Cravata si crestinul

Cravata nu si-a avut locul in peisajul romanesc pentru foarte multa vreme. Tarziu in istorie si-a facut aparitia, importata la noi de catre cei care studiau la universitatile europene si de catre cei care aveau timp si bani sa investeasca in mofturi vestimentare populare in vestul Europei. Cu toate ca multa lume va spune ca acesta este un subiect minor care nu merita osteneala de a fi abordat, vom vedea din randurile urmatoare ca lucrurile nu stau chiar asa. Exista oameni pe aceasta planeta, si nu putini, si nu rau intentionati, nici lipsiti de bun gust (cum am fi tentati sa credem noi ceilalti) care nu doar ca nu considera purtarea cravatei necesara, dar o si asociaza cu decaderea spirituala, cu spiritul lumesc caruia crestinismul din Europa si Statele Unite i se inchina cu buna stiinta sau din nestiinta.

Cravata nu are nici un fel de utilitate in vestimentatia masculina: nu tine de cald, nu este un element de sustinere al altor piese vestimentare. Are doar un rol estetic. De ce este insa atat de populara cravata pentru multi oameni? In acelasi timp, de ce este foarte nepopulara pentru altii? Ca expresie a dezaprobarii purtarii cravatei, pe meleagurile noastre s-a impamantenit expresia streangul lui Iuda, o asociere deloc incantatoare. Cine a facut aceasta asociere? In nici un caz cei care o purtau, probabil. Oamenii simpli, care trebuiau sa trudeasca de dimineata pana seara, tarani sau muncitori in fabrici mai tarziu, nu-si permiteau luxul de a intreba oglinzile cine este cel mai frumos din tara. si pentru ca exista totusi un minim de cultura biblica si pe la noi, purtarea acestui accesoriu, de catre cei care-si permiteau acest lux, a fost sanctionata dur de spiritul de observatie ascutit al celor din jur, care s-au simtit si ei cumva tradati, ca si Iisus. Cravata a devenit pentru multi un simbol al evolutiei pe scara sociala, al evadarii din randul celor care trebuie sa-si castige painea cu sudoarea fruntii. Iar cei care nu-si permit o asemenea evadare in fiecare zi, o rezerva macar pentru o zi pe saptamana sau pentru anumite ocazii speciale. Din fericire insa exista tot mai multi oameni care s-au saturat de streang si chiar daca au ajuns sa aiba anumite performante, financiare, intelectuale etc, nu mai simt nevoia de a se gatui cu acest accesoriu.

Scurta istorie a cravatei

Originile cravatei moderne sunt localizate de cei mai multi in timpul Razboiului de 30 de ani (1618-1648) cand mercenari croati care fusesera tocmiti de francezi au purtat ceva asemanator a ceea ce noi numim acum cravata. “Hrvati” este termenul tradus de noi prin “croati”, iar in franceza acest accesoriu vestimentar a fost numit “cravate”. Copilul-rege Louis al XIV-lea a inceput sa poarte aceasta cravata in anul 1646, cand avea sapte ani, si a dat tonul pentru nobilimea franceza. Acest nou articol vestimentar a produs mare valva in moda europeana incepand de la acea data.

Alti analisti ai acestui articol vestimentar merg insa mult mai departe in istorie, aratand ca cel mai raspandit si multicultural simbol falic (organe genitale barbatesti) a fost cravata, incepand cel putin cu dinastia chineza Quin. Mult mai recent, pana si Sigmund Freud asocia cravata cu simbolul falic, intr-o analiza a visurilor pe care le au barbatii.

Cravata si mersul la biserica

Daca in afaceri sau politica cravata poate juca rolul de a impresiona si manipula, printr-un ambalaj mai cuceritor decat ar face-o doar continutul, multi s-au intrebat care ar fi rostul cravatei purtate la biserica. De ce sa adopt un accesoriu care in istorie a fost perpetuat de cei care exploatau masele de oameni, de cei care si-au permis diverse mofturi vestimentare din lipsa de ocupatie utila sau din dorinta de a se diferentia cat mai puternic de cei care le slujeau? In mod normal, dupa Scripturi, mersul la biserica are menirea de a facilita intalnirea cu Dumnezeu intr-un spatiu unde este mai multa liniste, rugaciune, respect fata de divin, si intalnirea cu semeni care isi doresc o experienta similara: aceea de a se inchina si a marturisi cum L-au descoperit pe Dumnezeu in viata lor. Astazi, din pacate, mersul la biserica devine pentru multi o ocazie de etalare („Uita-te la mine!”, „Priveste ce mi-am mai cumparat!”, „Arat bine asa?”) nu doar pentru genul feminin, mai inclinat spre aceasta desertaciune, ci si pentru barbati. Si asa ne trezim ca, atunci cand cei care Il cauta cu adevarat pe Dumnezeu, intrand poate pentru prima oara intr-un loc unde cred ca vor intalni oameni care L-au gasit si traiesc cu El, in loc sa gaseasca modestia si sfiala in vestimentatie despre care vorbeste Scriptura, intalnesc exact opusul. Ceea ce apostolul Petru le scria femeilor din bisericile crestine se aplica la fel de bine si barbatilor, din ce in ce mai mult: “Podoaba voastra sa nu fie podoaba de afara, care sta in impletitura parului [sau tunsori deocheate la barbati], in purtarea de scule de aur [bijuterii] sau in imbracarea hainelor, ci sa fie omul ascuns al inimii, in curatia nepieritoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret înaintea lui Dumnezeu.” 1 Petru 3:3,4                                Aceasta aplecare a generatiei noastre spre cele exterioare, chiar si in contextul venirii la biserica, este foarte bine amendata de catre pana unei scriitoare crestine: „Tineri creştini, am vazut in unii dintre voi o dragoste pentru imbracaminte şi etalare ostentativa care mi-a provocat suferinţa. La unii care au fost bine educaţi, care au avut din pruncie privilegii religioase şi care s-au imbracat in Hristos prin botez, marturisind astfel ca sunt morţi faţa de lume, am vazut o deşertaciune a imbracamintei şi o frivolitate in comportare care L-au ranit pe scumpul Mantuitor şi au adus ruşine asupra cauzei lui Dumnezeu. Am remarcat cu durere starea de declin religios şi dispoziţia voastra de a va ornamenta şi impodobi vestimentaţia. Unii au avut marea nenorocire de a intra in posesia unor lanţişoare sau agrafe din aur sau a ambelor articole şi au dat dovada de prost gust, etalandu-le, scoţandu-le in evidenţa pentru a atrage atenţia. Nu pot decat sa-i compar pe aceşti indivizi cu paunul cel orgolios, care işi expune penele superbe pentru a starni admiraţia. Este tot ceea ce are aceasta pasare pentru a atrage admiraţia; caci vocea şi forma sa numai atragatoare nu sunt.” (3T 366)    

E bine sa amintim aici ca uneori cei care renunta la cravata pot face greseala de a da pe fata o atitudine de lejeritate, cum se poate vedea in imaginea de mai sus, lasand ultimul nasture de la camasa descheiat. Daca la o plimbare in parc sau pe strada lucrul acesta nu este o problema, atunci cand vii sa te inchini intr-o biserica este nelalocul lui. Unii folosesc asemenea exemple pentru a-si exprima dezaprobarea fata de cei care nu mai poarta cravata aratand ca atitudinea lor este mai periculoasa si mai gresita decat a celor care poarta cravata.

Cravata si evanghelizarea

In momentul in care intri in dialog cu un musulman, un evreu ortodox sau cu oameni simpli in general, care sunt interesati de lucruri spirituale, trebuie sa te asiguri, ca si crestin, ca urmas al lui Hristos, ca urmezi modestia recomandata de Scriptura. Avand in vedere ca un musulman serios sau un evreu ortodox nu va purta niciodata cravata, cum poti ca si crestin sa fii lumina pentru el, o lumina mai mare decat cea pe care deja o are, daca vede ca tu cauti o impodobire exterioara? Pentru multi dintre acesti interlocutori faptul ca un asa-zis crestin poarta cravata [oricat s-ar incerca purtarea unor culori sobre] este o descalificare din start a pretentiei sale ca este un urmas al lui Hristos si va fi un impediment in a-i lua in serios marturisirea de credinta. Recomandarea de a nu purta cravata nu este doar pentru misionarii crestini care merg in tari predominant musulmane ci si in tari ale Europei occidentale unde traiesc un mare numar de musulmani (Franta, Anglia, Olanda, Belgia, Germania, Austria etc).                                 

Si in tinutul nostru mioritic modestia, manifestata si prin lipsa cravatei, este la fel de importanta. Orice om care il cauta pe Dumnezeu din toata inima, va fi mult mai atras de o infatisare modesta decat de cineva care pune pret pe „sclipiciuri”, vorba cuiva. Oameni cu inima mare, cum inca se gasesc multi in asezari rurale, vor aprecia mai mult pe cineva care nu se da mare domn de la oras. Oameni cu minte multa, de la oras, vor aprecia de asemenea mai mult pe cineva care ii cucereste prin continut (experienta cu Dumnezeu si cunoasterea Scripturii) si nu prin ambalaj (pentru ca apoi sa fie dezamagiti de realitatea cruda a continutului). Traim intr-un imens “sat” global, in care toate modurile de inchinare, gandire si exprimare se intalnesc. Cand ceea ce este diferit se intalneste, cand oamenii sunt pusi in fata diversitatii, vor alege ceea ce rezoneaza cel mai mult cu standardele morale cele mai inalte.

Cravata, sanatatea si locul de munca

Lucratorilor din inchisori, politie si celor care lucreaza cu diverse masinarii, nu li se recomanda (sau chiar li se interzice) purtarea cravatei, din motive de protectie a muncii si securitate personala. O alta problema este vasoconstrictia si riscul de infectie. Cei care acorda primul ajutor, in prima etapa desfac cravata de la gatul celui pe care il ajuta pentru a se asigura ca nimic nu obstructioneaza caile respiratorii. Purtarea de cravata reprezinta un risc nu doar pentru cei care le poarta ci si pentru persoanele din jur. Pentru ca dintre elementele vestimentare sunt cel mai rar curatate/spalate, cravatele devin purtatoare de infectii. Din anul 2007 in spitalele din Marea Britanie este interzisa purtarea cravatei.                                                  

In anii 1990 cravatele nu s-au mai bucurat de o apreciere atat de mare si companii mari din SUA precum Apple, Amazon, eBay, Genentech, Microsoft, Monsanto si Google nu au mai cerut purtarea de cravata de catre angajati. Un alt fenomen este cel al zilelor de vineri fara cravata, in firmele si institutiile unde in restul zilelor se cere purtarea ei. Fenomenul s-a amplificat insa si angajatii au cerut extinderea acestei „dezlegari” si pentru alte zile, precum joi sau chiar miercuri. Sunt firme care cer purtarea cravatei doar in zilele de luni. Compania producatoare de mobila Ikea interzice purtarea de cravate. Multe miscari sociale considera cravata un simbol al supunerii si chiar al sclaviei(simbolul unui lant in jurul gatului) in raport cu elita corupta a societatii.

Poti avea o tinuta demna, profesionala, inspiratoare si fara cravata?!

Pentru cei care doresc sa promoveze o infatisare mai modesta, imaginile prezentate mai jos speram sa fie inspiratoare. Unii cred ca daca ar fi nevoie sa te prezinti in fata unui rege sau regine, a unui presedinte de stat, cravata nu poate lipsi. Dar sunt oameni de stat, presedinti, prim-ministri si ministri care nu folosesc cravata. Evident ca multi dintre acestia, daca nu toti, au o motivatie religioasa iar uneori si politica. Privindu-i insa, nu poti sa nu apreciezi simplitatea, modestia, sobrietatea, mai bine promovate prin lipsa cravatei.                                

In Vechiul Testament, preotilor, Dumnezeu Insusi le-a stabilit o vestimentatie simpla, fara nici un fel de accesorii inutile, asa cum se poate vedea din imaginea de mai jos (descrierea se gaseste in Exod 28:40 – purtau doar tunica, brau si scufie). Doar marele preot avea elemente in plus, insa ele aveau o semnificatie precisa si un rol clar. Cu ocazia solemna a zilei ispasirii, cand marele preot intra in Sfanta Sfintelor, el nu mai purta acele accesorii ci doar imbracamintea simpla a preotilor! (Levitic 16:3,4)

Alternative pentru cei care nu doresc sa poarte cravata

Cele mai multe dintre camasile pe care le gasim in comert sunt destinate celor care doresc sa poarte cravata. O alternativa care rezolva aceasta problema din punct de vedere estetic (pentru ca multi vor simti ca ceva lipseste atunci cand poarta camasile cu guler) este purtarea de camasi fara guler (in limba engleza sunt numite collarless shirt sau grandad shirt).

Copiii lui Dumnezeu sunt chemati sa promoveze modestia in imbracaminte.

Primul Ilie a venit intr-o imbracaminte simpla, modesta. Al doilea Ilie, Ioan Botezatorul, a procedat la fel. Al treilea Ilie, cei care vor adresa ultima chemare “Iesiti din Babilon, poporul Meu” vor fi la fel ca inainte mergatorii lor. E tarziu, in istorie. Traim in perioada antitipica a zilei ispasirii. Experienta noastra ar trebui sa fie cea descrisa in cartea profetului Ioel 2 si a celor din Ninive cand au auzit mesajul de chemare la pocainta din partea lui Dumnezeu. Sacul si cenusa, cel putin la nivel simbolic, ar trebui sa fie mai vizibile chiar si pentru cei care ne privesc din afara. O asemenea atitudine i-ar putea pune pe ganduri si ar smulge pe unii din foc. Ipostaza de pauni nu ar trebui sa ne caracterizeze, si cu atat mai putin cea de purtatori ai streangului lui Iuda. Suntem chemati sa ne luam crucea [nu streangul] in fiecare zi si sa-L urmam pe Cel care este bland si smerit [modest]. “Apoi a zis tuturor: „Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea in fiecare zi, si sa Ma urmeze.” Luca 9:23