa lui Hristos primeşte o atenţie deosebită. Isaia pune în contrast haina de nuntă a poporului lui Dumnezeu cu haina lumii. “Mă bucur în Domnul, şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu; căci M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, M-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească, şi ca o mireasă, împodobită cu sculele ei” (Isaia 61:10). Când ne căsătorim cu Hristos şi Îi luăm numele, nu trebuie să ne împodobim ca nişte miri şi mirese din lume. Trebuie să ne îmbrăcăm bucuroşi cu “mantaua mântuirii” şi cu “haina neprihănirii”. Ele ne vor lumina faţa şi ne vor da o înfăţişare nouă, radiantă care să uimească lumea.