Pedeapsa capitala din perspectiva biblica
Pedeapsa capitala in Vechiul Testament
Primul moment in care pedeapsa capitala este mentionata apare in cartea Genezei, atunci cand Adam si Eva sunt avertizati ca singurul pom din gradina Edenului din care nu au voie sa manance este pomul cunostintei binelui si raului:
Genez 2:17 “dar din pomul cunoștinței binelui și rãului sã nu mãnînci, cãci în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreșit.”
Aceasta prima pedeapsa capitala anuntata a fost suspendata, nu anulata, si transferata asupra Mielului, asupra Mantuitorului lumii. Prin pocainta, prin intoarcerea la Dumnezeu, prin acceptarea jertfei Mielului in locul lor, Adam si Eva puteau sa aiba parte de viata si nu de moarte.
Cain este de asemenea crutat de pedeapsa capitala dupa ce ia viata fratelui sau. Inca o data se manifesta indelunga rabdare a lui Dumnezeu, dovedind ca si in Vechiul Testament avem de-a face cu acelasi Dumnezeu iubitor, pe care ne place sa-L privim in Noul Testament revelat in Iisus Hristos.
Potopul este un prim moment in care gasim pedeapsa capitala executata direct de catre Dumnezeu fata de o generatie care nu doar ca I-a intors spatele, dar a ajuns sa se auto distruga prin violenta si abuzurile manifestate fata de semeni. Pedepsa capitala devenise o necesitate, pentru a curma suferinta pe care o provocau oamenii semenilor lor. Dupa potop este data si porunca: “Dacã varsã cineva sîngele omului, și sîngele lui sã fie vãrsat de om; cãci Dumnezeu a fãcut pe om dupã chipul Lui.” Geneza 9:6 In acest moment este anuntat faptul ca omul va trebui sa joace rolul de agent al lui Dumnezeu pentru pedepsirea crimelor.
In legislatia civila data evreilor dupa iesirea din robia egipteana, gasim mai multe fapte, mai multe pacate, pentru care pedeapsa capitala era stipulata: Exod 21:12-17; Levitic 20. Pedepsa capitala a fost aplicata, prin intermediul poporului evreu (la porunca expresa a lui Dumnezeu) si in dreptul popoarelor canaanite deoarece acestea ajunsesera la o degradare morala comparabila cu generatia inecata de apele potopului.
Pedeapsa capitala in Noul Testament
In Noul Testament nu gasim nici un moment in care cei credinciosi sa fi fost delegati de Dumnezeu sa aplice pedeapsa cu moartea. In Noul Testament nu mai avem o singura natiune aleasa ca popor al lui Dumnezeu. Crestinii sunt raspanditi in foarte multe tari. Statul si biserica nu s-au mai contopit ca in teocratia vechi testamentala. Iar atunci cand biserica si-a mai dat mana cu statul in istoria crestina, rezultatul nu a fost deloc unul pozitiv. Gasim insa in Noul Testament cateva incidente in care pedeapsa capitala a fost aplicata direct de catre Dumnezeu.
In Fapte 5:1-11 avem relatarea despre Anania si Safira, doi crestini, sot si sotie, care nu-si respecta promisiunea si incearca sa-i minta pe apostoli in legatura cu darul pe care L-au adus lui Dumnezeu, sustinand ca este intreaga suma obtinuta din vanzarea unui teren. Dumnezeu ii descopera apostolului Petru ca acestia mint si in momentul in care Petru da pe fata minciuna lor, acestia cad jos, morti. Pedeapsa capitala nu a fost aplicata de vreun om, cu sabia sau prin alt mijloc, ci direct de catre Dumnezeu. Acest moment subliniaza si faptul ca Dumnezeu nu S-a schimbat. Acelasi Dumnezeu care se revelase profetilor in Vechiul Testament, conducea si Biserica crestina nou testamentala.
In Fapte 12:21-23 ni se prezinta un alt episod, foarte interesant, in care Irod tine un discurs multimilor, iar in momentul in care oamenii il omagiaza pe Irod si spun ca a vorbit glas de Dumnezeu si nu de om, pentru ca Irod nu a refuzat acest omagiu ci si l-a asumat mandru, “Îndatã l-a lovit un înger al Domnului, pentrucã nu dãduse slavã lui Dumnezeu. Și a murit mîncat de viermi.” (Fapte 12:23) Din nou pedepsa capitala este aplicata direct de catre Dumnezeu, fara interventie sau mijlocire umana.
Noul Testament ne ofera o revelatie mai profunda a iubirii lui Dumnezeu pentru om, manifestata plenar prin viata si jertfa Domnului Iisus. Acelasi Nou Testament insa ne arata ca dreptatea este deopotriva parte a caracterului Sau. Chiar daca pentru ochiul omenesc adesea dreptatea divina pare a nu se manifesta atat de des, nu inseamna ca ea este absenta. Mila si rabdarea divina sunt mari cu fiecare dintre noi. Dreptatea Sa insa se manifesta si astazi, iar in dreptul fiecaruia dintre noi se face o judecata in Ceruri, in care viata noastra este cantarita in balanta Cerului si o sentinta este data. Aducerea la indeplinire a sentintei se face la momentul hotarat de Dumnezeu, si nu de noi.
Mai multe detalii despre acest subiect (inclusiv legatura dintre libertatea de alegere si pedeapsa capitala) puteti afla urmarind prezentarea din video-ul de la inceputul paginii.