Familia laodiceană și misiunea în generația finală

În rândurile ce urmează ne propunem să analizăm în ce măsură o persoană care are membrii ai familiei sub autoritatea sa (soție, copii) și este slujbaș într-o comunitate sau misionar, poate fi afectat în lucrarea pe care o desfășoară dacă în propria familie există derapaje serioase de la ascultarea de Cuvânt. Se aud slogane precum “Misiunea pe primul loc!”, uitând că și demonii fac lucrare misionară. Și demonii pot rosti numele lui Iisus și chiar cântă despre El, dar viața lor răzvrătită traduce ceea ce spun ei în blasfemie. Domnul Hristos ne-a avertizat că într-o zi mulți vor pomeni despre lucrarea lor “misionară” zeloasă când se vor trezi în afara porților Împărăției. Acestora Domnul Hristos le spune că au fost lucrători ai fărădelegii, oameni care s-au răzvrătit față de cerințele divine (Matei 7:23)

Trecem în revistă mai întâi câteva exemple biblice pozitive și câteva dintre cerințele prin care erau filtrați slujbașii din biserica primară:

Fapte 18:26 „[Apolo] A început a vorbi cu îndrãznealã în sinagogã. Acuila și Priscila, cînd l-au auzit, l-au luat la ei, și i-au arãtat mai cu deamãruntul Calea lui Dumnezeu.”

Romani 16:3,4 “Spuneți sãnãtate Priscilei și lui Acuila, tovarãșii mei de lucru în Hristos Isus, cari și-au pus capul în joc, ca sã-mi scape viața. Le mulțumesc nu numai eu, dar și toate Bisericile ieșite dintre Neamuri.”

Fapte 21:8 „El [Filip] avea patru fete fecioare care prooroceau.”

1 Timotei 3:4,5 „[episcopul] să-și chivernisească bine casa și să-și țină copiii în supunere cu toată cuviința. Căci dacă cineva nu știe să-și cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu?”

1 Timotei 3:12 „Diaconii să fie bărbați ai unei singure neveste și să știe să-și cârmuiască bine copiii și casele lor.”

Tit 1:6 „Dacă este cineva fără prihană, bărbat al unei singure neveste, având copii credincioși, care să nu fie învinuiți de destrăbălare sau neascultare.”

În vremuri laodiceene, alegerea slujbașilor într-o comunitate locală devine un moment tragi-comic. Este un moment tragic pentru că, în prea multe locuri, grupul de oameni adunați găsește cu greu persoane care să respecte criteriile biblice pentru slujbași (atunci când acele criterii mai sunt studiate și dorite a fi respectate). Comicul constă în faptul că cel mai adesea oamenilor li se împart slujbe așa cum împart oamenii colaci și lumânări la pomeni, ca să fie toată lumea mulțumită (fără criterii de selecție). Pastorul se simte și el dator să participe la această horă, fiind nevoit să trimită liste complete cu slujbași la Conferință. Imaginați-vă cum ar arăta o listă în care să se specifice la poziția prezbiter (și la altele) – lipsă, însoțită de motivarea: nu am găsit o persoană care să respecte criteriile biblice! Conferința ar trimite urgent un emisar care să identifice soluții la fața locului.

La starea aceasta de lucruri contribuie și atitudinea laodiceană, șmecherească, șlefuită în nenumăratele dezbateri de la Școala de Sabat, în care devenim experți în a cosmetiza păcatul și a-l face măcar tolerabil și scuzabil, dacă nu atrăgător. Când se amintește nevoia de a respecta criteriile biblice pentru slujbași, întotdeauna vor fi voci care vor spune: „Nu e nimeni perfect!” „Toți suntem bolnavi și avem nevoie de Doctor!” „Cine nu are păcat să arunce cu piatra!” Toate acestea sunt spuse pentru a scuza chiar și gravele devieri ale unora care sunt propuși să reprezinte comunitatea.

Răsfoind paginile Bibliei, găsim o diversitate de situații în familiile celor credincioși: un Moise care cedează sensibilității soției și neglijează o poruncă divină (nu taie împrejur pe unul din copiii săi), iar atunci când este constrânsă să ducă la îndeplinire cerința tăierii împrejur, Sefora are o ieșire nervoasă și-l etichetează pe Moise folosind cuvinte dure. (Exod 4:25) Un Aaron și un Eli, ai căror copii au făcut de rușine pe părinți și au fost o pricină de poticnire pentru oamenii care doreau să se închine lui Dumnezeu. Anania și Safira, o familie unită, dar nu în a face binele, ci în planuri egoiste și înșelăciune. Găsim însă și un Zaharia și o Elisabeta, despre care Dumnezeu spune că „amândoi erau neprihăniți înaintea lui Dumnezeu și păzeau fără pată toate poruncile și toate rânduielile Domnului.” (Luca 1:6) Acuila și Priscila sunt amintiți ca o familie misionară, ambii dedicați câștigării de suflete (Fapte 18:26). Un alt exemplu foarte frumos este cel al lui Filip și al familiei sale. Acesta făcea parte dintre primii șapte diaconi care au fost aleși să slujească. Familia acestuia era credincioasă, Biblia menționând că Filip „avea patru fete fecioare care prooroceau” (Fapte 21:8,9)

Biblia spune că vor fi trădări în familie, că membrii mai firești din familie se vor răzvrăti față de cei duhovnicești, mai ales în situații de criză și persecuție. Inspirația menționează și faptul că oamenii care au ezitat să-L urmeze pe Dumnezeu îndeaproape, în timpul crizei finale nu se vor mai lăsa împiedicați de legăturile de familie și vor lua decizii curajoase și bune. Acesta nu este însă un motiv ca până atunci, familiile care au cunoștințe serioase despre Biblie și Dumnezeu, dar în care există neînțelegeri serioase sau lipsește reforma, să fie acceptate să se implice în conducerea unor comunități de credincioși sau a unor proiecte misionare. O familie pastorală în care soția este neconsacrată sau copiii sunt rebeli, va face mai mult rău decât bine lucrării. Din acest motiv inspirația recomandă ca soția neconsacrată și copiii rebeli să nu însoțească pe pastor în lucrarea acestuia. Cu cât prezența lor este mai rară, cu atât mai bine, deoarece ar răspândi o influență negativă care ar pierde suflete în loc să le câștige.

În Vechiul Testament, datorită împietririi inimii evreilor au fost standarde mai joase în ce privește familia (cartea de despărțire și ușurința de a divorța, copii necredincioși care au făcut de rușine pe părinți și lucrarea lui Dumnezeu – fiii lui Eli, fiii lui Aaron, chiar copiii lui Samuel). În Noul Testament însă standardul este mai ridicat: Domnul Iisus se exprimă împotriva divorțului (cu o singură excepție – infidelitatea partenerului de viață), iar epistolele scrise de apostoli amintesc între criteriile de alegere a slujbașilor (prezbiteri, episcopi) și pe acela al unei familii ordonate, în care copiii sunt ascultători, unde capul familiei este gospodar și își ține casa în rânduială. Apostolul Pavel chiar arată că cel care nu se dovedește capabil să-și administreze propria familie, nu va putea să administreze, să îndrume persoane din afara familiei.

Dacă pentru generația apostolilor așteptările lui Dumnezeu și ale oamenilor din partea unei familii erau mari, pentru generația finală așteptările sunt și mai mari. Acum este timpul când caracterul lui Dumnezeu, Legea Sa și puterea sfințitoare a adevărului sunt cel mai atent cercetate și puse la probă. Din acest motiv acum se cere o mărturie mai puternică decât oricând, mai ales din partea acelor familii care ocupă sau vor ocupa poziții de vizibilitate mai mare în lucrarea lui Dumnezeu. Nu avem voie și nu ne face bine să scuzăm problemele din familiile noastre sau din familiile altor lucrători amintind exemple negative din Vechiul Testament. O asemenea atitudine ne pregătește pentru eșec în propria familie și ne dezarmează în luptele prin care trecem.

(click pe imagine pentru a o vedea in format mai mare)

După criteriile din NT de alegere a unui slujbaș, oameni ca Aaron și Eli erau descalificați să mai rămână în slujbele lor. În Noul Testament avem criterii de eligibilitate mai înalte pentru că lumina primită după venirea Domnului Iisus era mai mare. Pentru timpul din urmă Dumnezeu a ridicat un profet care ne vorbește despre criterii și mai înalte.

Înseamnă aceasta că cineva este împiedicat să facă lucrare misionară pentru că familia sa nu este în ordine? În mare măsură, da. Așa cum nu toți credincioșii pot fi slujbași pentru că nu întrunesc condițiile amintite în Biblie, la fel se întâmplă și în lucrarea misionară. Familia este primul câmp misionar al celui care dorește să slujească pe Dumnezeu. Orice efort făcut în afara familiei va fi dărâmat sau consolidat în funcție de exemplul de viețuire creștină (sau necreștină) a familiei respective. Dumnezeu va folosi orice unealtă omenească pentru a răspândi adevărul prețios. Dar lucrul acesta se va întâmpla mai degrabă izolat, sporadic. Trebuie să avem răbdare și să lucrăm cu înțelepciune pentru propria familie atunci când sunt probleme majore, iar efortul misionar al unei familii consacrate va întrece în eficiență eforturile sporadice, singulare ale unui singur membru de familie. Absența schimbărilor pozitive în propria familie este o chemare la cercetare de sine și pocăință. Lipsa schimbării nu trebuie pusă doar în seama membrilor familiei care nu sunt în regulă. De obicei și cel socotit credincios este un factor care prin anumite lucruri poticnește restul familiei. Trebuie să ne asigurăm că orice piedică este dată la o parte înainte de a spune că suntem asemeni profeților care nu sunt primiți în propria patrie și casă (Matei 13:57).

„Încăpăţânarea şi lipsa de consacrare ale unora dintre soţiile pastorilor vor sta în calea păcătoşilor; sângele unor suflete va fi pe veşmintele lor. Unii pastori au adus o puternică mărturie în ce priveşte datoria şi relele din biserică; însă acest lucru nu au avut efectul dorit, pentru că tocmai soţiile lor aveau nevoie de acea mărturie, iar asupra acestora s-a întors ocara cu multă greutate. Ei au lăsat ca soţiile lor să-i prejudicieze şi să-i tragă în jos, tulburându-le mintea, astfel ca influenţa şi utilitatea lor să fie pierdute; ei sunt deznădăjduiţi şi descurajaţi şi nu îşi dau seama de adevărata sursă a necazului lor. Aceasta este chiar din cămin”. 1M 138

„O soţie de pastor trebuie să aibă întotdeauna o influenţă hotărâtă asupra celor din jurul ei şi ea va fi ori un ajutor, ori un mare obstacol. Ea ori adună cu Hristos, ori risipeşte. Soţiilor pastorilor noştri le lipseşte un spirit misionar, gata de sacrificiu de sine. Pe primul loc se pune eul, iar Hristos pe al doilea sau chiar pe al treilea. Niciodată pastorul nu trebuie să-şi ia soţia cu el decât dacă ştie că aceasta îi este un ajutor în cele spirituale, că poate suporta, îndura şi suferi spre a face bine şi a fi de folos sufletelor de dragul lui Hristos. Cele care îşi însoţesc soţii trebuie să lucreze în unire împreună cu aceştia.” 1M 453

“Soră I., în timp ce particularitățile cazului tău apar clar în fața mea, văd o obiecțiune serioasă în legătură cu călătoria ta. [însoțirea soțului pastor ]Tu aștepți simpatie din partea altora, dar nu arăți simpatie în schimb. Tu pui toată greutatea acolo unde te afli, și prea adesea ești servită când cei care își poartă propria povară, și pe a ta de asemenea, nu sunt mai în stare decât tine să facă acest lucru. Tu ești prea neajutorată pentru propriul tău bine, și influența ta nu este aceea care ar trebui să fie, ca soție de pastor. Ai nevoie de mai multă muncă fizică decât aceea pe care o faci; și din ce mi s-a arătat, cred că ar trebui să te angajezi cu mai multă bucurie pe linia sarcinii tale în lucrarea de educare a fiicei tale și aceea de încurajare a plăcerii pentru îndatoririle căminului.” 2M 567

“Cei care nu-și pot dirija cu înțelepciune propriul lor copil sau copii, nu sunt calificați să activeze cu înțelepciune în problemele bisericii sau să aibă de-a face cu minți rezistente, expuse ispitirilor speciale ale lui Satana. Dacă pot să-și îndeplinească cu bucurie și tragere de inimă partea care li se cere ca părinți, atunci pot să înțeleagă mai bine cum să poarte sarcinile în biserică.” 2M 568

În vremurile prezente există o mare îndepărtare de la standardele biblice, atât la bărbați cât și la femei. Reformele în domeniul alimentației, recreerii, îmbrăcăminții (și multe altele) sunt neglijate și adesea chiar batjocorite. Nu e de mirare astfel că starea spirituală a bisericilor nu este mai bună decât cea a păstorilor și a familiilor lor. De ce pastorii, chiar cei care sunt socotiți mai serioși, nu mai predică despre adevăruri practice, care diferențiază pe fiii luminii de cei ai întunericului, pe cei duhovnicești de cei lumești? Pentru că în propriile familii întunericul este la el acasă, așa cum se poate vedea în imaginile de mai jos (în privința reformei în îmbrăcăminte, sau lipsa ei) :

Pretenția că suntem mesagerii Domnului care proclamă întreita solie îngerească (Apoc. 14:6-12) îi face pe oameni și demoni să râdă atunci când nu este însoțită de reforme radicale, biblice. Doar dacă ascultăm de apelul adresat laodiceei „Fii plin de râvnă dar și pocăiește-te!” (Apoc. 3:19), se va putea spune și despre noi: “A fost o mare bucurie pentru mine când au venit frații și au mărturisit că ești credincios adevărului și că umbli în adevăr.” 3 Ioan 1:3