Hărnicia în viața creștinului

Hărnicia este o trăsătură de caracter foarte frumoasă și extrem de necesară mai ales în țările mai puțin dezvoltate. Din păcate, multe țări bogate încurajează indirect lenevia prin progamele de asistență socială la care au acces foarte ușor nu doar cei care nu pot munci (cu handicap fizic sau mental) ci și cei care nu vor să muncească: leneșii.

Adesea oamenii (nu toți) își aleg ocupații care să îi scutească de la a fi harnici în alte domenii. Dacă nu îți place munca fizică, alegi o ocupație sedentară (muncă de birou, șoferie, preoție etc). Dacă nu îți place să pui mâna pe carte, te orientezi spre lucrul fizic: agricultură, construcții etc. Un caracter echilibrat, creștin, presupune să te dezvolți în ambele direcții, și într-o a treia chiar, așa cum a trăit Domnul Hristos: harnic în munca fizică, harnic în dezvoltarea intelectuală și harnic în dezvoltarea spirituală. Cea din urmă nu este posibilă fără un echilibru între primele două. Cei care fug de carte crezând că vor deveni mai spirituali astfel, se înșeală. Cei care fug de munca fizică, socotind că îi înjosește și nu e de folos dezvoltării spirituale, se înșeală și ei.

„Du-te la furnică, leneșule! Uită-te cu băgare de seamă la căile ei și înțelepțește-te! Ea n-are nici căpetenie, nici privighetor, nici stăpân. Și totuși, își pregătește hrana vara și strânge de ale mâncării în timpul secerișului. Pînã cînd vei sta culcat, leneșule? Cînd te vei scula din somnul tãu? Sã mai dormi puțin, sã mai ațipești puțin, sã mai încrucișezi puțin mînile ca sã dormi!… Și sãrãcia vine peste tine, ca un hoț, și lipsa, ca un om înarmat. ” Proverbe 6:6-11

 

Proverbe 13:4 “Leneșul dorește mult, și totuși, n-are nimic, dar cei harnici se saturã.”

Proverbe 20:4 “Toamna, leneșul nu arã; la secerat, ar vea sã strângã roade, dar nu este nimic!”

2 Tesaloniceni 3:8-12 “N-am mâncat de pomanã pâinea nimãnui; ci, lucrând și ostenindu-ne, am muncit zi și noapte, ca sã nu fim povarã nimãnui dintre voi. Nu cã n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut sã vã dãm în noi înșine o pildã vrednicã de urmat. Cãci, când eram la voi, vã spuneam lãmurit: „Cine nu vrea sã lucreze, nici sã nu mãnânce.” Auzim însã cã unii dintre voi trãiesc în neorânduialã, nu lucreazã nimic, ci se țin de nimicuri. Îndemnãm pe oamenii aceștia și-i sfãtuim, în Domnul nostru Iisus Hristos, sã-și mãnânce pâinea lucrând în liniște.”

Importanța muncii fizice

„De avantajul muncii fizice au nevoie, de asemenea, oamenii care depun o muncă intelectuală. Cineva poate avea o minte strălucită; poate prinde foarte repede o idee; cunoștințele și priceperea sa îi pot asigura acceptarea în sfera chemării pe care și-a ales-o; cu toate acestea, el poate fi încă departe de pregătirea necesară pentru împlinirea cerințelor ei. O educație formată în general prin intermediul cărților duce la o gândire superficială. Munca practică încurajează observația foarte atentă și gândirea independentă. Dacă este corect aplicată, ea tinde să dezvolte acea înțelepciune practică pe care o numim bun simț. Ea dezvoltă abilitatea de a planifica și de a executa, întărește curajul și perseverența și reclamă exercitarea tactului și îndemânării”. {Ed 220.2}

„Pastorul, misionarul, învățătorul vor descoperi că influența pe care o au asupra oamenilor este mult sporită când se face simțit faptul că au cunoștințele și îndemânarea necesare pentru îndatoririle practice ale vieții de zi cu zi. Și adesea succesul misionarului — poate chiar viața lui — depinde de cunoștințele privitoare la lucrurile practice. Îndemânarea de a pregăti mâncarea, de a face față accidentelor și stărilor de urgență, de a trata bolile, de a construi o casă sau o biserică dacă este necesar — de acestea depinde adesea succesul sau eșecul în lucrarea vieții lui.” {Ed 221.2}

De ce fug tinerii din mediul rural? De ce este disprețuită munca fizică?

Tinerii fug adesea din mediul rural pentru că nu doresc să mai muncească fizic. Într-un cuvânt: lenea. Alteori fug pentru că văd în mediul rural un dispreț față de carte. Altfel spus: fug de prostie. În mediul rural sunt prea puțini oameni care să iubească și cărțile, nu doar sapa. Sunt multe motivele pentru care munca fizică este disprețuită. Unul dintre motive este faptul că este foarte prost remunerată.  Lucrul acesta însă este valabil pentru munca necalificată. Munca fizică este disprețuită și pentru că, în aparență, nu ai nevoie de prea multă minte ca să lucrezi cu mâinile. Argumentul e valabil pentru anumite munci necalificate dar sunt multe altele care implică folosirea minții, a creierului și unde e loc de inovație, cercetare etc. Câteva motive în plus găsim enumerate și în citatul următor:

„Un motiv important pentru care munca fizică este disprețuită este modul neglijent, necugetat, în care este atât de des împlinită. În aceste cazuri, ea este făcută de nevoie, nu pentru că aceasta este alegerea. Muncitorul nu pune inimă în ce face, nu păstrează nici respectul de sine și nici nu-l câștigă pe al altora. Pregătirea practică ar trebui să îndrepte această greșeală, să dezvolte obiceiul de a fi atent și scrupulos. Elevii ar trebui să învețe să aibă tact și să lucreze după un sistem; ar trebui să învețe să folosească bine timpul și să nu facă decât mișcările folositoare. Nu numai că ar trebui să fie învățați cele mai bune metode, dar să li se insufle ambiția de a se perfecționa neîncetat. Țelul lor să fie acela de a-și desăvârși munca, pe cât le este cu putință mâinilor și creierului omenesc.

O asemenea pregătire va face din tineri stăpâni ai muncii, nu robi ai ei. Va ușura viața celui care trudește și va înnobila chiar și cele mai umile ocupații. Cel care consideră că munca nu este decât o corvoadă și se apucă de ea într-o ignoranță în care se complace, o va găsi cu adevărat o povară. Dar cei care recunosc știința chiar și în cea mai umilă dintre munci, vor vedea în ea noblețea și frumusețea și vor găsi plăcere în împlinirea ei cu credincioșie și eficiență.” {Ed 222}

Hărnicia intelectuală (mentală) – țăranul și cartea

Proverbe 26:16 “Leneșul se crede mai înțelept decât șapte oameni cari rãspund cu judecatã.”

Datorită lipsei unei educații adecvate care să urmărească dezvoltarea noastră ca întreg, avem adesea dezechilibre mari în ce privește hărnicia. Unii oameni s-au deprins să fie foarte harnici din punct de vedere fizic, sunt în stare să depună eforturi mari fizice în treburile gospodărești sau în practicarea unei meserii, dar devin foarte reticenți în a petrece timp lecturând o carte, în a face un studiu aprofundat al unui subiect. În egală măsură, sunt oameni cărora le place foarte mult să citească, să studieze diverse subiecte ore întregi, dar nu au nici un fel de tragere de inimă să-și folosească mâinile într-o ocupație utilă. Ambele tendințe sunt greșite și trebuie lepădate. Prima dintre ele produce oameni leneși în a-și folosi mintea, care pot fi manipulați ușor datorită lipsei de informație pe care o au și care-i face inferiori „intelectualilor”. Mulți tineri crescuți în mediul rural văd această lipsă a părinților și a oamenilor din jur, certați cu învățătura, cu cartea, și cad adesea în cealaltă extremă. A doua categorie produce oameni leneși în chestiuni practice, bolnavi și stângaci, pentru că lipsa de mișcare fizică nu poate păstra corpul sănătos.

Munca și formarea caracterului

Atunci când vorbim de muncă, ne referim atât la dispoziția de a face efort fizic susținut cât și la efortul intelectual serios. Așa cum arătam mai sus, un dezechilibru în a folosi atât mintea cât și membrele, se va reflecta în caracterul nostru. Pentru a-și apăra tendințele greșite, păcătoase, omul devine foarte dibaci în a fabrica argumente din cele mai năstrușnice. Lenevia fizică este o caracteristică a educației date în Grecia antică. Tinerii nu erau învățați o meserie ci aveau doar ore de educație fizică (la fel ca în școlile de astăzi).  Filosofia de educație modernă este construită pe temelia aceasta grecească. Pavel amintea că în Creta erau pântece leneșe: „Unul dintre ei, chiar prooroc al lor, a zis: „Cretanii sunt totdeauna niște mincinoși, niște fiare rele, niște pântece leneșe.”” (Tit 1:12) În epistolele sale către creștinii din teritoriile grecești (Tesalonic, Corint) apostolul era nevoit să le reamintească exemplul personal, pentru că el nu s-a rușinat să muncească folosindu-și mâinile (nu doar mintea) și să-i îndemne și pe ei să-și folosească mâinile pentru a-și câștiga existența. Educația rânduită de Dumnezeu evreilor era una foarte echilibrată: mintea era dezvoltată prin studiu și meditație, iar trupul era dezvoltat prin învățarea unei meserii manuale și cultivarea pământului (nu prin exerciții fizice fără finalitate practică, utilă). Această filosofie de educație era îmbrățișată de către toți evreii, inclusiv de către cei mai înstăriți care puteau aspira la o muncă „de birou”.

Patriarhii și munca

„Cei care s-au îndepărtat de El și-au zidit orașe mari și, înghesuindu-se în acestea, s-au fălit cu splendoarea, luxul și viciul care face ca orașele din zilele noastre să fie mândria lumii, dar și blestemul ei. Însă oamenii care au ținut cu putere la principiile de viețuire date de Dumnezeu au locuit la câmpie și la munte. Ei erau lucrători ai pământului și îngrijitori de turme și cirezi, iar în această viață liberă, independentă, cu ocaziile ei de muncă, studiu și meditație, ei au învățat despre Dumnezeu și și-au învățat copiii despre lucrările și căile Sale.” {Ed 33.3}

Toți patriarhii, de la Adam până la Avraam, Isaac și Iacov, au fost oameni harnici, agricultori și crescători de animale. Viața lor spirituală a fost îmbogățită prin experiența muncii de fiecare zi.

Preoții, Leviții și hărnicia

Levitic 27:21 „Și când va ieși cumpãrãtorul din el la anul de veselie, ogorul acela sã fie închinat Domnului, ca ogor hãrãzit Lui; sã fie moșia preotului.” (vezi și versetele anterioare: era vorba de terenuri închinate lui Dumnezeu și apoi vândute – după anul de veselie nu mai puteau fi răscumpărate și intrau în proprietatea preoților)

În Numeri 18 ni se arată că preoții și leviții se bucurau de o serie de privilegii în ce privește întreținerea: tot ce închinau evreii lui Dumnezeu intra în posesia acestora (Numeri 18:14), la care se adăuga o zecime din câștigul închinătorilor.

Numeri 18:20 „ Domnul a zis lui Aaron: „Tu sã n-ai nici o moștenire în țara lor, și sã n-ai nici o parte de moșie în mijlocul lor. Eu sînt moștenirea și partea ta de moșie, în mijlocul copiilor lui Israel.”

Acest verset a fost înțeles de către mulți că preoții și leviții nu aveau nevoie să muncească și nu lucrau nimic altceva decât îndeplinirea slujbelor legate de Sanctuar (și mai târziu Templu). Lucrul acesta nu este adevărat. În Numeri 35 se menționează că leviților le-au fost rânduite cetăți și locuri goale în jurul cetăților: Cetãțile sã fie ale lor, ca sã locuiascã în ele; iar locurile goale sã fie pentru vitele lor, pentru averile lor și pentru toate dobitoacele lor. (Numeri 35:3) Versetele 4 și 5 din același capitol arată că locurile acestea goale din jurul acestor cetăți măsurau o suprafață de aproximativ 1.5 km (3000 de coți) în toate direcțiile. În timp ce Leviții și preoții nu erau încurajați să administreze și să lucreze suprafețe mari de pământ, pentru a se dedica mai bine cunoașterii Legii și pentru a sluji la Templu, nu erau încurajați nici la o viață de trândăvie, de totală inactivitate fizică.

În perioada nou testamentară vedem că preoții erau împărțiți în cete și slujeau la Templu pe rând, doar pentru un interval de timp, după care se întorceau acasă. La fel a procedat și preotul Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul. (Luca 1:23)

Profeții din Vechiul Testament, școlile profeților și munca

Amos 7:14,15 “Amos a rãspuns lui Amația: „Eu nu sunt nici prooroc, nici fiu de prooroc; ci sunt pãstor, și strângător de smochine de Egipt. Dar Domnul m-a luat de la oi, și Domnul mi-a zis: „Du-te și proorocește poporului Meu Israel!””

Nu avem foarte multe informații despre ocupația multora dintre profeții din Vechiul Testament. Știm însă că ei nu intrau în categoria celor care erau salariați, cum erau preoții și leviții. Agricultura, creșterea animalelor, diverse meșteșuguri, erau căi prin care își asigurau independența financiară și în felul acesta și independența morală: mesajul lor nu era manipulat /influențat de donatori binevoitori. Sprijinul din partea altor persoane nu era unul constant ci doar ocazional. (2 Regi 6:1-7)

„Elevii acestor școli [ale profeților] se întrețineau singuri prin muncă proprie, lucrând pământul sau practicând vreun meșteșug oarecare. În Israel, acest lucru nu era considerat ciudat sau degradant; într-adevăr, era privit ca păcat faptul de a-ți lăsa copiii să crească în neștiință, fără a face o muncă utilă. Fiecare tânăr, fie că părinții lui erau bogați sau săraci, era învățat o meserie. Chiar dacă urma să fie educat pentru slujire sfântă, o cunoaștere a vieții practice era privită ca esențială pentru țelul de a fi de cel mai mare folos. De asemenea, mulți învățători se întrețineau prestând muncă fizică”. {Ed 47.1}

Iisus și munca

Marcu 6:3 “Nu este acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda și al lui Simon?…”

„Părinții lui Isus erau săraci și depindeau de truda lor zilnică. El era obișnuit cu sărăcia, sacrificiul de sine și lipsuri. Experiența aceasta I-a fost de folos. În viața Sa de muncă nu existau clipe de lenevie care să invite ispita. Nu au existat ore lipsite de o preocupare, care să deschidă calea pentru legături corupătoare. Pe cât a fost cu putință, El a închis ușa în fața ispititorului.

… Isus a trăit într-o casă țărănească și, cu credincioșie și voioșie, Și-a îndeplinit partea în purtarea poverilor familiei. El fusese Conducătorul cerului și îngerii se desfătaseră în împlinirea cuvântului Său; acum, El era un lucrător harnic, un Fiu ascultător și iubitor. El a învățat o meserie și cu propriile mâini lucra în atelierul de dulgherie împreună cu Iosif. În îmbrăcămintea simplă a unui muncitor obișnuit, El mergea pe străzile târgușorului, ducându-Se și venind de la lucrul Său umil. El nu a folosit puterea Sa dumnezeiască pentru a-Și micșora poverile sau pentru a-Și ușura munca.

În timp ce Isus a muncit în copilărie și tinerețe, mintea și corpul Său s-au dezvoltat. El nu Și-a folosit puterile fizice cu nepăsare, ci în așa fel ca să fie păstrate în sănătate, pentru a putea face cea mai bună lucrare în orice privință. El nu voia să fie imperfect, nici chiar în mânuirea uneltelor. El era desăvârșit atât ca lucrător, cât și în caracter. Prin exemplul Său, ne-a învățat că avem datoria să fim harnici, că lucrarea noastră trebuie să fie îndeplinită cu precizie și perfecțiune și că o astfel de lucrare este onorabilă. Exercițiul, care învață mâinile să fie folositoare și-i formează pe tineri să-și ducă partea din poverile vieții dă putere fizică și dezvoltă orice însușire. Toți trebuie să găsească ceva de făcut, care să fie de folos pentru ei înșiși și de ajutor pentru alții. Dumnezeu a rânduit munca pentru a fi o binecuvântare și numai muncitorul harnic găsește adevărata glorie și bucurie a vieții. Aprobarea lui Dumnezeu rămâne cu o iubitoare asigurare asupra copiilor și tinerilor care își îndeplinesc partea cu bucurie, împărtășind poverile tatălui și ale mamei. Astfel de copii vor intra în viață ca membri folositori ai societății.” HLL 72

“Sunt mulți care se ocupă cu interes de perioada slujirii Sale publice, în timp ce trec cu vederea învățăturile ce decurg din primii Săi ani. Dar tocmai în viața Sa de familie El este model pentru toți copiii și toți tinerii. Mântuitorul a consimțit să Se coboare în sărăcie, pentru ca să ne învețe cât de aproape putem umbla cu Dumnezeu, chiar și atunci când avem de dus o viață umilă. El a trăit pentru a mulțumi, onora și proslăvi pe Tatăl Său în lucrurile obișnuite ale vieții. Lucrarea Sa a început prin binecuvântarea lucrului umil al meseriașilor care trudeau pentru pâinea lor zilnică. El îndeplinea lucrarea lui Dumnezeu tot atât de mult atunci când lucra la tejgheaua dulgherului, ca și atunci când făcea minuni pentru mulțime.” HLL 74

Pavel și munca

Fapte 18:1-3 “Dupã aceea, Pavel a plecat din Atena, și s-a dus la Corint. Acolo a gãsit pe un Iudeu, numit Acuila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevastã-sa Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toți Iudeii sã plece din Roma. A venit la ei. Și, fiindcã avea același meșteșug, a rãmas la ei, și lucrau: meseria lor era facerea corturilor.”

Fapte 20:34,35 “Singuri știți cã mâinile acestea au lucrat pentru trebuințele mele și ale celor ce erau cu mine. În toate privințele v-am dat o pildã, și v-am arãtat cã, lucrând astfel, trebuie sã ajutați pe cei slabi, și sã vã aduceți aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuși a zis: „Este mai ferice sã dai decât sã primești.””

2 Tesaloniceni 3:8-12 „N-am mâncat de pomanã pâinea nimãnui; ci, lucrând și ostenindu-ne, am muncit zi și noapte, ca sã nu fim povarã nimãnui dintre voi. Nu cã n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut sã vã dãm în noi înșine o pildã vrednicã de urmat. Cãci, când eram la voi, vã spuneam lãmurit: „Cine nu vrea sã lucreze, nici sã nu mãnânce.”Auzim însã cã unii dintre voi trãiesc în neorânduialã, nu lucreazã nimic, ci se țin de nimicuri. Îndemnãm pe oamenii aceștia și-i sfãtuim, în Domnul nostru Iisus Hristos, sã-și mãnânce pâinea lucrând în liniște.”

„Ridicându-și mâinile bătătorite de muncă, Pavel face următorul apel: „Știți voi înșivă că aceste mâini au trudit pentru nevoile mele și ale celor care au fost cu mine.” Acele mâini ne vorbesc cu o forță extraordinară.

De ce Pavel, un apostol de cel mai înalt rang, a petrecut timp cu lucru manual când ar fi putut în aparență să facă ceva mult mai bun? De ce nu și-a devotat timpul și puterea predicării Cuvântului? Lucrând cu mâinile lui, Pavel predica Cuvântul. În felul acesta el a lăsat un exemplu care vorbea împotriva părerii care câștiga teren pe vremea sa că predicarea evangheliei îl absolvea pe lucrător de orice muncă fizică. Pavel știa că erau mulți care iubeau comoditatea și îngăduința de sine mai mult decât munca folositoare. Știa că dacă lucrătorii [engl. ministers] neglijau munca fizică, urmau să fie slăbiți. Dorea să-i învețe pe lucrătorii tineri că lucrând cu mâinile lor urma să-i facă robuști, mușchii și tendoanele se vor întări.” {AUGleaner June 16, 1909, par. 7,8}

Pastorii și munca fizică

„Întregul organism are nevoie de influența înviorătoare a exercițiului în aer liber. Câteva ceasuri de muncă manuală în fiecare zi vor reînnoi vigoarea trupească și vor odihni și relaxa mintea. În felul acesta, sănătatea generală va fi îmbunătățită și o mai mare cantitate de lucrare pastorală va putea fi adusă la îndeplinire. Mulți pastori citesc și scriu neîncetat, ceea ce îi face nepotriviți pentru lucrarea pastorală. Ei consumă timp valoros cu studiul abstract, timp care ar trebui să fie folosit la ajutorarea celor nevoiași la momentul potrivit.” {4M 264.3}

„Unii pastori care au fost invitați acasă de către capii de familie au petrecut puținele ceasuri ale vizitei lor izolându-se într-o cameră neocupată, spre a-și satisface înclinația pentru citit și scris. Familia care i-a primit ca musafiri nu a avut nici un folos din vizita lor. Pastorii au acceptat ospitalitatea oferită fără să ofere înapoi un echivalent în muncă ce era atât de necesară.” {4M 266.4}

„Dacă ar munci în mod rațional, punându-și la lucru în măsură cuvenită atât mintea, cât și trupul, pastorii nu ar ceda atât de ușor în fața bolii. Dacă toți lucrătorii noștri ar locui în locuri în care să poată petrece câteva ore în fiecare zi muncind în aer liber și s-ar simți liberi să facă acest lucru, aceasta ar fi o binecuvântare pentru ei; ar fi mult mai capabili să-și îndeplinească datoriile chemării lor. Dacă nu au timp pentru relaxare deplină, ei ar putea să facă planuri și să se roage în timp ce lucrează cu mâinile și se pot întoarce apoi la lucrul lor înviorați, atât la trup, cât și în spirit. {SS 564.1}

Unii dintre pastorii noștri simt că trebuie să realizeze ceva în fiecare zi pe care să-l raporteze conferinței, iar urmarea încercării de a face acest lucru o constituie faptul că eforturile lor sunt prea adesea slabe și ineficiente. Ei ar trebui să aibă perioade de odihnă, când să se debaraseze complet de munca cea istovitoare. Însă acestea nu pot lua locul mișcării fizice zilnice. {SS 564.2}

Fraților, când vă faceți timp să cultivați grădina, beneficiind în felul acesta de mișcarea fizică de care aveți nevoie spre a vă menține organismul în formă, faceți aceeași lucrare pentru Dumnezeu ca atunci când țineți adunări. Dumnezeu este Tatăl nostru, El ne iubește și nu cerc nici unuia dintre slujitorii Săi să abuzeze de trupurile lor.” {SS 564.3}

„Fie ca profesorii din școlile noastre să-și ia cu ei studenții în grădini și pe câmpii și să-i învețe cum să lucreze cel mai bine pământul. Ar fi bine ca pastorii care lucrează prin cuvânt și învățătură să iasă pe câmp cu studenții și să petreacă o parte din zi în mișcare fizică. Ei ar putea face așa cum a făcut Domnul Hristos, dând lecții din natură pentru a ilustra adevărul Bibliei. Atât profesorii, cât și studenții ar avea mai multă experiență sănătoasă în lucrurile spirituale, minți mai puternice și inimi mai curate pentru a înțelege tainele care privesc veșnicia decât dacă ar studia doar din cărți, solicitând mereu creierul, nu și mușchii. Dumnezeu le-a dat oamenilor puterea minții și El dorește ca ei să-și folosească mintea pentru a-și pune la lucru mașinăria fizică. Se poate pune întrebarea: Cum poate dobândi înțelepciune acela care ține plugul și conduce boii? Căutând-o precum argintul și săpând după ea ca după o comoară ascunsă.„Dumnezeul lui l-a învățat să facă așa, El i-a dat aceste învățături.” (Isaia 28, 26). „Și lucrul acesta vine de la Domnul oștirilor; minunat este planul Lui și mare este înțelepciunea Lui.” {PFE 325.1}

“Lumina care mi-a fost dată este că, dacă ar face mai multă muncă fizică, pastorii noștri ar avea rezultate binecuvântate pentru sănătatea lor, După activitatea de predicare, vizitare și studiu, care constituie ziua sa de lucru, pastorul ar trebui să aibă un timp în care să se ocupe de nevoile proprii. Dacă are doar un salariu redus, el ar putea să reușească să adauge ceva la fondurile lui mici. Cei cu mintea îngustă ar putea să găsească în practica aceasta un motiv de a critica, dar Domnul o recomandă.

Mi-a fost arătat că, uneori, pastorii sunt constrânși să lucreze zi și noapte și să trăiască dintr-un venit foarte sărac. Când vin perioade de criză, fiecare nerv și fiecare tendon sunt solicitate de eforturile grele. Dacă oamenii aceștia ar putea să se retragă și să se odihnească puțin, angajându-se într-o muncă fizică, ar fi o mare ușurare. În felul acesta, unii oameni, care au ajuns în mormânt, ar fi putut să fie salvați. O anumită cantitate de muncă manuală făcută pe parcursul zilei este o necesitate categorică pentru sănătatea fizică și pentru limpezimea minții. În felul acesta sângele este atras de la creier spre alte părți ale trupului.” — Letter 168, 1899. {Ev 660-661}

“Pastorii tineri ar trebui să se facă folositori oriunde se află. Când îi vizitează pe oameni acasă, ei nu trebuie să stea degeaba, nefăcând nici un efort pentru a-i ajuta pe cei de ospitalitatea cărora se bucură. Obligațiile sunt reciproce. Dacă pastorul beneficiază de ospitalitatea prietenilor, datoria lui este să răspundă la bunăvoința lor printr-un comportament care exprimă atenție și considerație. Gazda poate fi o persoană ocupată, care muncește din greu. Manifestând dispoziția de a ajuta, nu doar așteptând să fie servit, ci servindu-i la rândul lui pe alții, adesea, pastorul poate câștiga inima oamenilor și poate deschide o cale pentru primirea adevărului.

Dragostea de comoditate și, aș putea spune, lenea fac o persoană să fie nepotrivită pentru a fi pastor. Cei care se pregătesc să se angajeze în lucrarea de slujire pastorală ar trebui să învețe să îndeplinească o muncă fizică grea, iar după aceea vor fi mai capabili să desfășoare o muncă intelectuală grea.” {Slujitorii Evangheliei 106}

“Tu te asemeni foarte mult cu Meroza. Ești foarte silitor când ceea ce faci îți va aduce vreun avantaj, dar nu există nici un motiv pentru hărnicie specială dacă nu ai avantaje. Ești în mod categoric un bărbat leneș. Poți să-ți mănânci regulat masa, dar nu ai nici o plăcere deosebită pentru munca fizică. Nici un om nu poate să-și ocupe poziția lui ca pastor, dacă nu este sârguincios, harnic în lucrare și conștiincios în îndeplinirea tuturor îndatoririlor publice și sociale ale vieții. Dumnezeu ne-a ales ca slujitori ai Săi, pentru lucrarea Sa, care cere energie perseverentă. Nu trebuie să devenim neroditori, evitând truda, greutățile și conflictele.” {2M 550.1}

“Unii dintre pastorii noștri nu depun un exercițiu fizic proporțional cu efortul la care își supun mintea. Ca rezultat, ei suferă de pe urma slăbiciunii. Nu există nici un motiv întemeiat pentru care să nu se bucure de sănătate pastorii care au de împlinit numai îndatoririle obișnuite, care îi revin pastorului. Mintea lor nu este neîncetat împovărată cu griji apăsătoare și responsabilități grele legate de instituțiile noastre importante. Am văzut că nu există nici un motiv bine întemeiat pentru care să eșueze în această etapă importantă a lucrării dacă vor acorda atenția cuvenită luminii pe care le-a dat-o Dumnezeu în ce privește modul în care să lucreze și să facă exercițiu fizic și dacă vor ține seama de alimentația lor.

Unii pastori de-ai noștri mănâncă foarte mult și apoi nu fac suficient exercițiu fizic pentru a elimina surplusul care se acumulează în organism. Ei mănâncă și apoi își petrec majoritatea timpului șezând, citind, studiind sau scriind, când o parte din timpul lor ar trebui acordat muncii fizice sistematice. Predicatorii noștri își vor pierde cu siguranță sănătatea dacă nu sunt mai prevăzători să nu-și suprasolicite stomacul printr-o cantitate prea mare de hrană, fie ea și din cea sănătoasă. Am văzut că în această privință, frate și soră A., vă aflați amândoi în primejdie. Alimentația în exces influențează negativ cursivitatea gândurilor și a cuvintelor și acea intensitate a simțămintelor, care este atât de necesară pentru a întipări adevărul în inima ascultătorului. Îngăduința în ce privește apetitul întunecă și încătușează mintea și răcește emoțiile sfinte ale sufletului. Puterile mintale și morale ale unora dintre predicatorii noștri sunt slăbite prin alimentația necorespunzătoare și lipsa exercițiului fizic. Cei care poftesc cantități mari de mâncare nu ar trebui să-și lase în voie apetitul, ci să practice tăgăduire de sine și să se bucure de binecuvântările unor mușchi activi și ale unui creier de care nu s-a abuzat. Alimentația în exces blochează întreaga ființă prin faptul că deturnează energia celorlalte organe pentru a împlini lucrarea stomacului.

Eșecul pastorilor noștri de a-și folosi în mod proporțional toate organele corpului face ca unele dintre acestea să se uzeze prea mult, în timp ce altele sunt slăbite din lipsă de activitate. Dacă se permite ca solicitarea să apese aproape exclusiv asupra unui singur organ sau categorie de mușchi, cel folosit în exces va ajunge obosit peste măsură și extrem de slăbit. Fiecare facultate a minții și fiecare mușchi are lucrarea sa distinctă și este necesar ca toate să fie folosite în mod egal, ca să se dezvolte armonios și să păstreze o vigoare sănătoasă. Fiecare organ își are de făcut lucrarea sa în organismul viu. Fiecare rotiță din mașinărie trebuie să fie o parte vie, activă, funcțională. Toate funcțiunile au o înrâurire reciprocă și toate trebuie exercitate pentru a se dezvolta cum se cuvine.

Frate și soră A., nici unuia dintre voi nu-i face plăcere munca fizică în gospodărie. Amândoi trebuie să cultivați dragostea pentru îndatoririle practice ale vieții. Această educație este necesară pentru sănătatea voastră și, totodată, vă va face mai folositori. Vă gândiți prea mult la ceea ce mâncați. Ar trebui să nu vă atingeți de ceea ce produce un sânge de calitate proastă, amândoi având scrofuloză.

Frate A., dragostea ta pentru lectură și neplăcerea pe care o ai față de efortul fizic, aceasta în condițiile în care vorbești și îți pui la lucru gâtul, te predispun la o îmbolnăvire a gâtului și plămânilor. Ar trebui să te păzești și să nu vorbești cu grabă, turuind ceea ce ai de spus ca și când ai de repetat o lecție. Nu ar trebui să permiți ca solicitarea să cadă asupra părții de sus a organelor vocale, căci aceasta le va uza și irita neîncetat și va crea premisele instalării bolii. Lucrarea trebuie făcută de mușchii abdominali. Plămânii și gâtul ar trebui să fie canalul, dar nu să înfăptuiască toată munca.

Mi s-a arătat că modul în care mănânci, tu și soția ta, va provoca boala, care, o dată ce te va fi prins, nu va fi ușor de biruit. S-ar putea să rezistați așa ani în șir și să nu manifestați semne clare de colaps; însă cauza va fi urmată de rezultate sigure. Dumnezeu nu va face o minune pentru nici unul dintre voi ca să vă păstreze sănătatea și viața. Trebuie să mâncați, să studiați și să lucrați cu pricepere, urmând îndemnurile unei conștiințe luminate. Predicatorii noștri ar trebui să fie cu toții niște reformatori sinceri și adevărați, nu doar ca unii care îmbrățișează reformele pentru că și alții o fac, ci din principiu, în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a dat multă lumină asupra reformei sănătății, pe care dorește s-o respectăm cu toții. El nu trimite lumina pentru a fi respinsă sau nesocotită de către cei din poporul Său, fără ca aceștia să sufere consecințele.” {3M 309-311}

Într-o scrisoare adresată fiului ei și soției acestuia, Ellen White descrie faptul că James White, neobositul lucrător în via Domnului, se ocupa și de agricultură, și nu de suprafețe mici:

„Tata [James White] se bucură de o sănătate excelentă. A lucrat din greu în acest loc; a pus mai mult de un acru de căpșuni [1 acru = 4046 mp], niște zmeură, mai mult de un acru de cartofi, câțiva acri de porumb, cincizeci de  arțari dulci, mulți piersici, peri și două rânduri lungi de rubarbă.” — Letter 4a, 1881, p. 4. (To Elder and Mrs. W. C. White, May 15, 1881.)” 6MR 306

Când a avut timp James White să facă toate acestea? Cum de nu a socotit că îndeletnicirea cu agricultura nu era nici pierdere de timp și nici contrară chemării de a sluji în via Domnului  (ca pastor, evanghelist, misionar etc)? Nu trebuia el să se bazeze exclusiv pe sprijin financiar exterior, din zecime? De ce astăzi lucrurile stau altfel în rândurile celor care lucrează în câmpul evangheliei? Comentariile sunt de prisos.

Pentru ca pastorii de astăzi să poată asculta de sfaturile lui Dumnezeu ar trebui să locuiască cu toții la țară, nu să fugă spre cele mai mari orașe din zonele unde locuiesc, să aibă fiecare o grădină unde să poată face exercițiu fizic folositor și să fie un exemplu de hărnicie pentru oameni atât spiritual cât și intelectual și fizic. Procedând astfel ar fi un exemplu pozitiv și în ce privește viețuirea la țară, atât de necesară pentru creșterea spirituală, încurajând pe cei fermecați de orașe să le părăsească atât fizic cât și spiritual. La țară, în grădină, e cea mai bună sală de clasă și pentru educarea copiilor: fizic, mental și spiritual.

Misionari care se întrețin singuri (engl. self-supporting missionaries)

„Misionarii care se întrețin singuri pot lucra cu succes în multe locuri. Ca misionar care se auto susținea a lucrat apostolul Pavel, pentru răspândirea cunoașterii lui Hristos în întreaga lume. Deși predica zilnic Evanghelia în marile orașe din Asia și Europa, el a lucrat ca meșter pentru întreținerea sa și a tovarășilor săi. Cuvintele de despărțire adresate prezbiterilor din Efes, care arătau ce fel de muncă presta, conțin lecții prețioase pentru fiecare lucrător al Evangheliei:

“Știți cum m-am purtat cu voi în toată vremea.”, a zis el…. “Știți că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos, și nu m-am temut să vă propovăduiesc și să vă învăț înaintea norodului și în case…. N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri știți că mâinile acestea au lucrat pentru trebuințele mele și ale celor ce erau cu mine. În toate privințele v-am dat o pildă, și v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuși a zis: ‘Este mai ferice să dai decât să primești’.” (Faptele Apostolilor 20, 18-35.) DV 154

„Domnul i-a îndrumat pe frații Sutherland și Magan, oameni cu principii solide, să înființeze lucrarea de la Madison… Frații Sutherland și Magan sunt aleși de Dumnezeu și credincioși, și Domnul cerului spune despre ei: „Am o lucrare pentru acești bărbați și femei pentru câmpurile misionare. Duhul Domnului este cu lucrătorii Săi. El nu a restricționat lucrările acestor bărbați care au dovedit lepădare de sine, sacrificiu de sine.”

Școala de la Madison nu educă doar în cunoașterea Scripturilor, ci oferă și o pregătire practică ce ajută pe student să meargă înainte ca misionar care se întreține singur în câmpul în care este chemat. În timpul pregătirii la această școală elevul este învățat cum să construiască simplu și durabil, cum să cultive pământul și cum să se îngrijească de cineva accidentat. Această pregătire pentru lucrare misionară medicală este unul dintre cele mai mari obiective pentru care orice școală poate fi înființată…

Dacă mult mai multe școli ar avea un program similar de pregătire, noi ca popor am fi o priveliște pentru lume, îngeri și oameni. Solia ar fi dusă repede în fiecare țară și sufletele care acum sunt în întuneric ar fi aduse la lumină. Acești bărbați care lucrează în lumina pe care a dat-o Domnul nu trebuie să fie împiedicați în nici un fel, pentru că Domnul îi conduce.” (1908) 5MR 279-280