Culoarea roz si imbracamintea barbatilor
Culoarea roz este una dintre cele mai indragite in randul fetitelor. Daca intr-o familie sunt si baieti si fete, daca vor primi cu totii cadouri, baietii stiu ca ceea ce este roz cu siguranta nu este pentru ei, ci pentru surioare. Nu e absolut nimic rau cu aceasta culoare in sine. Este o culoare potrivita pentru genul feminin, mai ales pentru varstele mai fragede.
Cu cat ne apropiem de asteptatul punct terminus al istoriei, cand Domnul Iisus va reveni pe norii cerului, cu atat apar tot mai multe nazbatii omenesti, departe de invatatura Bibliei, iar prapastia dintre cei ce asculta de Dumnezeu si cei ce nu asculta se adanceste. Una dintre aceste nazbatii este campania agresiva a celor care nu mai doresc o diferentiere intre barbati si femei. Parte din aceasta campanie, care loveste in institutia familiei, este si crearea modei unisex, androgine, si folosirea culorilor intr-un mod care nu mai tine cont de genul celor care le poarta.
Priviti de exemplu la fotomodelul de mai sus. E femeie sau barbat? E usor sa ajungi la una dintre concluzii? Numele lui este Andrej Pejic, australian de origine bosniaca. S-a remarcat in mod special in 2011, cand a purtat imbracaminte creata de casa de moda Michalsky atat pentru barbati cat si pentru femei. In 2012, a socat audienta in momentul in care a purtat piese vestimentare pentru mirese, cu ocazia Saptamanii Miresei la Barcelona. In acelasi an, in cadrul unui interviu a si declarat ca prefera ca lumea sa i se adreseze cu pronume personale de gen feminin.
Culoarea roz – semnificatia culorii si folosirea ei de catre barbati
Culoarea roz este derivata din culoarea rosie. Urmare a sondajelor efectuate in Europa si Statele Unite, culoarea roz, in mod special cand este combinata cu alb sau albastru, este culoarea cel mai des asociata cu feminitatea, sensibilitatea, gingasia, copilaria si romantismul. In combinatie cu negru sau violet, este asociata cu erotismul si seductia. In Europa si Statele Unite, rozul este adesea asociat cu fetele, in timp ce albastrul este asociat cu baietii.
O informatie mai putin cunoscuta despre Germania nazista este ca, in lagarele de concentrare, cei inchisi care erau acuzati ca erau homosexuali, erau fortati sa poarte un triunghi roz, asa cum se vede in imaginile de jos. Acest fapt i-a determinat ulterior pe cei care promoveaza miscarea homosexualilor sa adopte simbolul triunghiului roz.
Culoarea roz si devierile sexuale
Rozul este folosit ca si culoare simbolica de catre grupurile care sunt preocupate de subiecte importante pentru femei sau pentru comunitatea lesbienelor, bisexualilor si transsexualilor. Iata cateva exemple: In Olanda este un grup de informare pentru homosexuali numit roze (roze fiind cuvantul olandez pentru roz). In Marea Britanie, Pink News (pink=roz)este un ziar homosexual si un serviciu online de stiri. Exista si o revista numita Pink pentru comunitatea de lesbiene, homsexuali, bisexuali si transsexuali (LGBT) care are editii diferite pentru diverse zone metropolitane. In Franta Pink TV este un canal de televiziune prin cablu dedicat acestei comunitati. In Irlanda, grupul suport pentru adoptii Irish Pink Adoptions foloseste denumirea de familie roz (pink) pentru persoane necasatorite care sunt homosexuali, lesbiene sau cupluri de acelasi gen care intentioneaza sa adopte, care sunt in procesul de a adopta sau care au adoptat deja un copil. Acelasi termen este folosit pentru a desemna si pe cei care s-au nascut sau au fost crescuti in asemenea familii.
In planul Sau, Dumnezeu a randuit sa existe barbat si femeie, cu roluri diferite si complementare. Pentru ca agresivitatea celor care neaga randuiala divina creste de la o zi la alta prin toate mijloacele de promovare, e bine ca fiecare barbat crestin sa fie informat cu privire la aceste tendinte si agende (mai mult sau mai putin ascunse) si sa incurajeze prin exemplul personal ceea ce intareste si pasii altora pe cararea cea buna.