Educatia acasa si socializarea – pot face casa buna impreuna?
Educatia acasa si socializarea, prezentate ca fiind de neimpacat, ii face pe cei mai inversunati adversari ai educarii copiilor acasa sa creada ca acesta este asul din maneca, desi argumentul este expirat si nedemonstrat stiintific. Este doar o ipoteza ca un copil educat acasa (home schooling) are lacune serioase in ce priveste abilitatea de a relationa, socializa cu persoanele din jur. Si pentru ca nu este sanatos sa construim vreun edificiu pe mituri si presupuneri va invit sa analizam acest subiect cu mai multa atentie.
Haideti sa comparam inchisorile (scolile publice) in care sunt educati cei mai multi copii cu mediul familial in care sunt educati alti copii. Poate parea socanta pentru unii terminologia de inchisoare insa sunt suficiente motive sa le numim asa. Copiii sunt trimisi intr-un mediu format preponderent din copii la care se adauga un numar de gardieni (profesori) care sunt distribuiti cate unul pentru fiecare clasa.
Relatia profesor-copil este una foarte superficiala datorita numarului mare de copii plasati in grija fiecarui profesor. Profesorul nu are in primul rand timpul necesar si desigur nici motivatia de a-si depasi atributiile obligatorii de dascal. Pentru a vorbi de socializare in relatia profesor-elev, copilul are nevoie de mult mai mult decat de furnizarea de informatii dintr-un anumit domeniu. Educatia acasa si socializarea fac casa mult mai buna decat in scoli pentru ca un parinte (si aici vorbim de normalitate si nu de exceptii psihiatrice) este foarte motivat sa investeasca in copilul sau timp de calitate si afectiune. Numarul mic de copii pe care un parinte ii are favorizeaza o relationare mai profunda. Parintele are ocazia sa isi observe copilul in situatii foarte diverse, sa inteleaga care e modul cel mai potrivit de abordare pentru educarea si formarea unui caracter frumos.
In scoli relatiile dintre copii sunt cel mai adesea nesupravegheate de o persoana majora (in timpul pauzelor dintre ore, singurul timp in care copiii “socializeaza” intre ei). In felul acesta se da loc crearii unei ierarhii intre copii in care unii vor incerca sa ii domine pe ceilalti din punct de vedere emotional si chiar fizic. “Socializarea” din pauze consta adesea in violenta fizica si verbala, glume de prost gust, familiarizarea cu subiecte si deprinderi care nu sunt dintre cele mai ortodoxe. Din pacate aceasta nefasta socializare e comparabila mai degraba cu cea de care au parte si detinutii intr-o puscarie. Si ei socializeaza: invata cum sa supravietuiasca in sistem, chiar cum sa evadeze (asemanator chiulului copiilor in scoli), cum sa introduca lucruri care nu sunt permise (in scoli: reviste deocheate, accesare de site-uri pentru adulti etc), invata deprinderi necesare pentru noi infractiuni (in scoli: modele fituici, noi metode de copiere). Si acestea sunt doar cateva dintre elementele negative.
Ne dorim pentru copii socializare cu orice pret? Realizeaza “socializarea” din scoli binele pe care il dorim copiilor? Stim bine ca nu. Daca nu ar exista elementul constrangerii (din partea statului si al parintilor), cati copii ar merge de buna voie la scoala?
Dar cum socializeaza un copil educat acasa? Parintii impreuna cu fratii si surorile ofera un cadru suficient pentru dezvoltarea personalitatii copilului si pentru invatarea relationarii cu persoane de diverse varste. In plus, orice familie are un cerc de prieteni, rude, cunostinte, toate acestea fiind oportunitati pentru copii sa isi dezvolte capacitatea de a relationa si cu persoane din afara cercului familiei.
Pentru cei doritori sa vada rezultate ale unor cercetari specializate, stiintifice, va invit sa accesati pagina educatia acasa si socializarea.
Mai multe informatii despre ce inseamna educatie crestina acasa, plus recomandari de website-uri unde puteti gasi mai multe resurse.
